- Organizaţiile informale
Acestea sunt constituite din grupuri sau persoane reunite pentru un mobil comun, între care există relaţii spontane, flexibile sau nedefinite cu claritate. Natura exactă a interacţiunilor dintre membrii şi chiar scopurile organizaţiei nu sunt clar specificate. De altfel, această formă organizaţională-informală este denumită în mod forţat, organizaţie.
Calitatea de membru într-o astfel de organizaţie poate fi dobândită fie în mod conştient, deliberat, fie inconştient. Lipsa de structură nu este însă, echivalentă cu absenţa unor norme, reţele de comunicare sau lideri. Dimpotrivă, toate acestea există, însă acceptarea normelor sau liderilor de către membrii organizaţiei este implicită şi spontană.
Un club, o relaţie de prietenie sau o serată, sunt exemple ale organizării de tip informal. Mai mult, un grup restrâns de prieteni care sunt şi colegi într-o organizaţie formală, pot constitui o organizaţie de tip informal.
Orice organizaţie formală, dispune şi de o structură informală care oferă unele avantaje:
- contribuie la realizarea scopurilor;
- facilitează sarcinile liderului formal (dar poate fi şi invers);
- produce satisfacţie în muncă;
- poate fi utilizată ca mijloc de protejare a implicării emoţionale a angajaţilor;
- furnizează feed-back-ul pentru liderul formal.
- Organizaţiile formale
Sunt organizaţii cu o structură clar definită, scop şi obiective bine precizate, cu norme şi roluri clar specificate. Structura acestor organizaţii statuează ierarhia obiectivelor, relaţiile de autoritate, putere şi responsabilitate, canalele de comunicare etc.
Calitatea de membru într-o astfel de organizaţie este dobândită în mod conştient, într-un moment anume.
O altă clasificare a formelor de organizare, după gradul de implicare emoţională a membrilor (relaţii afective) propune două tipuri de grupuri:
- a) grupuri primare, care se caracterizează prin relaţii spontane, interpersonale, directe, „faţă în faţă”, ceea ce presupune o mare implicare emoţională. Exemplu: grupurile de prieteni, familia etc.
- b) grupurile secundare, ce se caracterizează prin existenţa relaţiilor raţionale, de obicei formale şi impersonale, de tip contractual şi, de regulă, identice cu organizaţiile formale.
Altfel spus, implicarea emoţională a membrilor este redusă sau chiar absentă şi este înlocuită cu implicarea raţională, de tip instrumental, în scopul realizării obiectivelor specifice.
O altă clasificare – după obiectivele urmărite împarte organizaţiile în:
- organizaţii economice;
- organizaţii politice;
- organizaţii sociale (fundaţii, cluburi);
- organizaţii religioase etc.