Evaluarea eficacităţii rezultatelor oficialilor publici sau a structurilor publice oferă siguranţa că aceastia au performat cu întregul lor potenţial., au furnizat valoare adaugată in serviciile publice, au contribuit la creşterea încrederii în guvern şi sunt responsabili pentru comunitatea pe care o reprezintă.
Conceptul de responsabilitate poate fi clasificat în concordanţă cu tipul de responsabilitate exercitat şi /sau de persoana sau grupul sau oficialii publici responsabili. Conţinutul diferitelor forme de responsabilitate, aşa după cum relevă dezbaterile actuale, este cel mai bine conceptualizat prin referinţa la forme opuse de responsabilitate. Astfel, principalele forme de responsabilitate sunt descrise în continuare. (Donald G. Lenihan, KTA Centre for Collaborative Government, John Godfrey, Member of Parliament,Tony Valeri, Member of Parliament, and John Williams, Member of Parliament What is Shared Accountability? Politicy, Politics and Governance, Volum 5, 2003)
Responsabilitate Orizontala vs. Verticală
Punctul de vedere dominant este că instituţiile de responsabilitate, cum sunt Parlamentul şi Justiţia, furnizează ceea ce reprezintă, în termeni comuni, responsabilitatea orizontală sau capacitatea unei reţele de puteri relativ autonome care pot pune întrebări şi eventual pedepsi modalitatea improprie prin care un anume oficial se descarcă de responsabilitate. (Donald Lenihan, Director of CCG and Tony Valeri, MP for Stoney Creek Policy, Politics, Governance, Vol.2, 2003)
Cu alte cuvinte, responsabilitatea orizontală reprezintă capacitatea instituţiilor statului de a controla abuzurile agenţiilor şi departamentelor guvernamentale şi a ministerelor.
Alternativ, resposabilitatea verticală este mijlocul prin care cetăţenii , mass media şi societatea civilă caută să întărească standerdele de performanţă pe care trebuie să le respecte oficialii. În timp ce Parlamentul este considerat o instituţie cheie în construcţia responsabilităţii orizontale, acesta este de asemenea important şi pentru responsabilitatea verticală.
Cetăţenii şi societatea civilă pot căuta suport la reprezentanţii aleşi pentru ca aceştia să intervină în cazurile acţiunilor incorecte sau inadecvate declanşate de către guvern . În plus, prin apelarea la întâlniri publice, comitete de investigaţii şi petiţii publice Parlamentul poate deveni un vehicul pentru „vocea publică”, dar şi un mijloc prin care grupurile civice pot chestiona guvernul şi pot cere sancţionarea acestuia de către Parlament în anumite cazuri. (Donald Lenihan, Director of CCG and Tony Valeri, MP for Stoney Creek , Policy, Politics, Governance, Vol.2, 2003)
Responsabilitatea Politică versus Responsabilitatea Legală
Parlamentul şi Justiţia acţionează ca un control constituţional orizontal asupra puterii executive. Rolul acestor două instituţii poate fi delimitat în sensul că Parlamentul „ţine” responsabilitatea politică a Guvernului, în timp ce Justiţia „ţine” responsabilitatea legală a executivului (Bovens, M. 2005. “Public Accountability.”In Ferlie, Ewan. Laurence E. Lynn, Jr. &Christopher Pollitt (eds). The Oxford Handbook of Public Management.Oxford: Oxford University Press)
Aceste partajări ale responsabilităţii derivă din faptul că Parlamentul este o instituţie politică în timp ce Justiţia poate doar să-şi adjudece problemele de legalitate a acţiunilor. Impreună acestea asigura o supraveghere continua pentru a „ţine” Guvernul responsabil. Acestea pot, de asemenea, să fie ajutate de alte instituţii, cum sunt instituţiile de audit, instituţia avocatului poporului şi a celor pentru respectarea drepturilor omului, curtea de conturi, s.a.m.d.
In mod special, instituţiile secundare „autonome de responsabilitate” sunt create astfel încît să fie independente de executiv( Goetz, A.M. & J. Gaventa. 2001. Bringing Citizen Voice and Client Focus into Service Delivery. Brighton, Sussex: IDS Working Paper No.138.)
Responsabilitatea politică se manifestă, în mod obişnuit, prin conceptul responsabilităţii ministeriale individuale, care este adevărata piatră de încercare pentru responsabilitatea guvernului.
Un alt punct de vedere cu privire la Responsabilitatea Orizontală versus cea Verticală
O minoritate de comentatori se distinge prin punctul de vedere diferit în legătură cu responsabilitatea verticală şi cea orizontală. Conceptele de responsabilitate verticală, respectiv orizontală se bazează pe relaţia dintre partide şi se determină dacă un partid exercită responsabilitate orizontală sau verticală asupra altuia. In instanţe, unde există clasica structură ierarhică top-down, relaţia principal-agent, dacă principalul a delegat agentul, agentul este responsabil în faţa superiorilor direcţi în lanţul de comandă şi acesta constituie o formă de responsabilitate verticală. De exemplu, oficialii publici răspund departamentului/ agenţiei ministeriale, departamentul răspunde în faţa ministerului/ ministrului, ministrul răspunde parlamentului, iar parlamentul răspunde în faţa cetăţenilor.
Parlamentul este din nou actorul cheie. In termeni de ţinere a oficialilor guvernului responsabili, parlamentul este agentul prinicpal şi oficial. Parlamentul, ca agent principal, cere guvernului şi oficialilor acestuia, ca agenţi, să implementeze legi, politiic şi programe pe care le-a adoptat şi ţine guvernul şi oficialii guvernamentali responsabili pentru performanţele lor, din acest punct de vedere.
Parlamentul, de asemenea, poate fi privit ca agent, agentul principal fiind în acest caz electoratul care votează legislativul pentru a adopta legi şi pentru a monitoriza acţiunile guvernamentale. Electoratul, în acest caz, ţine responsabil legislativul, iar în cazul în care electoratul este nesatisfăcut de activitatea legislativului la următoarle alegeri votul va fi orientat spre celelalte oferte electorale.
Absenţa relaţiei directe principal-agent contribuie la apropierea relaţiei de resposnabilitate de una dintre responsabilităţile orizontale sau sociale.
Responsabilitatea socială
Responsabilitatea socială este o abordare orientată spre construirea unei responsabilităţi care se bazează pe angajamentul civic, cu referire la cetăţenii sau la organizaţii ale societăţii civile participanţi direcţi sau indirecţi la exigenţele responsabilităţii. Când o astfel de resonsabilitate se manifestă se configurează o societate condusă de responsabilitatea orizontală.( Arroyo, D. & K. Sirker. 2005. Stocktaking of Social Accountability Initiatives in the Asia and Pacific Region. Washington DC: WBI Working Paper )
Termenul de responsabilitatea socială este, într-un sens, greşit denumit deoarece nu se referă la un tip specific de responsabilitate , ci mai degrabă la o abordare particulară ( sau un set de mecanisme) referitor la exigenţele pentru responsabilităţii. Mecanismele pentru responsabilitate socială pot fi iniţiate şi susţinute fie de către stat, fie de către cetăţeni sau de către stat şi cetăţeni dar adesea acestea sunt demand-driven ( conduse de cerere) şi operează bottom-up (de sus în jos). Este general acceptat că mecanismele de responsabilitate socială sunt un exemplu de responsabilitate verticală. O parte dintre comentatori consideră că, o relaţiei ierarhică este , în general, lipsită de legătura actor –forum şi nu există nici o obligaţie formală de avut în vedere.
Dat fiind responsabilitatea diferiţilor stakeholders asumată pe bază de voluntariat şi fără intervenţia nici unei părţi principale. De aceea responsabilitatea socială ar putea fi o formă de responsabilitate orizontală. .( Arroyo, D. & K. Sirker. 2005. Stocktaking of Social Accountability Initiatives in the Asia and Pacific Region. Washington DC: WBI Working Paper )
Iniţiativele responsabilităţi sociale sunt variate şi diferite: partriciparea la stabilirea bugetelor, acte de proceduri administrative, audituri sociale şi raporturi cetăţeneşti care toate implică cetăşenii în supravegherea şi controlul guvernului. Aceasta poate contrasta cu iniţiativele guvernului sau entităţilor , cum sunt: bordurile cetăţeneşticare au funcţii publice. Adesea legislatorii pot să-şi asume rolul de reprezentare a responsabilităţii sociale.
De exemplu, un membru al Parlamentuluui poate reprezenta o anumită cauză prin chestionarea unui ministru in timpul alocat interpelărilor în Parlament sau prin solicitarea directă de informaţii de la guvern, minister /departament.
Responsabilitatea în diagonală
Literatura de specialitate nu oferă o convergenţă a definiţiilor acestui tip de responsabilitate.. Responsabilitatea în diagonală încearcă să antreneze direct cetăţenii în activitatea responsabilitatea orizontală a instituţiilor. Acesta este un efort de creştere a eficacităţii societăţii civile în funcţia de caine de pază prin rupere monopolului statului asupra responsabilităţii de supraveghere a oficialilor executivi.Principiile responsabilităţii diagonale sunt:
- Participarea la mecanismul de responsabilitate orizontală- Comunitatea participă in instituţiile responsabilizării orizontale mai degrabă decât să creeze instutuţii distincte şi separate de responsabilizare diagonală. In acest mod, agenţii de responsabilizare verticală caută să introducă ei inşişi mai direct pe axele orizontale. (Goetz, A.M. & R. Jenkins. “Hybrid Forms of Accountability: Citizen Engagement in Institutions of Public-Sector Oversight in India.” Public Management Review: 3(3).)
- Fluxul informaţional- Comunitatea are oportunitatea de a accesa informaţii referitoare la agenţiile guvernului care ar fi, în mod normal, limitate la axele orizontale, de exemplu revizia performanţelor interne.Mai mult, ei au acces la deliberările şi argumentările cu privire la deciziile luate de instituţiile responsabilităţii orizontale. Comunitatea aduce, in primul rând, experienţa despre performanţa agenţiilor guvernamentale în procesul de responsabilizare.
- Oficialii trebuie să răspundă -Comunitatea cooptează autorităţile instituţiilor responsabile orizontal pentru a cere agenţiilor guvernului să răspundă
- Capacitatea de a sancţiona- Comunitatea cere autorităţii instituţiilor responsabile orizontal să întărească influenţa asupra alegerii oficialilor.
Există opinii potrivit cărora societatea civillă poate întări eficacitatea instituţiilor prin presiunea asupra agenţiilor de a-şi face treaba mai eficace. Acest tip de participare în nu este o acţiune directă împotriva lucrurilor prost făcute, ca în cazul responsabilităţii verticale, ci mai degrabă expresia societăţii conduse de responsabilitatea orizontală . Mai general, cetăţeni activi şi grupuri ale socităţii civile pot lucra cu reprezentanţii aleşi pentru îmbunătăţirea rolului reprezentativ al Parlamentului.
Anumite opinii sugerează că responsabilitatea administrativă exercitată, în primul rând, prin intermediul forumurilor qvasi-legale, cum sunt avocatul poporului auditori, sau inspectori independenţi ce raportează direct sau indirect parlamentului este o formă de control şi supraveghere financiară independentă şi administrativă externă.
Responsabilitatea socială versus responsabilitatea în diagonală
Recent Banca Mondială a argumentat că responsabilitatea socială cuprinde mecanismele responsabilităţii diagonale. Au fost aduse argumente conform cărora mecanismele de responsabilitate diagonală pot fi considerate o formă de responsabilitate socială.
Considerând că responsabilitatea socială nu este un tip specific de responsabilitate, ci o abordare particulară, este posibil ca aceasta sa includă responsabilitatea diagonală.
Altfel spus, mecanismele de responsabilitate diagonală pot fi componente al abordării mai largi a responsabilităţii sociale. Aceasta este în contradicţie cu o serie de opinii care fac o distincţie foarte clară între responsabilitatea diagonală şi cea socială.
Conform acestor opinii, statul este adesea rezistent la supravegherea de către cetăţeni, preferând să încurajeze noi forme de responsabilitate socială, care se poate transforma într-o formă care să constituie pentru societatea civilă o oportunitate de a informa guvernul despre percepţiile publice asupra comportamnetului guvernului.
Parlamentele sunt actorii cheie în ceea ce se numeşte lantul de responsabilitate Acestea sunt, împreună cu justiţia, instituţiile cheie ale responsabilităţii orizontale, nu numai in ceea ce înseamnă propriile domenii, dar şi ca instituţii la care multe instituţii autonome responsabile se raportează. Ele sunt vehicolul prin care se exercită responsabilitatea politică. Împreună cu organizaţiile din societatea civilă şi mass media constituie, de asemenea, instituţii importante în responsabilitatea verticală. Noile concepte de responsabilitate emerg: responsabilitatea socială şi cea diagonală. Prima definită ca „societatea condusă de responsabilitatea orizontală” ( society driven hotizontal accontability) caută să furnizeze răspunderea directă a guvernului în faţa cetăţenilor; parlamentarii şi reprezentanţii aleşi sunt un alt important vehicul prin care cetăţenii şi societatea civilă sepot întării. Şi- indiferent de modul în care se defineşte-parlamentul este una dintre instituţiile prin care se exercită responsabilitatea diagonală.