Începând din secolul V, Î. Hr., în Atena antica a lui Pericle istoria democratiei cunoaste o permanenta cautare a propriei identitati, care, nici pâna astazi nu pare sa fi fost gasita în plenitudinea ei. Contradictia dintre individ si colectivitate, dintre statul instrument si individ, a facut ca libert 121c27b atea sa nu fie o “necesitate înteleasa” ci, mai degraba, una institutionalizata. Democratia se opune si concentrarii puterii, pretinzând existenta unui sistem de control si de contraputere ce se reflecta expres în separatia puterilor în stat.
Initial, în separarea puterilor s-a vazut împartirea puterii între stat si biserica. Teoria s-a revigorat în secolul al XVII-lea, prin Locke, Montesquieu, fiind preluata si consacrata în Constitutia S.U.A. Acest principiu constituie argumentul de sprijin în lupta continua cu “tirania majoritatii”.
Recunoasterea principiului separatiei puterilor în stat si distribuirii puterii între legislativ (parlament), executiv (seful statului – presedinte sau monarh, guvern, ministri, organele centrale ale administratiei publice si organele locale ale administratiei publice) si puterea judecatoreasca (instantele de diferite grade de organizare ierarhica) nu înlatura, ci mai mult, impune, ca o conditie a existentei democratiei, respectarea principiului general al suprematiei legii, “legea mai presus de toate”, înglobând totodata si obligatia respectarii tuturor actelor normative emise în ceea ce priveste organizarea si executarea legii.
În Constitutia Republicii Moldova se stipulează principiul separatiei puterilor în stat, „statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – în cadrul democratiei constitutionale”.
Distinctia dintre puterile statului nu poate fi înteleasa ca o separatie ce implica o autonomie totala pentru fiecare dintre acestea, deoarece, în mecanismul de reglare si adaptare a vietii economice, sociale si politice intervin în mod necesar si obligatoriu principiile colaborarii si controlului reciproc între puteri.
Exercitiul celor trei puteri, într-o oarecare masura prin întrepatrunderea prerogativelor, ofera baza unei colaborari, genial intuite de însusi Montesquieu în asertiunea “ces trois pouvoirs seront forces d’aller de concert”. Însasi caracterul subordonat legilor al actelor normative emise de autoritatile executive sau al hotarârilor judecatoresti, constituie o expresie a acestei colaborari. Organele autoritatii executive sunt obligate sa respecte atât legile cât si propriile lor acte normative, acestea din urma, fie în temeiul principiului generalitatii normelor juridice (pentru organele emitente si organele superioare), fie în temeiul principiului subordonarii ierarhice (pentru organele inferioare).