Ideea stereotipă că procesul decizional porneşte de la o problemă şi în mod automat va rezulta o decizie, printr-un progres uniform, trecând prin mai multe faze (analiză, dezvoltarea alternativelor şi compararea sistematică a alternativelor) nu este confirmată de realitate.
Mai mult, un proces nu avansează în mod liniar, de la problemă la soluţie. Ideea că luarea unei decizii se face uniform şi linear a fost înlocuită cu imaginea unui proces în spirală. O spiră se încheie, la un moment dat, cu un rezultat temporar, inclusiv cu câştigători şi învinşi. Pe noua spiră, învinşii vor încerca să surmonteze eşecul şi, chiar, procesul poate fi lărgit, prin intrarea unor personaje noi. Nu se poate pun problema într-un astfel de proces decizional de un progres logic.
Un alt aspect important al proceselor decizionale este acela că nu au un punct de plecare bine definit. Chiar şi privind retrospectiv, recunoaşterea acestui punct este dificilă.
Într-un proces decizional complex multe dintre personaje au iniţiative diverse. Numai unele dintre aceste iniţiative şi idei vor fi păstrate în atenţie pentru perioade mai lungi de timp. Nu se poate prevedea care dintre iniţiative vor ajunge la acest statut. Progresul şi declinul iniţiativelor împreună cu faptul că acestea se află în concurenţă şi se suprapun au ca efect dificultatea urmăririi drumului parcurs de o decizie, pornind de la o anumită iniţiativă.
Strâns corelată cu aceste afirmaţi este şi ideea că, de cele mai multe ori, nu este uşor să determini finalizarea unui proces. Deciziile referitoare la diferite opţiuni tehnologice nu numai ca preced un proiect dar vor continua chiar şi pe parcursul proiectului (de exemplu datorită incertitudinilor tehnologice sau pentru ca personajele implicate vin cu noi cereri sau dorinţe). Chiar şi după finalizarea proiectului, deciziile referitoare la anumite opţiuni nu sunt finale. În faza utilizării, soluţiile tehnice alese pot genera probleme şi pot deveni, din nou, subiect de discuţie.
În sfârşit, este important de notat ca timpul de desfăşurare al procesului decizional în sisteme tip reţea complexe nu poate fi de la început estimat cu precizie. Durata de desfăşurare a unui proces decizional este variabilă: perioade de extremă şi intensă activitate pot alterna cu perioade în care procesul decizional se desfăşoară mult mai încet sau perioade în care este stopat.
Neuniformităţi substanţiale
Conţinutului proceselor decizionale poate fi descris, de asemenea, într-o imagine ne-uniformă. Procesele decizionale referitoare la un anumit subiect au conţinuturi variabile de-a lungul timpului. Aceste schimbări în conţinut sunt determinate de faptul că:
-pe parcursul timpului pot să apară soluţii noi;
-pe parcursul timpului numărul personajelor care iau parte la procesul decizional poate varia.
Schimbarea percepţiei, a soluţiilor şi a personajelor determină o dinamică puternică a deciziei. Conţinutul unei probleme se schimbă în timp. După o anumită perioadă de timp personajele îşi redefinesc problemele. Acest lucru se explică fie prin faptul că problema aşa cum a fost iniţial definită, nu se potriveşte cu principalul curent de gândire socială de la un moment dat, fie pentru că o nouă definiţie dată problemei poate oferi oportunitatea angajării unei noi coaliţii de personaje. O idee foarte importantă este aceea că pot exista discrepanţe mari între formularea problemei şi soluţiile disponibile, caz în care redefinirea problemei este mai mult decât necesară.
În consecinţă, soluţiile disponibile pot avea un rol decisiv în stabilirea problemei în discuţie. Soluţiile disponibile, sau cel puţin soluţiile ce pot fi încadrate în această categorie, sunt decisive pentru problemele faţă de care personajele îşi manifestă interesul. Ca soluţie, un personaj poate avea în vedere soluţii financiare, forţa de muncă, spaţiu, tehnologie, inteligenţa umană, prestigiu, informaţie etc., sau combinaţii ale acestora.
Viziunea tradiţională asupra procesului decizional conform căruia problemele decid soluţiile este complet răsturnată.
Un al treilea element al neuniformităţii substanţiale este dinamica gradului de implicare a personajelor. Personajele pot participa într-o rundă şi în următoarea să nu mai participă. Personajele pot avea un rol central, sau chiar, un rol de iniţiere, ulterior rezervându-şi doar un rol secundar, în procesul decizional.
Diferitele tipuri de neuniformităţi substanţiale şi temporale sunt în interacţiune. Aceasta explică de ce procesele decizionale complexe, de multe ori, îşi pierd din intensitate şi se opresc, marcând sfârşitul unei runde. Procesul va reîncepe numai după o perioadă de relativă “odihnă”, moment în care pot să apar noi şanse de elaborare a unei decizii.
Ne-uniformitatea proceselor decizionale poate duce şi la conexiuni neprevăzute. În acest caz, realitatea se poate dezvălui într-o manieră pe care nimeni nu a prevăzut-o şi nimeni nu a proiectat-o.
Desfăşurarea capricioasă a proceselor decizionale în sistemul structurat în reţea oferă oportunităţi, dar reprezintă şi o ameninţare pentru guvernare.