Termenul de lider provine de la englezescul „leader” , ce înseamnă conducător, administrator, manager, adică o persoană care conduce, gestionează oamenii. Liderii politici sînt pregătiţi în societate şi de societate. O societate cultă are şi şi lideri de forţă, o conducere adecvată. Sarcina primordială a societăţii este nu numai pregătirea tehnică a personalului, dar şi formarea, dezvoltarea lui intelectuală. Lider politic cu adevărat este acel care e în stare să schimbe cursul evenimentelor, al direcţiei evoluţiei proceselor politice. Astfel nu fiecare demnitar de stat, preşedinte sau premier, parlamentar pot deveni lideri politici. Lider devine nu cel ce vrea ca el să fie urmat, ci acel după care urmează obiectul (masele), fără nici un act de constrîngere. Cu cît activităţile vor coincide cu cele ale progresului social, cu atît mai mult va fi urmat de majoritatea comunităţii. În literatura de specialitate sunt indicaţi mai mulţi factori ce contribuie la determinarea caracterului şi calităţilor liderului politic. Fiecare personalitate are caracteristicile sale unice care pot fi grupate în trei categorii:
- ereditară, particularităţile înnăscute sau ereditare se reflectă prin natura caracterului, voinţă, atracţie sau farmecul personal, fermitate, intuiţie, inteligenţă;
- morală, calităţile morale sunt determinate de onestitate, bunăvoinţă, nobleţe, fidelitate socială, grijă pentru oameni, binele şi dreptatea socială, (în sec. 20 au existat lideri cu caracteristici morale controversate, negative – A. Hitler, I. Stalin);
- profesională, calităţile profesionale ale liderilor sunt extrem de diverse: potenţialul analitic, orientarea operativă în situaţia creată la moment, poziţia argumentată faţă de oponenţi, competenţa, înţelepciunea politică, profesionalismul în adoptarea deciziilor politice.
Liderilor politice le sunt potrivite iscusinţa de a apropia oamenii, mînuirea artei oratorice, simţul umorului, puterea de convingere, priceperea de a inspira optimismul, vocaţia de a dirija oamenii. Printre calităţile profesionale mult înseamnă cunoaşterea artei negocierilor, obţinerea acordului şi compromisului. În cazuri de presiune din partea opoziţiei în problemele-cheie, liderul politic trebuie să manifeste loialitate, flexibilitate, capacitatea de a manevra printre forţele polare. Liderului politic i se cere să dispună de capacităţi analitice, de priceperea de a lua în considerare, de a exprima şi apăra interesele anumitor grupuri sociale. Interesele societăţii să fie puse mai presus de cele de grup sau personale, să aibă vocaţie de organizator şi o cultură politică înaltă, să fie cinstit, înzestrat, sociabil, înţelept, corect. La determinarea caracterului, poziţiei şi randamentului activităţii liderului politic este necesar de ţinut cont de următorii factori:
- instrumentele ce sunt folosite în realizarea puterii (partidele politice, legislativul, judecătoriile, aparatul administrativ, mass-media);
- situaţia social-politică şi economică în care activează.
Politologul american Robert Tacher menţionează că în opinia sa există trei tipuri de lideri:
- conservatori – scopul cărora este de a păstra statu-quo-ul societăţii, toate eforturile sînt îndreptate spre menţinerea organizaţiei sociale la nivelul dat;
- reformatori – acţiunile lor sunt îndreptate spre efectuarea unor schimbări radicale în societate, prin reforme de proporţii, în structurile de putere;
- revoluţionari – scopul acestora este constituirea unui nou sistem social.
Max Weber menţiona că în societate se evidenţiază trei tipuri de liderism: tradiţional, raţional-legal (în baza legii), charismatic.
Practica a demonstrat că fiecare societate are nevoie de o instituţie specială numită elită politică sau clasă politică. Termenul de elită este atribuit unor grupuri de oameni cu o pondere deosebită în societate, care dispun de putere, autoritate, bogăţie, capacităţi organizatorice, alte calităţi ce le deosebesc de masele largi.