Pin It

Asistăm în domeniul serviciilor publice la trei direcţii de acţiune convergente:

  • privatizare;
  • descentralizare;

Spunem convergente pentru că ele determină concurenţa esenţa relaţiilor de piaţă.

Trecerea de la noţiunea de utilizator la cea de client nu priveşte numai vânzarea serviciului ci şi o alegere între diferite oferte concurente.

Exemplu: S.C. Electrica oferă servicii standard tarificate la consumul minim de bază, pentru alte alternative clientul face alegerea şi plăteşte.

În Marea Britanie, SUA, Noua Zeelandă, Chile gradul înalt de privatizare a serviciilor publice permite o alegere mai largă.

În SUA, începând cu 1960 (Milton Friedman) destinata-rul unui ajutor social este pus în postura de a-şi alege pres-tatorul pe o piaţă.

Institutul Adam Smith a făcut propuneri fiscale pentru a crea o legătură mai directă între cheltuiala contribuabilului şi prestaţia serviciului public înlocuind impozitele locale printr-o simplă taxă pentru fiecare adult care utilizează serviciul local.

În Franţa, trecerea de la postura de utilizator la cea de client este mult mai nuanţată.

Dreptul francez distinge două categorii de servicii pu-blice (Jean François Auby, 1995, p. 9):

  • servicii publice cu caracter administrativ pe care le pot asigura numai colectivităţile publice finanţate majoritar prin impozite (servicii educaţionale, sociale, culturale, sportive), fiind reglementate de către Dreptul public;
  • servicii publice cu caracter industrial şi comercial ca-re pot fi prestate şi de întreprinderi private pentru că aceste servicii evoluează într-o piaţă şi sunt finanţate prin venituri tarifare. Ele sunt reglementate de Dreptul privat;

Deşi nu este propriu-zis o privatizare pentru că proprie-tarul este în continuare statul, o formulă care este percepută ca o dezetatizare, o „privatizare”, o constituie delegarea, proces care presupune:

  • un contract între o colectivitate publică delegantă şi o întreprindere sau uneori o altă colectivitate care este delega-tară;
  • participarea delegatarului la execuţia serviciului public. Participarea efectivă nu se confundă cu livrarea de manoperă, echipamente, furnituri (adică piaţa publică);
  • contractarea pe o perioadă de timp limitată şi fără un caracter punctual (ca în piaţa publică).

Sunt cunoscute patru moduri mai uzuale de delegare a serviciului public şi care sunt prezentate în tabelul nr. 3.1.:

 

Tabelul nr. 3.1. Formele de delegare a serviciului public şi caracteristicile acestora

 

Forma de delegare

Modul de gestionare

Concesiunea

Concesionarul este însărcinat să construiască un echipament şi să-l gestioneze pe riscul său remunerându-se pe baza utilizatorilor.

Este un contract de durată mare pentru a permite delegatarului să-şi amortizeze investiţiile la care a consimţit.

Colectivitatea care concesionează îşi rezervă dreptul de control.

Preţurile nu sunt fixate de către delegatari ci de către parteneri prin contract.

Afermajul

Colectivitatea încredinţează delegatarului care este numit „fermier” un echipament deja construit şi el primeşte redevenţa direct de la utilizatori.

Cheltuielile de modernizare pot fi suportate de comun acord pe bază de contract.

„Fermierul” varsă colectivităţii o „suprataxă”.

Acest tip de concesiune poate fi perfectat şi pe o durată de timp mai mică.

Preţurile sunt fixate de către parteneri.

Regia interesată

Colectivitatea încredinţează delegatarului un echipament pentru a-l gestiona în schimbul unei remuneraţii calculate în funcţie de rezultate

Delegatarul varsă toate veniturile celui care deleagă şi acesta îi returnează o remuneraţie indexată în funcţie de rezultate.

Se practică pe termen scurt.

Preţurile sunt fixate de către parteneri.

Girarea

Delegarea se face în acelaşi mod ca la „regia interesată” dar remu-neraţia este forfetară (rămâne aceeaşi pe o perioadă stabilită chiar dacă rezultatele fluctuează).

Delegarea se face pe bază de convenţii care sunt contracte adminis-trative din care rezultă caiete de sarcini.

Se practică pe termen scurt şi mediu.

Preţurile sunt fixate de către parteneri.

Sursa: Jean François Auby – op. cit., p. 16

 

În serviciile publice nu putem vorbi deci decât parţial despre „supremaţia consumatorului” pentru că termenul de client este valabil într-o concurenţă deschisă.