Din ansamblul diferitelor autorităţi publice antrenate în exercitarea puterii cele reprezentative pot fi identificate în baza a mai multor criterii, unele analizate deja.
Aşadar, criteriile de identificare a autorităţilor publice reprezentative sunt: a) reglementare constituţională; b) trăsăturile lor specifice; c) poziţia în ordinea constituţională; d) funcţiile şi competenţa materială;
- a) Reglementare constituţională
În virtutea faptului că suveranitatea naţională este exercitată de autorităţile publice reprezentative care exprimă interesele tuturor membrilor societăţii (poporului, naţiunii), acestea se bucură de reglementare constituţională. Astfel, art.58 din Constituţia României şi art.60 din Constituţia Republicii Moldova declară Parlamentul “organ reprezentativ suprem al poporului” detaşând-ul de alte organe alese prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat, în primul rând de şeful statului.
Preşedintele României (art.art. 80 alin.1, 81 alin.1) şi Preşedintele Republicii Moldova ( art.art.77 alin.2, 78 alin.1) reprezintă statul, este garantul independenţei naşionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, şi este ales prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat.
Constituţia României (art.120) şi a Republicii Moldova (art.112) consacră ca autorităţi reprezentative şi consiliile locale şi primarii, integrîndu-le astfel în regimul reprezentativ al ţării.
b)Trăsăturile specifice.
Trăsăturile specifice ale autorităţilor publice reprezentative au analizate anterior. Menţionăm că prin intermediul caracterelor pe care le deţin, naţional, electiv, perfect şi permanent are loc şi identificarea lor.
Caracterul naţional, subliniează faptul că puterea delegată nu este exercitată de autorităţile reprezentative în nume propriu şi nici în favoarea unui grup sau a unei fracţiuni din popor ci numai în numele întregului popor (naţiuni) şi numai în interesul lui.
Caracterul naţional este specific autorităţilor publice reprezentative centrale, cum ar fi Parlamentul şi Seful statului ales în mod direct. Cât priveşte autorităţile reprezentative locale, bineînţeles, lor le este specific un caracter local deoarece ele realizează autonomia locală în comune şi oraşe, deci într-un spaţiu restrâns, într-o anumită porţiune teritorială a ţării.
Caracterul electiv înseamnă că numai prin alegeri li se atribuie calitatea de a fi autorităţi reprezentative. Numai autorităţile publice reprezentative sunt alese prin sufragiu universal, direct sau indirect obţinând în rezultat atât un caracter reprezentativ cât şi unul public.
Caracterul perfect subliniează că autorităţile publice reprezentative sunt înzestrate cu plenititudinea prerogarivelor, atribuţiilor, fiind limitate doar de constituţie şi lege.
Caracterul permanent permite a evidenţia autorităţile reprezentative de alte autorităţi chiar şi cele antrenate în exercitarea puterii de stat dar care nu au calitatea de a fi reprezentative, deoarece ele nu pot fi lichidate şi nici activitatea lor suspendată de nici o altă autoritate.
- Poziţia în ordinea constituţională.
Poziţia autorităţilor publice reprezentative în ordinea constituţională este determinată de rolul şi funcţiile pe care le îndeplinesc. Constituţia stabileşte că suveranitatea naţională este exercitată prin autorităţi reprezentative, stabilind şi o “ordine” o “ierarhie” care nu este legată cu raporturi directe de subordonare.
- Funcţiile şi competenţa materială.
Natura unei autoritîţi reprezentative este determinată de acea funcţie care îi este încredinţată cu titlul principal. Astfel, Parlamentul îndeplineşte funcţia legislativă; Preşedintele ţării – funcţia de mediere între puterile statului, de reprezentare a statului, de garant al independenţei naţionale şi al integrităţii teritoriale; Consiliile locale şi primarii – funcţia de administrare a domeniului public local. Potrivit cu nivelul la care funcţionează fiecare autoritate reprezentativă este înzestrată cu o anumită competenţă materială care este distincă şi care nu se confundă.