Responsabilitatea partajată este tratată ca un complex de aranjamente care include trei tipuri de relaţii de responsabilitate:
- responsabilitatea între parteneri;
- responsabilitatea structurii care coordonează iniţiativa asocierii-aceasta este responsabilă de stabilirea angajamentelor contractuale dintre parteneri şi care trebuie manageriate prin anumite tipuri de structuri ca de exemplu comitet sau consiliu responsabile de supravegherea proiectului;
- responsabilitatea dintre fiecare partener şi structura guvernamentală corespunzătoare-de la govern la Parlament , de la grupuri ale comunităţii la membrii ai comunităţii de afaceri. Din această perspectivă, responsabilitatea partajată implică faptul că nu numai partenerii sunt responsabili ci şi structura care coordonează parteneriatul; fiecare rămâne , de asemenea, responsabil structurii guvernamentale proprii pentru rezultatele parteneriatului. Am putea adauga că, în aranjamentele colaborative, acest al treilea tip de relaţie ar trebui interpretată ca fiind fundamentală în comparaţiei cu primele două tipuri menţionate.
.
Înţelegerea modului în care funcţionează responsabilitatea partajată este destul de dificilă.. Dacă un minister deleagă autoritatea acesta nu înseamnă că prin delegare ministrul este absolvit de responsabilitatea de a da raspunsuri în faţa Parlamentului pentru acest exerciţiu.
Din punctul nostru de vedere aranjamentele colaborative reprezintă o formă de delegare. Ministrul rămâne responsabil pentru deciziile sumate, resursele alocate şi rezultatele obţinute. Astfel de acorduri schimba domeniul de aplicare a responsabilităţii ministrului pentru deciziile şi acţiunile care decurg din partneriat. Pe scurt, ministerul nu este responsabil pentru fiecare iniţiativă pe care structura/consiliul/comitetul o lansează în parametrii aranjamentelor colaborative.
Membrii consiliului/comitetului partajează acestă responsabilitate. Dar ministrul rămâne responsabil fixarea unor termeni rezonabili şi condiţii de delegare.
„Ţinerea” responsabilităţii guvernului : Conformitatea vs. Rezultate
Ce înseamnă a „ţine” responsabilitatea guvernului? Tradiţional, aceasta implică două idei separate. Una este asigurarea că guvernul lucrează cu respectarea unor reguli de guvernare prestabilite . Cea de-a doua este asigurarea că guvernul îşi va ţine angajamentele şi îşi va atinge obiectivele.
Abordarea conformităţii tratează responsabilitatea precum “alba neagra” . O regulă poate fi respectată sau nu. De exemplu, fondurile publice destinate susţinerii financiare a unui program au fost cheltuite cu respectarea tuturor condiţiilor sau nu. Respectarea parţială a
regulilor nu este acceptată. Simplicitatea acestui model este atractivă şi peste ani
conformitatea a devenit principalul focus a eforturilor de a “ţine” guvernul responsabil..
Este, de asemenea, cauza majoră a “panglicii birocraţiei” în jurul guvernului, prin încurajarea crearii de reguli de tot felul care să ofere siguranţa ca guvernul rămâne responsabil..
Prin contrast, “ţinerea” guvernului responsabil pentru angajamentele şi realizarea obiectivelor –responsabilitatea pe bază de rezultate – este o chestiune de creativitate. Dacă primul model nu permite devierea de la reguli, focusarea pe atingerea rezultatelor este exact contrariul. Incurajează experimentarea şi inovarea. Dar acestea implică risc, care înseamnă eşec şi erori ce pot apărea. De ce responsabilitatea pentru rezultate devine tot mai importantă în present?
Lumea contemporană este una a schimbărilor permanente. Ajustărilr impuse de aceste schimbări solicită inovare, asumarea riscului şi experimentare. Astăzi există un puternic impuls pentru ca guvernele să-şi assume riscuri şi să inoveze, dar pentru acesta ele trebuie să se elibereze de sistemul rigid al regulilor multiple.
Obiectivul nu este inlocuirea conformităţii (modelul responsabilităţii bazate pe reguli ) cu cel al responsabilităţii bazate pe rezultate. Regulile sunt extrem de importante
Guvernele nu ar putea obţine rezultate fără a ţine cont de mijloacele prin care au atins acele rezultate şi în consecinţă . guvernele trebuie să continue să respecte regulile proceselor pentru a asigura, de exemplu, transparenţa..
Provocarea reală este de a crea o abordare de echilibru a responsabilităţii prin combinarea regulilor cu rezultatele, conformitatea şi realizare.
Vom numi această abordare performanţă bazată pe responsabilitate, unde performanţa este considerată în raport atât cu regulile cât şi cu rezultatele realizate
Această este însă dificil de realizat Dificultatea constă în găsirea mecanismelor prin care responsabilitatea pe baza rezultatelor să funcţioneze şi , în plus, crearea echilibrului cu modelul bazat pe reguli.
Cum funcţionează raportarea rezultatelor
O serioasă provocare în dezvoltarea abordării performanţă bazată pe responsabilitate este furnizarea cu acurateţe a informaţiilor despre rezultate. Există un cadru conceptual pe care guvernul trebuie să-l creeze. Acesta cadru constituie fundamentarea pentru înţelegerea modului în care se raportează rezultatele şi a modului în care noile informaţii pot fi folosite pentru a ţine guvernul responsabil pentru rezultate. Acest cadru poate fi descris în termeni a trei niveluri la care guvernul poate face publice informaţiile referitoare la inputuri, oputuri şi outcomes.
Inputs sunt resursele care sunt alocate pentru satisfacerea nevoilor departamentelor. De exemplu, sunt necesari bani pentru salarii, capital pentru investiţii, întreţinere etc. Raportarea necesarului de inputuri pe care departamentul le exprimă printr-o sumă de bani va fi primită din partea fiecărei structuri şi vor fi achitate obligaţiile. Dar sunt cazuri când informaţiile referitoare la inputuri nu spun nimic despre reultatele obţinute deoarece nu spuns nimic specific despre ce se produce cu aceste inputuri.
Bibliografie de referinţă
Obligatorie
Mark Bevir eds., Encyclopedia of Governance, Sage Publications Ltd., Vol.1, 2007
Luminita Gabriela Popescu, Politici Publice, ed. Economică, 2005
Opţională
Donald G. Lenihan, KTA Centre for Collaborative Government, John Godfrey, Member of Parliament,Tony Valeri, Member of Parliament, and John Williams, Member of Parliament What is Shared Accountability? Politicy, Politics and Governance, Volum 5, 2003
Donald Lenihan, Director of CCG and Tony Valeri, MP for Stoney Creek , Policy, Politics, Governance, Vol.2, 2003
Bovens, M. 2005. “Public Accountability.”In Ferlie, Ewan. Laurence E. Lynn, Jr. &Christopher Pollitt (eds). The Oxford Handbook of Public Management.Oxford: Oxford University Press) Arroyo, D. & K. Sirker. 2005. Stocktaking of Social Accountability Initiatives in the Asia and Pacific Region. Washington DC: WBI Working Paper
Goetz, A.M. & R. Jenkins. 2001. “Hybrid Forms of Accountability: Citizen Engagement in Institutions of Public-Sector Oversight in India.” Public Management Review: 3(3).)