Noţiunea şi părţile actului administrativ de gestiune
Actele juridice pe care le încheie serviciile publice administra-tive-organele administraţiei publice, instituţiile publice şi regiile autonome de interes public – în exercitarea dreptului lor de administrare a proprietăţii publice, au fost denumite acte juridice de gestiune. Actul juridic de gestiune este actul juridic, încheiat, pe de o parte, de un serviciu public, iar pe de altă parte, de un particular (persoană fizică sau juridică, română sau străină) ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, precum şi condiţionarea şi închirierea unor bunuri mobile şi imobile, aparţinând proprietăţii publice a statului, judeţului sau comunei.
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că actele de gestiune făcute de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său nu pot fi atacate de justiţie.
Profesorul Paul Negulescu, făcând comparaţie între actul de autoritate şi cel de gestiune, dă următoarele definiţii acestora: „actul administrativ de autoritate este o manifestare de voinţă făcută de un aorgan administrativ competent, prin care se crează o situaţie juridică generală sau individuală, generate de norme de drept politic în care găsim ideea de dominaţie şi comandament. Actul de gestiune este tot o manifestare de voinţă făcută de un organ competent, însă el trebuie să creeze unui organism administrativ, o situaţie juridică cu caracter patrimonial, reglementată de dreptul privat. Actul de autoritate se prezintă ca o manifestare unilaterălă de voinţă, pe când cel de gestiune ar fi întotdeauna o convenţie, adică act bilateral”.
Actul administrativ de gestiune este administrativ pentru că una din părtţi e un serviciu public administrativ şi este de gestiune deoarece se urmăreşte (prin încheierea aceetor acte) utilizarea şi dezvoltarea proprietăţii publice astatului, judeţului şi comunei.
Astfel, actul administrativ de gestiune este actul juridic, încheiat, pe de o parte de un serviciu public, iar, pe de altă parte de un particular ( persoană fizică sau juridică, română sau străină) ce are ca obiect vânzarea – cumpărarea de produse, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, precum şi concesionarea ţi închirierea unor bunuri mobile ţi imobile, aparţinând proprietăţii publice a statului, judeţului sau comunei.
Deosebirile dintre actul administrativ de gestiune şi contractul civil sau comercial:
- a) Cuprinsul actului administrativ de gestiune-drepturile şi obligaţiile părţilor – este stabilit, în clauzele sale principale, de una din părţile contractante, de serviciul public, iar cealaltă parte (particularul) nu poate decât să adere sau nu la aceste clauze, în timp ce în contractele civile şi în cele comerciale părţile se aleg una pe cealaltă.
- b) Actele administrative de gestiune se încheie, de regulă, prin alegerea partenerului de către serviciul public în urma licitaţiei publice organizate în acest scop, pe când în cazul contractelor civile şi comerciale, părţile se aleg una pe cealaltă.
- c) Încă de la încheierea actului de gestiune, serviciul public precizează cazurile în care el poate rezilia contractul, fără să suporte daune pentru rezilierea unilaterală a actului administrativ de gestiune, precum şi clauza de răscumpărare, în cazul contractelor de concesiune, spre deosebire de contractele civile şi comerciale în care, în caz de reziliere unilaterală, partea care reziliază datorează daune.
- d) Serviciul public care a încheiat actul administrativ de gestiune are asigurată plata preţului, pentru că, în cazul serviciilor publice, pentru orice cheltuială trebuie să fie prevăzută în buget suma corespunzătoare, în timp ce în cazul contractelor civile şi al celor comerciale, plata preţului rămâne la posibilităţile contractului.
Deosebirile între actul administrativ de gestiune şi cel de autoritate:
- actele administrative de gestiune sunt acte bilaterale, încheiate între două părţi iar cele de autoritate sunt acte unilaterale ce exprimă voinţa celui care l-a adoptat sau emis;
- actele administrative de gestiune cuprind drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi, iar cele de autoritate , determină naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, ori recunoaşterea sau suspendarea unor drepturi pentru particulari(persoane fizice şi juridice);
- executarea actelor administrative de gestiune e asigurată prin cauză penală, iar cele de autoritate se asigură de puterea publică a statului;
- actele administrative de gestiune nu sunt supuse controlului de legalitate din partea instanţelor de contencios administrativ (eventualele litigii fiind de competenţă instanţelor judecătoreşti de drept comun) pe când cele de autoritate sunt supuse controlului de legalitate ale instanţelor de contencios administrativ în condiţiile Legii 554/2004 şi alte acte normative.
Actele de autoritate costau în acele declaraţii de voinţă constituind acte juridice cu caracter unilateral şi executoriu, emanând de la autorităţile administrative ale statului, în calitate de putere publică şi săvârşite în vederea funţionării serviciilor publice administrative. Prin aceasta actele de autoritate se deosebesc în mod esenţial de acte de gestiune, care sunt acele acte cu caracter contractual sau făcute pentru valorificarea unor drepturi contractuale, săvârşite bde stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său.
Din partea serviciului public, actul administrativ de gestiune se poate încheia de către : miniştrii şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ori de persoanele îndreptăţite de acestea, preşedintele consiliilor judeţene, primarii comunelor şi oraşelor, conducătorii instituţiilor publice, directorii generali ai regiilor autonome de interes public. Cealaltă parte a actulu administrativ poate fi orice persoană fiuică sau juridică, română mori străină care participă la licitaţie şi aderă la prevederile caietului de sarcini.
Obiectul actului administrativ de gestiune îl poate forma : concesionarea de servicii publice, unităţi de producţie ale unor regii autonome sau terenuri, achiziţii guvernamentale, executarea de lucrări de construcţii –montaj publicve, prestări servicii, împrumutul de stat ( public).
Încheierea actului administrativ de gestine se face prin licitaţie publică (cu excepţia cazurilor prevăzute de lege) care se organizează fie de un agent special, fie de serviciul public interesat. Formele licitaţiei sunt : licitaţie publică deschisă fără preselecţie, licitaţie publică cu preselecţie , licitaţie publică restrânsă ori selectivă, încredinţare directă.
Licitaţia cuprinde mai multe faze:
- lansarea obiectului licitaţiei prin publicarea în Monotorul Oficial şi în publicaţii de mare tiraj cu precizarea formei de licitaţie şi a datei până la care se primesc ofertele;
- depunerea ofertelor în plic închis şi a taxei de participare;
- deschiderea, analizarea şi compararea ofertelor;
- adjudecarea de către comisia de licitaţie a ofertei celei mai convenabile şi comunicarea rezultatului către ofertanţi;
- încheierea contractului( a actului administrativ de gestiune);
- restituirea garanţiei depusă, ofertanţilor necâstigători.
În practică, cele mai frecvente acte administrative de gestiune sunt: contractul de concesiune, de achiziţii publice, de închiriere de active sau bunuri, de executare a lucrărilor şi de prestări servicii.