Rezultatul procesului dual reprezentat de contracţia resurselor politice şi economice şi de distribuirea puterii la niveluri substatale şi /sau suprastatale a fost deschiderea guvernării spre alţi noi actori. Diviziunea ierarhică dintre guvernarea formală şi restul societăţii nu mai funcţionează.
Tot mai mulţi actori privaţi colaborează cu entităţile publice , iar actorii publici de la toate nivelurile teritoriale cooperează la elaborarea şi implementarea politicilor . Noile reţele de actori sunt constituite prin traversarea graniţelor tradiţionale dintre guvernarea comunităţii şi societatea civilă. Această mişcare reprezintă trecerea de la guvernarea tradiţional birocratică spre guvernanţă, o abordare a managementului politic mult mai descentralizat-participativă. Guvernarea şi guvernanţa definesc anumite tipuri de relaţii între stat şi cetăţean.
Conceptul de guvernanţa este folosit pentru a descrie schimbările produse în natura şi rolul statului, după iniţierea reformelor sectorului public, între anii 1980-1990.
Iniţierea acestor reforme a urmărit, în special, îmbunătăţirea furnizării serviciilor publice şi renunţarea la birocraţia ierarhizata în favoarea pieţelor şi a reţelelor. Printre efectele produse de reformele care au vizat transformări semnificative ale sectorului public se impune a fi menţionate intensificarea schimburile globale, creşterea activităţii economice transnaţionale, precum şi amploarea apariţiei unor structuri instituţionale regionale, aşa după cum este cazul Uniunii Europene..Altfel spus, conceptual de "guvernance" corespunde formelor postmoderne de organizaţii economice şi politice.
. Richards şi Smith definesc guvernanţa ca un concept ce pune în lumină natura schimbărilor din procesul politicilor publice. În particular, guvernanţa relevă creşterea varietăţii de domenii şi a numărului de actori implicaţi în procesul politicilor, dar şi necesitatea ca aceştia să fie luaţi în consideraţie.( Richards şi Smith 2002).
Milward şi Provan consideră că guvernanţa reprezintă crearea condiţiilor pentru ordonarea regulilor şi acţiunilor colective, adesea incluzând agenţi din sectorul privat şi sectorul public. Esenţa guvernanţei este focalizarea asupra mecanismelor de guvernare-granturi, contracte, înţelegeri- care nu sunt doar sub autoritatea guvernului.( Rhodes, R.A. W, 1997)
In ultimii aproximativ zece ani, guvernanţa s-a dezvoltat ca un termen specific ideii de colaborare în domeniul politicilor publice. Dezvoltarea guvernanţei din perspectiva studiului procesului politicilor, fundamentarea conceptualizării acestora în relaţie cu teoria implementării a fost iniţiată de către (Peter L., Hupe and Michael J.,2002).
Conceptul de guvernanţă este utilizat pentru a oferi o mai bună întelegere asupra multiplelor niveluri ale acţiunii şi a tipurilor de variabile care afectează performanţa .
Astfel, concepul de guvernanţă poate fi încadrat într-un cadru general de analiză multidimensională a procesului politicilor publice. In acest context, mediatorii de politici depun eforturi pentru soluţionarea disputelor referitoare la decizii asumate de o singură agenţie,de exemplu, distribuirea de fonduri sau elaborarea de reglementări. Graniţele fiecărei probleme ce necesită rezolvare sunt bine definite. Guvernanţa modernă este dispersia de-a lungul multiplelor centre de autoritate.
Dar cum ar trebuie organizată guvernanţa? Care sunt alternativele de bază? Chestiunile supuse unor lungi dezbateri au oscilat între consolidariştii şi fragmentaliştii din guvernele locale.
Există o înţelegere generală că deciziile asupra unei varietăţi de servicii publice, cum sunt pompierii, poliţia, şcoala, transportul la nivelul comunităţii şi planificarea sunt mai bine asumate de către nivelul local. Dar cum ar trebui să fie aceste servicii organizate şi pentru cine ? Ar trebui limitat numărul de jurisdicţii pentru fiecare zonă urbană şi poate redus acest număr la o singură unitate pentru a produce economii în livrarea serviciului local şi pentru a exista o focusare pe responsabilitate din punct de vedere politic? Sau ar trebui să existe numeroase zone urbane, coordonate între ele, jurisdicţii locale cu sarcini specifice pentru creşterea alegerii cetăţenilor şi flexibilitate (Keating 1995; Lowery 2000; Ostrom1972)?
In timp ce o serie de autori abordează guvernanţa ca o alternativă la guvernarea ierarhizată, alţi autori interpretează guvernanţa din perspectiva reţelelor de politici ca mănunchi de instituţii formale de guvernare. (Rhodes 2000; Peters, and Pierre 2000). Mai recent, teoreticienii au demarat examinarea modalităţilor prin care globalizarea facilitează difuzia autorităţii politice la nivelul instituţiilor subnaţionale şi internaţionale.
Există un număr important de implicaţii ale nou trend spre guvernanţă, unele dintre acestea legate de idea centrală a participării democratice şi a instituţiilor.
Guvernanţa exprimă credinţa largă, de masă, că statele depind, într-o măsură tot mai mare, de alte organizaţii în asigurarea propriilor intenţii, furnizarea propriilor politicii şi stabilirea de reguli. In mod similar, guvernanţa poate fi, de asemenea, utilizată pentru a descrie orice pattern of rule, în situaţia în care rolul statul devine din ce în ce mai puţin important. Există o anumită percepţie referitoare la guvernanţă : afacerile guvernamentale derulate de către autorităţile publice
Guvernanţa exprimă o creştere a gradului de recunoştere a căilor prin care pot fi asigurate formele difuze de putere şi autoritate şi în absenţa activităţii statului..Mai general, guvernanţa poate fi înţeleasă ca reprezentând totalitatea regulilor, inclusiv cele ierarhice existente la nivelul statului, înainte de declanşarea reformelor din sectorul public.
Această abordare generală a guvernanţei este utilizitată de teoreticieni pentru analize abstarcte referitoare la construcţia ordinii sociale, coordonarea socială sau practici sociale în contexte specifice. Menţionăm că schimbările produse la nivelul statelor după 1980 conduc spre un concept cunoscut drept “noua guvernanţă”.
Conceptul de noua guvernanţă gravitează în jurul politicilor publice şi a democraţiei.
Creşterea rolului actorilor non-statali în livrarea de servicii publice a condus la îmbunătăţirea abilităţii statului de a intra în dialog cu alţi actori. Statul a devenit mult mai interesat de diferite strategii de creare şi de management al reţelelor şi parteneriatelor. În acest context, statul trebuie să pună la punct o multitudine de aranjamente pentru auditarea şi reglementarea altor organizaţii.
In plus, creşterea rolului actorilor nealeşi în politicile publice ridică o serie de chestiuni referitoare la limitele pînă la care poate fi dusă această extindere a implicării actorilor nealeşi în contextual unei democraţii responsabile şi la mecanismele prin care se doreşte ca acesta să se facă.
Similar, creşterea schimburilor transnaţionale şi a constrângerilor internaţionale exercitate asupra statelor sugerează că se impune o regândire a naturii inclusiunii sociale şi a justiţiei sociale.
Instituţiile politice de la Banca Mondiale şi cele care privesc UE folosesc acum termenul de bună guvernanţă pentru a sublinia aspiraţiile spre o lume mai bună.
Bibliografie de referinţă
Obligatorie
Mark Bevir eds., Encyclopedia of Governance, Sage Publications Ltd., Vol.1, 2007
Luminita Gabriela Popescu, Politici Publice, ed. Economică, 2005
Opţională
Dahl, R.A. ,Modern political analysis, Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall,1991.
Peters, B., and Pierre, J.,“Is there a governance theory?”, August 2000, Draft paper presentedat the IPSA conference in Quebec, p. 2-5.
Crozier M şi Friedbarg E, L’acteur et le systéme” Seuil II-a, 1977.
Peter L., Hupe and Michael J. Hill, Handbook of Public Policy, eds. By B. Guy
Peteres and Jon Pierre, SAGE Publications, 2002.
Rhodes, R.A. W, Understanding Governance, Buckingham:Open University Press 1997