În ultimii ani, conceptul de reţele ale politicilor publice este tot mai legat de guvernanţa politică. Acesta este conceptul de guvernare multi-nivel, care se referă la problema particulară a coordonării activităţilor desfăşurate pe diferite niveluri de guvernare. Implică, aşadar, relaţiile dintre autorităţile locale, regionale, naţionale şi europene.
În absenţa unui mecanism hegemonic de impunere, aceasta presupune abilităţi de negociere între diferitele părţi situate la diferite niveluri similar modelului reţelelor politicilor publice. Acest tip de aranjamente administrative sunt vizibile în anumite aspecte ale sistemului de luare a deciziei la diferite niveluri, din care rezultă:
- a) coodonarea orizontală a politicilor la nivel local, regional naţional, transnaţional şi european , coordonare realizată prin negociei bilaterale şi multilaterale pe probleme ca de exemplu poluarea, integrarea economică,.
Caracteristica distinctivă a relaţiilor construite prin coordonarea orizontală a politicilor este determinată de faptul că acestea operează în domeniul societal şi în afara controlului direct al statelor.
Societatea contemporană dovedeşte o permeabilitate deosebită în faţa forţelor de la nivel local, naţional, transnaţional: masive fluxurilor de bunuri, idei, cunoştiinţe, oameni, capitaluri, servicii, valori, mişcări şi chiar probleme sociale traverseză fără dificultate graniţele teritoriale naţionale.
Nevoia pentru acest tip de instituţii create pe orizontală şi care transced, în sfera lor de activitate, graniţele statului naţiune se manifestă, în actualul context, cu prioritate în următoarele domenii:
- mediul înconjurător; ameninţarea majoră la adresa mediului înconjurător nu este poluarea locală ci afectarea mediului de care depinde viaţa pe pământ (a atmosferei, a pădurilor tropicale, a oceanelor, a surselor de apă). Acest tip de provocare nu poate fi depăşită în interiorul graniţelor statului-naţiune, dearece poluarea nu cunoaşte graniţe.
- eradicarea terorismului; pe parcursul ultimelor decenii a apărut din ce în ce tot mai importantă desfăşurarea de acţiuni prin care să se elimine terorismul. Acesta este cu atât mai periculos cu cât grupuri foarte mici pot ţine sub ameninţare întreaga lume democratică. În consecinţă, se impun eforturi conjugate, la nivel global, pentru contracararea acestor ameninţări violente;
- controlul armamentelor; în strânsă legătură cu eradicarea terorismului a apărut necesutatea controlului transnaţional al armamentului;
- respectarea drepturilor omului; preşedintele american Jimmy Carter a pledat, pe perioda mandatului său, în favoarea creării unei agenţii transnaţionale pentru apărarea drepturilor omului. Eficienţa unei astfel de organizaţii transnaţionale este discutabilă.deoarece nu s-au identificat, cel puţin deocamdată, modalităţile în care această organizaţie ar putea să stopeze gravele încălcării ale drepturilor omului care se petrec în regimurile nedemocratice.
.
- b) coordonarea verticală a politicilor care necesită acelaşi patern comportamental, dar de data aceasta cu referire la organizarea relaţiilor dinte aceste niveluri administative
In opinia lui Henry. Bull (1977) resposabilitatea pentru creşterea gradului de interacţiune constatată în sistemele politice la nivelul Europei, creştere suficient de mare încât să se vorbească despre ea, revine expansiunii sistemului statelor Europene şi transformării lor intr-o constucţie unică europeană..
Conceptul cheie al guvenării multinivel este realocarea autorităţii înte diferitele niveluri , fie din perspectiva subsidiarităţii, fie din perspectiva descentalizării
Ambele traiectorii presupun reconfigurarea jurisdicţiilor existente şi crearea unora noi, refomulate în acord cu capacitatea autorităţilor.
Cu certitudine că această realocare a jurisdicţiilor decizionale poate conduce la o nouă ierarhie mai degrabă decât la dependenţă mutuală, dependenţă asimetrică sau independenţă relativă, care este poate caracateristica cea mai reprezentativă pentru structura de reţea. La o nouă ierarhie şi la o recentralizare ceea ce va slăbi, va reduce dinamica reţelelor politicilor ce urmăreşte cu realism obţinerea rezultatelor.
Deci, puterea partajată de-a lungul unor jurisdicţii multiple este mult mai eficientă în asumarea deciziilor de politici publice într-o manieră mult mai credibilă deoarece reflectă heterogenitatea preferinţelor diferiţilor constituienţi situaţi pe diferite niveluri.
Monopolul asupra decizie deţinut de către un actor (statul) central demonstrează vulnerabilitatea acelor interese competitive, dar şi a constituienţilor.
Hooghe şi Marks (2001) identifică două tipuri de guvernare multinivel:
- dispersia autorităţii până la un anumit nivel –este opţiunea sistemului semifederal sau tipul relaţiilor interguvernamentale Relaţiile interguvernamentale care includ reţelele create de legăturile directe existente între departamentele diferitelor guverne naţionale şi care nu sunt supuse unui control central complet.
- opţiunea policentrică care acoperă teritorii geografice şi domenii funcţionale.
Idea care stă la baza acestei opţiuni este pe de-o parte, flexibilitatea şi răspunsul în timp real la schimbările ce au loc în aşteptările şi preferinţele cetăţenilor, iar pe de altă parte, sensibilitatea la exigenţele funcţionale. Cel de-al doilea tip este în măsură să răspundă mai bine acestor cerinţe, primul tip putând fi interpretat ca oprând mai mult într-o manieră formală.
În cazul în care este abandonată ideea ca guvernul deţine o poziţie izolată în societate, precum şi aserţiunea conform căreia guvernul stabileşte obiectivele într-un mod mono-centric şi mono-raţional apar chestiunile privind policentrismul şi pluriformitatea, precum şi rationaliăţi multiple şi diferite ale acţiunilor guvernamentale.
Apariţia unei demers şriinţific conform căruia guvernanţa are poziţia centrală în cazul unei reţelei complexe de politici inter-organizaţionale este unul dintre rezultatele ştiinţifice al dezbaterilor asupra limitelor guvernanţei în ştiinţele administrative. Punctul de plecare al abordării reţelei în ştiinţele administrative l-a constituit recunoaşterea că forma clasică a managementului tradiţional, centralizat şi ierarhizat, nu funcţionează în structura de reţea creată de un anumit număr de actor ice au diferite obiective, interese şi poziţii.
Cum poate o astfel de reţea de actori mai mult sau mai puţin independente fi יי יי reglementată: într-un mod pot auto-direcţie complexitate, cum ar fi mai mult sau mai puţin influenţate în unele direcţia destinate? (Kikert, W, J, M.1977)
Trei aspecte în guvernarea complexe reţele de sectorul public, sunt deosebit de importante. Primul aspect este contextul-definite ca mediu În al doilea rând este complexitatea – definită prin numărul şi varietatea sistemului de elemente şi a relaţiilor dintre elementele sistemului. Al treilea aspect este de guvernanţa
Managementul public nu poate rămâne izolat de contextual social şi politic, nici cu privire la contextual democraţiei politice şi legalitatea statului, nici specific, respectiv contextul specific politicilor sectoriale cu diferiţi actori privaţi, publici, sociali. Politici. Managementul şi organizaţiile în sectorul public nu pot fi isolate de acest context. Managementul public este guvernanţa în reţelele complexe de politici într-un sector societal specific.
În reţelele cu numeroşi actori ,care au obiective şi interese diferite şi adesea conflictuale şi cu poziţii de putere divergente, poziţia dominantă nu poate fi deţinută de un singur actor. O astfel de structură complexă necesită negocieri şi implică o formă de guvernanţă total diferită de o formă mono-centrică, mono-raţională sub controlul ierarhic al unui govern omnipotent. Pe de altă parte, guvernanţa în reţele complexe diferă de ceea ce reprezintă opusul ierarhiei, adică actori total autonomi. Reţelele sunt caracterizate prin interdependenţă dintre actorii ce compun reţeaua
Distincţia dintre reţeau ce conţine o multitudine de actori şi actorii complet autonomi nu este fără semnificaţie. Aceasta înseamnă că independenţa totală a actorilor nu este echivalentă cu absenţa subordonării ierarhice a actorilor. Guvernul va avea în reţeaua de politica publică o poziţie diferită faţă de ceilalţi actori privaţi sau publici. Guvernul nu poate domina şi dicta unilateral, dar niciodată nu va fi complet echivalent cu ceilalţi actori. Aceasta nu este o declaraţie normativă, ci o observaţie empirică, şi anume rolul guvernului în reţelele de politic publice este special şi diferit de al celorlaţi actori. În pofida acestei afirmaţii în continuare nu poate fi vorba de o întoarcere la controlul ierarhic, top-down.
Mai mult, o orizontalitate perfectă şi totala autonomie a actorilor este un model nerealistic de reţea de politică publică. Conceptul de guvernanţă realizează o legătură între cele două extereme: ierarhia şi piaţa.
.
Guvernanţa multinivel trebuie să ţină cont de toate acestea. Guvernarea centralizată nu este deschisă la diversitate. Condiţiile ecologice variază de la zonă la zonă, preferinţele cetăţenilor sunt, de asemenea, diferite de la regiune la regiune şi dacă s-ar ţine cont de aceste heterogenităţi nivelul optim de autoritate poate fi mai jos decât stabileşte economia de scală. Pe scurt, guvernanţa multinivel permite decidenţilor să ajusteze scala guvernanţei astfel încât să reflecte heterogenitatea.