Din analizele şi definiţiile aduse regimului reprezentativ, autonomiei locale, descentralizării administrative desprindem o condiţie comună, inerentă fiecărei noţiuni, şi anume: necesitatea alegerii autorităţilor publice.
Această condiţie îşi are geneza în doctrina reprezentaţiunii, ceea ce explică faptul că numai autorităţile reprezentative sunt învestite cu dreptul de a exercita puterea în numele titularului acesteia, sau cu dreptul la administrarea autonomă a unor probleme de interes local în numele colectivităţii.
Tocmai din aceste considerente găsim reglementări constituţionale precum că dreptul la administrarea publică locală se exercită de consilii, persoane şi organe reprezentative, alese în mod liber, prin vot universal, egal şi secret.
Constituţiile unor state reglementează expres şi regula că alegerile se organizează în baza sufragiului universal, egal, secret şi liber exprimat, (de exemplu Constituţia Italiei art.48; Constituţia Portugaliei art.116), acestea fiind reglementări generale privind realizarea dreptului electoral. Unele constituţii stabilesc astfel de reguli aparte, pentru fiecare autoritate publică, (art.140 din Constituţia Spaniei prevede alegerea consilierilor de către locuitorii comunei prin vot universal, egal, secret, liber şi direct); altele deleagă stabilirea acestor reguli legilor ordinare (Constituţia României art.120, Constituţia Republicii Moldova art.112, Constituţia Franţei art.72).
Constituţia Republicii Moldova, prin art.38 alin.1, Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, stabileşte că voinţa poporului se exprimă prin alegeri libere care au loc în mod periodic, prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Principiile enunţate le găsim şi în art.61 privind alegerea parlamentului, iar art.112 alin.3 prevede că modul de alegere a consiliilor locale şi a primarilor este stabilit prin lege organică. În acest articol constituantul nu a mai consacrat principiile fixate de art.38, însă, într-o logică firească, pentru legea privind alegerile locale stipulările art.38 sunt obligatorii, deoarece ele sunt redate la general şi privesc realizarea dreptului electoral.
În România legiuitorul constituant s-a ferit şi el să fixeze şi pentru alegerile consiliilor locale principiile enunţate în art.59, alin.1, pentru alegerea Camerelor Parlamentului, şi chiar dacă art.1 din Legea nr.70/1991 privind alegerile locale preia acest principiu, are dreptate Antonie Iorgovan când spune că nimeni nu opreşte ca, într-o viitoare reglementare, legiuitorul organic să vină şi cu o altă soluţie, cum ar fi alegerea indirectă, alegere cu protecţia anumitor grupuri etnice şi cu vot obligatoriu.78
Şi în România, şi în Republica Moldova există legi aparte pentru alegerea Parlamentului, Preşedintelui ţării şi a autorităţilor publice locale care au multe reglementări identice, iar în unele cazuri tratează în mod diferit unele şi aceleaşi lucruri.
Faţă de aceasta, propunem de lege ferenda, după exemplul Franţei, să fie adoptat un cod electoral care ar permite realizarea uniformă a drepturilor electorale a cetăţenilor, unificarea operaţiunilor electorale precum şi perfecţionarea acestora în perspectivă.
În Romanânia constituirea autorităţilor publice locale este reglementată de art.13-19 (pentru consiliile locale); art.38-40 (pentru primari); art.60-62 (pentru consiliile judeţene) din Legea nr.69/1991, precum şi de Legea alegerilor locale nr.70/1991. În Republica Moldova, constituirea autorităţilor locale are loc în baza art.14-16 (pentru consiliile de toate nivelele); art.48-49 (pentru primari) din Legea privind administraţia publică locală, precum şi de Legea privind alegerile locale.
Procesul constituirii autorităţilor reprezentative publice locale poate fi divizat în câteva etape:
1) stabilirea datei alegerilor şi a unui şir de acţiuni pentru organizarea lor;
2) depunerea de candidaturi;
3) desfăşurarea alegerilor;
4) stabilirea şi constatarea rezultatelor alegerilor;
.. 5) validarea mandatelor.
Asupra acestor etape, precum şi a procedurilor de alegeri, vom reveni în continuare cu o amplă analiză.
7 8 Antonie Iorgovan, op.cit., p.544.