Pin It

 

          În psihologia socială aceşti termeni sunt consideraţi de bază întrucât relevă aspecte comportamentale diverse, generate de relaţia persoană – situaţie. Punctul de vedere situaţional. Statutul exprimă, evidenţiază poziţia unui individ sau a unui grup în cadrul unui sistem social, în virtutea căreia se aşteaptă o serie de comportamente de la cel care ocupă acea poziţie.

          Autorii români: P.Golu,A.Neculau,H.H.Stahl,T.Herseni,P.Pânzaru ş.a. au delimitat un statut actual, conform cu Ralph Linton şi un statut latent al unei persoane, ce intră în funcţiune într-o situaţie socială concretă.

          Termenul de statut mai este revendicat de sociologie, antropologie socială şi culturală, el este preluat din filosofia socială,  - Hobbes, Locke, Smith ş.a. care a promovat preocupări pe linia problemelor autorităţii şi ordinii sociale.

          Jean Stoetzel consideră că statutul reprezintă: „un ansamblu de comportamente la care se poate aştepta legitim cineva din partea altora (1963).

          W.James spune că există un Eu social al persoanei, care de fapt reflectă statutul său şi constă în consideraţia pe care o obţine persoana în mediul său din partea celorlalţi; el mai spune că un om poate avea atâtea Euri câte persoane îl cunosc şi-şi fac despre el o imagine.

          Statutul social poate fi raportat la un rang mai ridicat sau mai scăzut în funcţie de structura socială care-l determină, statutul implică o serie  de reguli, obligaţii, drepturi ce îi sunt specifice – exemplu dacă statutul este de profesor universitar, comportamentele la care se aşteaptă ceilalţi de la persoana în cauză nu sunt în contradicţie cu poziţia ocupată, ne referim aici la ţinută, comportament verbal, atitudine, etică profesională ş.a.

          De asemenea, în virtutea statutului deţinut,cel în cauză este îndreptăţit să aştepte anumite comportamente din partea celor cu care intră în interacţiune, fie ei, colegi de breaslă sau studenţi.

          Persoana integrată social, deţine în societate şi în cadrul grupului de apartenenţă cel puţin o poziţie, din care derivă anumite drepturi şi îndatoriri, exemplu drepturi de cetăţean, copil etc. de regulă, însă, persoana poate ocupa mai multe poziţii exemplu: femeia poate fi soţie, mamă, fiică, lider politic etc.. Acest lucru reflectă faptul că într-o societate există grupuri care reprezintă ansambluri de statute sau reţele de statute, strâns legate între ele şi compatibilizate.

          Statutele sunt cele mai mici elemente ale unui grup organizat în vederea realizării unor scopuri comune.

          In afara statutelor actuale şi latente mai pot exista:

  • statute prescrise, acestea funcţionează în virtutea unor factori obiectivi, în funcţie de criteriul vârstă – statutul de copil, adolescent, adult, bătrân, în funcţie de sex – statutul de femeie, de bărbat;
  • statute câştigate, vedete ale mijloacelor masss-media, lideri politici, sindicali, actori, oameni de ştiinţă.

Atunci când relaţiile sociale funcţionează normal, statutul unei persoane poate să se instituie ca sursă a satisfacţiei personale sau ca veritabil „protector” social.

Fiecare poziţie socială (statut), în virtutea recunoaşterii de către membrii acelui grup sau societăţi dispune de o funcţie prin care se ajunge la realizarea scopurilor. Asociat statutului există o serie de convingeri care se instituie ca norme de grup. Funcţia statutului poate fi recunoscută sau obiectivă, uneori oamenii ţin seama numai de cea obiectivă, iar alteori se centrează asupra celei recunoscute.

Aşa cum subliniază P.Golu (1974) statutul exprimă persoana ca membru al societăţii, îndatoririle şi drepturile. Desemnând comportamentele individului care sunt primite, aprobate de către cei din jur cât şi pe cele ce sunt aşteptate din partea celorlalţi, statutul se manifestă ca sursă a satisfacţiei personale sau insatisfacţiei. Pentru a fi generator de satisfacţii, statutul trebuie să se bazeze pe elemente  stabile şi previzibile, dacă persoana se confruntă permanent cu elemente de surpriză,de incertitudine, atunci starea care se instalează este cea de insatisfacţie, care duce la incertitudine, nesiguranţă, apatie şi indiferenţă cu alte cuvinte la neparticipare.

Autorul citat spune că studiul ştiinţific asupra statutului trebuie să se refere la : cercetarea poziţiei economice reale a persoanei; situaţia politico-juridică, ce evidenţiază acea balanţă între drepturile şi îndatoririle sale ca membră a diferitelor instanţe sociale din care face parte; caracterizarea profesională care se referă la sistemul pregătirii, forma, competenţele solicitarea de postul respectiv, de activitate; statutul cultural, ca acoperire în valori culturale; poziţia socială a familiei persoanei date şi poziţia ei în familie.

Rolul reprezintă reversul statutului şi este legat de faptul că din orice poziţie socială decurg relaţii de reciprocitate şi complementaritate.

                In microgrupurile sociale, persoanele sunt definite prin poziţii complementare sau chiar opuse, de exemplu relaţia mamă-copil, profesor-student, şef-subordonat ş.a.

          Comportamentele cunosc o dinamică deosebită în sensul că ceea ce pentru unii reprezintă statut pentru alţii reprezintă rol, vorbim aici de o relaţie de parteneriat.

          Comparativ cu statutele, rolurile se disting printr-o mare diversitate, însă fiecare persoană este caracterizată de un rol fundamental şi de alte roluri secundare, particulare.

          Orice angajat într-o organizaţie, de exemplu, dobândeşte un statut iar potrivit acestuia are obligaţia de îndeplini un anumit rol. Dobândirea statutului este condiţionată de competenţele persoanei, grad de instruire, experienţă, atitudini ş.a.,   rolul se referă la aşteptările altora privind comportamentul corespunzător într-o anumită situaţie. Originea şi conţinutul acestor aşteptări pe linie de rol ţin de cultura organizaţională, aceasta se poate baze pe: birocraţie, putere, sarcină, persoane.

          Cum este perceput rolul de persoană sau de alţii, cum este el îndeplinit comportă variaţii de la caz la caz, diferenţele sesizabile sunt indici ai socializării organizaţionale şi a coeziunii de grup.

          Cauzele diferenţelor perceptive pe linie de rol pot proveni din: calitatea analizei făcută de organizaţie, postului de muncă; calitatea comunicării interpesonale; calitatea feed back-ului privind comportamentul angajatului; priceperea  şi interesul acestuia de a recepţiona expectanţele, comportamentul şi rolul efectiv; imaginea pe care şi-o formează angajatul faţă de postul pe care-l ocupă.

          Modul cum este pus în funcţiune rolul depinde în mod predominant de însuşirile psihice ale persoanei şi de disponibilităţile acţionale ale acesteia. Procesual, punerea în funcţiune a rolului presupune:

  • perceperea rolului
  • înţelegerea sa
  • acceptarea rolului
  • interpretarea rolului
  • adoptarea rolului.

Aceste momente sunt condiţionate de prescripţiile statutului, dar şi de alte caracteristici personale cum ar fi, vârsta, motivaţiile, aptitudinile, competenţele, vocaţia ş.a.

          Validitatea sau nonvaliditatea rolului sunt consecinţe asupra cărora îşi pun pecetea aspectele procesuale, prescripţiile statutului şi caracteristicile  persoanei. Relaţia de consonanţă sau disonanţă dintre statut şi rol este dependentă tot de cele expuse anterior.

          In momentul în care persoana a adoptat deja rolul, dar face rabat de la prescripţiile statutului,  este posibil să apară disonanţa statut-rol.

          Coerenţa de rol trebuie să corespundă cu cea individuală. Abaterea de la rol, de la prescripţiile statutului înseamnă nerespectarea normelor, aceasta din urmă pe cale de consecinţă, duce la comportamente dilematice, de cele mai multe ori caracterizate de devianţă comportamentală. Dacă ar fi să exemplificăm, ne-am referi la situaţia specifică militarilor în perioada decmbrie l989 şi până în prezent: în l989 militarii au primit ordin, acesta din punctul de vedere al regulamentelor militare este necondiţionat, în sensul că îl primeşti şi îl execuţi, în caz contrar se sancţionează comportamentul, ca nesupunere şi, cel în cauză, după gravitatea faptei, este pasibil de a fi trimis în faţa Curţii marţiale. Faptul că, atunci când primeşte ordinul, militarul trebuie să se gîndească, să evalueze dacă trebuie sau nu trebuie să-l îndeplinească reprezintă permanenta confruntare cu un comportament de tip dilematic, şi deci va fi pus permanent în situaţia de a a se abate de la îndatoririle pe linie de  statut-rol.

          Situaţia este cu totul alta cînd miza îndeplinirii sau neîndeplinirii nu este aşa de mare, aceasta se întîmplă în orice organizaţie, dar nu în cea militară,  şi atunci comportamentul ia forma compromisului, dar, atenţie, acesta nu trebuie să se transforme într-un element de stabilitate.

          Rolurile pe care le îndeplineşte persoana, modurile în care le realizează au influenţă asupra personalităţii conferindu-i acesteia: responsabilitate, corectitudine, validitate, coerenţă, normalitate ş.a.

          Atât feed back-ul pozitiv cât şi cel negativ (autocorecţia) sunt în măsură să reflecte dacă o persoană îşi ia sau nu rolul în serios.

 

          Gradul mai mic sau mai mare legat de „ambiguitatea” rolului poate fi redus prin descrierea clară a postului, funcţiei. Această descriere se realizează sub forma unor liste de îndatoriri, fără a face referiri la aşteptări mai subtile, ori informale, cu alte cuvinte sunt trecute îndatoririle, drepturile, situaţii de excepţie de la rol. Elementele de subtilitate pot fi asociate la următoarele: incertitudine cu privire la modul în care este evaluată munca depusă de cel care ar ocupa postul, insecuritate ş.a.

          Un fenomen curent ce poate să apară pe linie de rol este cel al incompatibilităţii de exemplu între imaginea de sine a unei persoane şi ceea ce alţii aşteaptă de la ea, şi aici se înregistrează, după opinia specialiştilor cele mai mari diferenţe. Un alt exemplu de incompatibilitate sau chiar conflict pe linie de rol îl poate constitui atribuirea mai multor roluri unei persoane, conflictul apare din imposibilitatea de a le duce la bun sfârşit pe toate.

          Importanţa celor arătate mai sus rezultă din ceea ce se cheamă  eficienţa grupului sau organizaţiei, de aceea  ambiguitatea, incompatibilitatea, conflictul, supraîncărcarea, subîncărcarea sunt cauze care trebuie înlăturate sau efectele lor să fie minimalizate.

          De regulă simptomele problemelor legate de rol sunt asemănătoare cu cele ale stresului: tensiunea, moralul scăzut al membrilor grupului, dificultăţile de comunicare, în momentul în care ele îşi fac simţită prezenţa, apar semne de întrebare cu ceea ce se întâmplă. Tensiunea se exprimă prin iritare, preocupare pentru lucruri banale, atenţie prea mare acordată preciziei, un soi de perfecţionism gratuit, îmbolnăviri periodice. Corolarul tensiunii cuprinde: radicalism, situaţii percepute în alb şi negru, stereotipii de tot soiul. Moralul scăzut se exprimă prin insatisfacţie, sentimentul zădărniciei, inutilităţii, neîncrederea în organizaţie. Dificultăţile de comunicare se exprimă  prin  nonimplicare, indiferenţă, evitarea persoanelor chiar atunci când ar fi nevoie de interacţiune.

          Problemele expuse nu sunt exclusiv numai ale rolului, ele se mai pot datora caracterului relaţiilor interpersonale, lipsei de refacere, recreere după un anumit număr de ore de program – un cunatum de 60 de ore de muncă pe săptămână, după părerea specialiştilor, este capabil de a induce o serie de disfuncţiuini legate atât de eficienţă cât şi de  satisfacţie a membrilor unui grup.

          Persoana intrată în rol apare ca o organizare de acţiuni, în care este inclusă o organizare de calităţi. Aşa cum reiese din fig.1 relaţiile dintre statut-rol şi persoană scot în evidenţă rolul activ al persoanei mai cu seamă dacă ne gândim la momentele  rolului şi al autocorecţiei. In fig 2. Sunt reprezentate şi elementele feed back-ului pozitiv şi al autocorecţiei.

 

          Rolul este elementul de translaţie dintre socilogic – statutul şi psihologic – comportamentul persoanei, aşteptările sale pe linie de rol.

          Faptul că o persoană nu desfăşoară acelaşi tip de activitate, ci activităţi diferite, duce la un continuum de adaptări pe linie de rol, disponibilităţile şi bogăţia comportamentelor nu ne împiedică însă să descoperim anumite regularităţi ce reies din relaţiile pe linie de rol, adică putem observa regularităţi privind determinarea rolului de factorii de personalitate şi de prescripţiile statutului.

          Conflictele care apar pe linie de rol, pentru psihosociologie, ridică o serie de interogaţii:

  • care este metodologia eficientă în abordarea unui asemenea conflict?
  • Cât de uşor sau cât de greu conştientizează persoana propriul conflict?
  • Cât de mare este tensiunea acumulată de persoană?
  • Ce presiuni exercită îndeplinirea rolului şi prrescripţiilor statutului asupra persoanei?
  • Câtă disponibilitate are persoana spre a-şi rezolva conflictul?

In urma unui conflict de rol pe linie profesională persoana poate ieşi învingătorare sau poate avea eşec, oricare din variante va determina o serie de modificări la nivel comportamental şi îşi vor lăsa amprenta asupra personalităţii.

Morton Deutsch (1973) situând conflictul la intersecţia personalităţii cu situaţia, consideră că acesta îndeplineşte  anumite funcţii benefice în plan comportamental şi anume:

  • previne stagnarea, rutina
  • stimulează interesul şi curiozitatea
  • generează schimbări la nivelul persoanei şi grupului
  • oferă prilejul unor trăiri intense
  • deblochează unele capacităţi ale persoanei.

In general relaţiile dintre statut, rol şi comportament se regăsesc  în conduitele de aşteptare, percepere, acceptare şi interpretare a rolului de către persoană.

Aşteptarea rolului reprezintă o structură cognitivă ce evidenţiază relaţiile anterioare ale unei persoane cu alte persoane. Pentru a aştepta ceva de la alte persoane, comportamentul acestora trebuie să fi manifestat anterior o anumită constanţă, de exemplu cineva îţi promite că te va ajuta într-o problemă , cu care tu te confrunţi – aşteptarea este cu atât mai mare cu cât acel cineva te-a mai ajutat şi înainte.

Aptitudinea de a adopta un rol exprimă abilitatea celui care intră în rol de a-şi modifica perspectivele, de a se transpune în cadrul de referinţă al altei persoane. Adoptarea unui rol dispune de două dimensiuni:

 

-distanţa dintre rolul persoanei X şi al persoanei Y, distanţa este măsurabilă prin gradientul diferenţei dintre două roluri;

-gradul de implicare a Eului în rol, pus în evidenţă de aspectele afective şi interiorizate ale rolului.

 De cele mai multe ori interpretarea rolului ia forma explicită, observabilă în comportament.Validitatea interpretării rolului se măsoară în concordanţa dintre evaluarea făcută de către grup asupra interpretării efective şi performanţa obţinută. Dacă performanţa este conformă cu norma de grup interpretarea rolului este considerată validă.

Validitatea depinde de natura şi gradul motivaţiei persoanei, de caracterul abilităţilor verbale şi motorii pentru ocuparea rolului.

Cercetările efectuate asupra comportamentului de rol au pornit de la câteva ipoteze :

  1. o serie validă de aşteptări de rol este dependentă de aptitudinea de a adopta un rol.
  2. Gradul înalt al aptitudinii de a adopta un rol demonstrează că persoana este capabilă să se implice în situaţia de interacţiune
  3. Ajustarea socială a persoanei este dependentă şi ea de aptitudinea de a adopta un rol.

Se impune de la sine ideea că aptitudinea de adopta un rol este în strânsă corelaţie cu forţa Eului în cadrul relaţiilor de interacţiune în care acesta se implică.

Persoana angajată în relaţii interpersonale se racordează după opinia lui P.Golu la reţeaua statutelor şi rolurilor. Interpretarea rolurilor, cum se sublinia mai sus, conduce la modificări psihologice profunde. Faptul că persoana reuşeşete să adopte rolul altuia şi, implicit, să se vadă pe sine dintr-o perspectivă dinamică devine măsura capacităţii ei de a face faţă multiplelor exigenţe  ale vieţii sociale.