Administrație publică

Dreptul cetăţenilor la informaţie. Una dintre cele mai importante probleme ale procesului de guvernare este cea a relaţiilor cu publicul. E vorba de o cît mai bună realizare a cerinţei de a asigura o transparenţă mai mare a activităţii administraţiei, dar şi o mai bună informare â administra­ţiei privind interesele societăţii, ceea ce contribuie evident la adoptarea şi executarea unor decizii mult mai eficiente.

Constituţia Republicii Moldova stipulează: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit." Articolul 34 al Constituţiei este întitulat: „Dreptul la informaţie". „Titlul acesta, scriu Ion Creangă şi Corneliu Gurin, cuprinde principa­lele aspecte ale dreptului enunţat, ceea ce se datorează, în primul rînd, fap­tului că dreptul la informaţie este unul fundamental, deoarece dezvoltarea spirituală a omului, exercitarea libertăţilor referitoare la gîndire, opinie, credinţă şi creaţie implică şi necesitatea asigurării posibilităţii de recepţi- onare a datelor şi informaţiilor despre viaţa socială, politică, economică, ştiinţifică şi culturală din stat".

Conform aceluiaşi articol, alineatul 2 din Constituţia RM, „Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure infor­marea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra probleme­lor de interes personal".

Definiţii. La diferite etape s-au produs diverse tălmăciri ale noţiunii „relaţii cu publicul'". Institutul Relaţiile cu Publicul din Marea Britanie încă în anii '50 ai sec. XX a adoptat următoarea definiţie:

„Relaţiile cu publicul sînt nişte continue eforturi planificate şi îndrep­tate spre crearea şi menţinerea unor relaţii binevoitoare şi a înţelegerii reciproce între organizaţie şi mediul ei. "

Mai tîrziu, la 11 august 1978, în Declaraţia Mexicană, adoptată de că­tre reprezentanţii a 30 de asociaţii naţionale şi regionale, se afirmă că:

„Relaţiile cu publicul este arta şi ştiinţa de a analiza tendinţele, de a prezice consecinţele lor, de a elabora recomandări pentru conducerea organizaţiilor şi a aplica programe, atît în interesul organizaţiilor, cît şi în interesul mediului lor."

Doctorul Rex Harlou din San-Francisco, studiind 472 de definiţii ale noţiunii „relaţii cu publicul", a elaborat în baza lor una proprie:

„Relaţiile cu publicul constituie una dintre funcţiile dirijării, care contribuie la stabilirea şi menţinerea comunicării, înţelegerii reciproce, atitudinii binevoitoare şi colaborării între organizaţie şi mediul ei. Relaţia cu publicul include soluţionarea diferitelor probleme: asigură conducerea organizaţiei cu informaţia necesară privind opinia publică şi îi acordă ajutor în elaborarea unor măsuri adecvate; asigură activitatea conducerii în interesele mediului organizaţiei; prevede din timp anumite tendinţe şi face ca factorii de conducere să fie gata de orice schimbări; să folosească cercetările şi comunicarea directă în calitate de mijloace de activitate. "

În declaraţia oficială a Societătii de Relaţii cu Publicul din America, datată cu 6 noiembrie 1982, se expune un conţinut foarte amplu al noţi­unii date, şi anume: „Relaţia cu publicul, contribuind la stabilirea unei înţelegeri reciproce între anumite grupuri şi organizaţii, ajută societatea noastră complicată şi pluralistă să ia decizii şi să activeze mai eficient. Ele asigură armonizarea dintre activitatea particulară şi cea obştească. "

Mihai Godea, director de Program Dezvoltare ONG, Centrul „Contact", scrie că una dintre cele mai simple şi mai funcţionale definiţii este cea pro­pusă de James Gruning: Relaţiile publice reprezintă managementul co­municării dintre o organizaţie şi publicul ei\ Din această definiţie rezultă, în opinia sa, o caracteristică esenţială a comunicării, şi anume că relaţia dintre organizaţie şi persoanele sau grupurile care constituie publicul ei nu este niciodată unidirecţională. Acesta este un principiu esenţial.

Referindu-se la relaţiile publice, Constantin Marin, doctor habilitat în ştiinţe politice, reproduce opinia lui Sam Black, că aceasta e o artă şi o ştiinţă în obţinerea armoniei prin înţelegerea reciprocă în baza adevărului şi a informaţiei depline. Acest autor formulează principiile de bază ale relaţiilor cu publicul (RP):

1. RP operează cu fapte, nu cu ficţiune;
2. RP reprezintă un serviciu public, prin urmare, interesul public pri­mează;
3. RP se bazează pe comunicarea bidirecţională;
4. RP asigură dreptul publicului de a fi informat;
5. RP are drept obiect de considerare vocaţia socială a instituţiei trans­pusă în imaginea ei profitabilă;
6. Investiţia în RP este profitabilă.

Relaţiile cu publicul deservesc multe institute obşteşti: antreprenori- atul, sindicatele, instituţiile de stat, societăţile benevole, fundaţiile, spita­lele, organizaţiile de instruire şi cele religioase etc. Pentru ca aceste or­ganizaţii să-şi atingă scopurile propuse, ele au nevoie de stabilirea unor relaţii strînse cu multe auditorii şi grupuri sociale: muncitori, membri ai diferitelor asociaţii, clienţi, comunităţi locale, acţionari etc., precum şi cu societatea în întregime.

Atingerea acestor scopuri cere de la conducătorii organizaţiilor înţe­legerea concepţiilor şi valorii oamenilor cu care colaborează. Scopurile propriu-zise sînt determinate de factorii externi. Specialistul în domeniul relaţiilor cu publicul devine un consilier al conducătorului şi un intermedi­ar care îi ajută să transforme scopurile şi sarcinile personale într-o politică raţională şi acceptabilă pentru mediu.

Creşterea rolului serviciului RP. Cercetătorii în domeniu consideră că relaţiile cu publicul constituie o ocupaţie şi o activitate tot atît de veche ca şi omenirea. Fiind o fiinţă socială, omul a tins mereu spre a avea legături, relaţii cu ceilalţi semeni, căci numai astfel ar fi putut supravieţui.

Dezvoltarea omenirii e de neconceput fără relaţii interpersonale, co­merciale, de familie, internaţionale etc. Nu-ţi poţi închipui dezvoltarea de­mocraţiei fără posibilitatea membrilor societăţii de a cunoaşte şi a putea judeca despre tot ce se oferă de viaţa şi activitatea comunităţilor. Dar abia spre sfîrşitul sec. XIX relaţiile cu publicul, ca dialog eficient între auto­rităţile publice şi cetăţeni, s-au specializat şi au căpătat contururi clare, impunînd strategii şi tactici de funcţionare, ca o îndeletnicire, iar mai apoi devenind o artă deosebită.

în ţările în care activitatea de relaţii cu publicul se dezvoltă cu succes şi unde companiile aveau colective de specialişti în domeniu se formau agenţii corporative ori independente de relaţii cu publicul.

Deoarece acţiunile puterii locale, regionale, naţionale aveau un impact major asupra corporaţiilor şi modului lor de existenţă, funcţia profesio­niştilor în relaţiile cu publicul era de a influenţa procesul decizional prin intermediul unor contacte permanente cu legislatorii şi diferite agenţii gu­vernamentale. In această direcţie activau aşa-numiţii manageri în afaceri publice care, în general, erau preocupaţi de relaţiile dintre organizaţie şi mediul său extern, spre deosebire de lobyşti, a căror ţintă era influenţa directă asupra procesului decizional.

Pe la sfîrşitul sec. XX, apar noi probleme ale practicilor în relaţiile cu publicul. Acestea sînt globalizarea economiei, cînd are loc internaţionali­zarea mijloacelor de producţie, şi profesioniştilor în relaţiile cu publicul li se cuvine să înţeleagă politica statului respectiv, să afle mult din istoria, cultura şi limba ţării respective; problemele calităţii mediului, populaţia fiind îngrijorată de situaţia privind poluarea aerului şi a apei, pericolul radioactiv, ploile acide ş.a. In asemenea condiţii, numai un dialog interna­ţional şi o cooperare înţeleaptă pot duce la soluţii eficiente.

în această perioadă creşte rolul managerial al relaţiilor cu publicul, se foloseşte pe larg potenţialul respectiv, pentru a controla situaţia şi a înţe­lege atitudinile publicului, ale mediului şi liderilor de opinie. Relaţiile cu publicul devine o ştiinţă foarte importantă.

în Republica Moldova, relaţiile cu publicul, ca activitate, apare, într- un mod mai organizat, la începutul anilor '90. Printre primii a ţinut lecţii de teorie şi practică, elaborate în baza ştiinţei clasice a cercetărilor din alte ţări, profesorul Vasile Cioaric la Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. Audienţii acestei instituţii, care de fapt se aflau în serviciul administraţiei publice, însuşind principiile de instruire, formele şi metodele de organizare a activităţii serviciului RP, puneau în funcţiune unele noi tehnici de informare şi comunicare care se înscriau în caracterul reformelor, al schimbărilor ce aveau loc în acea peri­oadă în administraţia publică din ţară, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile dintre aleşi şi electorat. Evidenţierea rolului informării, publicarea decizi­ilor şi dorinţa de a scoate în public problemele locale tot mai mult şi mai evident se înscriau în strategia de publicitate a activităţii organelor admi­nistraţiei publice. Un mare ajutor în acest sens îl acorda revista Academiei „Administrarea publică".

în perioada dată, un element-cheie în relaţia administraţie-cetăţean devine audienţa publicului.

Conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 688 din 10 iunie 2003 „Cu privire la structura şi statele de personal ale primăriilor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor)", în primăriile oraşelor (municipii­lor), cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi, activează cîte un specialist pentru relaţii cu publicul. Cîte un asemenea specialist este prevăzut şi de organigrama şi statele de personal ale aparatului preşedintelui raionului.

Funcţiile serviciului RP. Serviciul RP îndeplineşte mai multe funcţii, şi anume:

1. Informează permanent publicul despre activitatea cotidiană a au­torităţilor publice.

Această sarcină se realizează cu ajutorul mijloacelor de informare ilustrativă (expoziţii, panouri, buclete, fotomontaje etc.), prin informarea comunităţilor despre chestiunile discutate şi hotărîrile adoptate la şedinţe, despre activitatea economică, social-culturală, organizatorică a autorităţii respective; prin organizarea luărilor de cuvînt ale factorilor de decizie la radio, televiziune şi în presa scrisă, difuzarea relatărilor, comunicatelor de presă; organizarea conferinţelor de presă, întrunirilor „la masa rotundă".

Informaţii privind activitatea consiliului (primăriei) pot fi afişate şi în locurile cele mai des frecventate de populaţie: la casa de cultură, în maga­zine, pe piaţa orăşenească etc.

2. Oferă posibilitate publicului de a-şi expune părerea privitor la cele mai importante proiecte şi planuri ale administraţiei publice.

Proiectele de decizii ale consiliului pot fi afişate în cele mai accesibile şi aglomerate locuri.

înainte de examinarea chestiunilor şi adoptarea hotărîrilor, pot fi orga­nizate sondaje de opinii.

Noile proiecte pot fi supuse expertizei unor specialişti independenţi, concluziile lor publicîndu-se în mass-media.

3. Explică sistemul de lucru al organelor de administrare locală, in­formează populaţia despre drepturile şi îndatoririle cetăţenilor.

în acest scop se întocmesc, se publică şi se difuzează buclete cu în­trebări şi răspunsuri privind legislaţia în vigoare, elucidîndu-se cele mai importante momente din legile privind administraţia publică locală, ser­viciului public, sistemul de impozitare etc., dări de seamă anuale despre îndeplinirea bugetului, explicîndu-se fiecare poziţie în parte; foi volante în cele mai arzătoare probleme ale comunităţii; broşuri, pliante, descrie­rea funcţiilor şi indicarea locului şi orelor de lucru (audienţă) ale fiecărui colaborator.

Se organizează diverse campanii gazetăreşti şi radiofonice, explicîn­du-se în mod accesibil drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, schimbările în legislaţie, sistemul de impozitare etc.

4. Contribuie activ la formarea imaginii organului de administrare în faţa publicului alegător.

întocmeşte şi asigură toate subdiviziunile organelor administraţiei publice cu „pachetul de firmă" care conţine: blancheta cu antet, foaia de firmă, plicul cu emblema consiliului (primăriei), cărţi de vizită, designul firmei şi al indicatoarelor birourilor, calendare cu emblema şi informaţia necesară pentru vizitatori, adeverinţe de Cetăţean de onoare, veteran al administraţiei publice, ecusoane etc.

Administraţia poate şi trebuie să pună la dispoziţia cetăţenilor pliante, ghiduri, afişe, anunţuri, modele de formulare-tip etc., care să asigure acce­sul rapid şi eficient al cetăţenilor la informaţie, la serviciile oferite. Toate acestea, alături de un comportament corect, amabil al funcţionarului, vor contribui la realizarea unui serviciu eficient de relaţii cu publicul.

Secţia Relaţii cu Publicul este o subdiviziune prin intermediul căreia autorităţile administraţiei publice furnizează un serviciu public, oferind relaţii (informaţii) utile cetăţenilor asupra activităţii curente a autorităţilor centrale şi locale şi constituie un mijloc de comunicare bidirecţională cu cetăţenii, prin care acestea îşi fac cunoscute intenţiile şi consultă cetăţenii în probleme de larg interes.

Domenii în care secţia RP oferă informaţii:

• organizarea administraţiei publice, a serviciilor puse la dispoziţie;
• audienţe;
• legislaţie în domeniul administraţiei publice;
• probleme de urbanism, amenajarea teritoriului, locuinţe;
• probleme economice şi fiscale, privatizare;
• stare civilă şi autoritate tutelară;
• gospodărie comunală;
• probleme sociale (ajutoare, locuri de muncă, protecţia copilului etc.);
• hotărîrile consiliului raional şi dispoziţiile preşedintelui raionului.

Cele mai importante activităţi (atribuţii) ale secţiei Relaţii cu Publicul

şi ale specialistului pentru RP pot fi:

• asistenţă pentru întocmirea documentaţiei prin care cetăţenii solicită eliberarea unor documente, autorizaţii, certificate sau alte tipuri de acte oficiale;
• îndrumarea cetăţenilor către instituţiile care au în competenţă rezolr varea problemelor abordate;
• furnizarea de informaţii asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale: informaţii economice, fiscale, legate de privatizare etc.
• colectarea de sugestii, reclamaţii, plîngeri, direcţionarea lor către compartimentele vizate şi urmărirea transmiterii răspunsurilor în timp util;
• furnizarea informaţiilor de larg interes cetăţenesc (acte normative, evenimente importante pentru comunitate, programul de lucru al altor in­stituţii publice, modul de acces la alte tipuri de servicii publice etc.).

In afara instituţiei secţia conlucrează cu:

• toate regiile şi serviciile orăşeneşti, municipale, raionale de gospo­dărie comunală sau administrative;
• autorităţile administraţiei locale de la toate nivelurile administrativ- teritoriale;
• serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi ale Guvernului în teritoriu;
• alte autorităţi locale cu care comunitatea colaborează;
• structurile societăţii civile din teritoriu (ONG-uri, asociaţii profesio­nale, sindicate, comitete consultative cetăţeneşti ş.a.);
• instituţii publice sau private de interes local (Camera de Comerţ, agenţi economici, instituţii de informare sau consultanţă etc.);
• partide politice şi reprezentanţi aleşi;
• mass-media locală şi centrală.

Ţinînd cont de necesitatea eficienţei şi credibilităţii serviciului respec­tiv, instituţia administraţiei publice trebuie să asigure următoarele:

• optimizarea circuitului informaţiei între compartimente şi servicii;
• atribuirea de competenţe (autoritate) care să permită angajaţilor din cadrul secţiei Relaţii cu Publicul să discute de la egal la egal cu reprezen­tanţii celorlalte servicii ale autorităţii locale;
• relaţiile cu instituţiile din afara autorităţii locale din care fac parte trebuie girate prin semnătura preşedintelui raionului;

* materialele informative scrise pentru uzul cetăţenilor trebuie, de ase­menea, să fie girate de conducătorul instituţiei sau, cel puţin (în funcţie de domeniu), de un director de specialitate.

Avînd în vedere că serviciul dat este unul dintre puţinele care „produ­ce" lucruri informaţionale concrete, furnizate nemijlocit consumatorului local, ar trebui ca această subdiviziune să fie pe picior de egalitate cu cele­lalte subdiviziuni, fiind susţinută material şi organizaţional.

Puterea autorităţilor publice locale în mare măsură depinde de volu­mul de informaţie pe care îl deţin cetăţenii despre afacerile publice, grijile şi problemele cotidiene ale reprezentanţilor puterii locale, politicile publi­ce promovate de consiliul local.