Organizarea de stat a Moldovei in epoca regimului turco-fanariot, perioada regimului turco-fanariot poate fi divizata in doua etape:
1711 - 1774, etapa in care dominaţia otomana a adus ştirbiri grave suveranităţii;
1775 - 1821, etapa in care aceste state reuşesc sa-si redobândească treptat drepturile pierdute, prin promovarea unor relaţii diplomatice echilibrate cu Turcia si Rusia;
Instalarea regimului turco-fanariot in Moldova, pe langa limitarea suveranităţii si independentei de stat, au reprezentat principalii factori externi care au frinat dezvoltarea economico-sociala a tarii; Organele centrale ale statului erau: Domnia:
sistemul electiv si al confirmării domnilor a fost inlocuit cu cel al numirii lor de către Poarta, practica stabilita prin abuz de turci si mereu criticata de boieri. Ea a fost modificata treptat:
La 1802 turcii au admis sa numească domnitorul pe o perioada de şapte ani;
La 1822, dupa revoluţia lui Tudor Vladimirescu, turcii au acceptat numirea de domni pământeni;
Prin Regulamentele Organice au acceptat alegerea domnului si confirmarea lui de către Poarta pe viata. Rangul domnului in ierarhia monarhilor şefi de stat (imparati, regi, principi) era, ca si in trecut cel de principe, titlu aflat si-n apelativul Alteţa Jerenisima', recunoscut de turci prin echivalentul 'bey1;
prerogativele sunt pe măsura rangului de principe;
puterea legislativa a domnilor se amplifica. Ei nu numai ca iniţiază si aproba tacit legile ca in trecut, dar intaresc si expres, prin hrisov, actele normative pe care juriştii le elaborează, la porunca şefului statului. Se accentuează importanta dreptului de a controla obiceiurile pământeşti, care numai daca se dovedeau bune si folositoare tarii primeau aprobarea sa;
Domnii au păstrat obiceiul discutării legilor in Divanul tarii;
puterea executiva avea ca obiectiv numirea dregătorilor, infiintarea de sate, târguri, bâlciuri si eliberarea de paşapoarte;
dreptul de a judeca, criticat adesea de supuşi, a suferit o lenta transformare. Domnul păstra funcţia de judecător suprem, dar practic el judeca numai dupa ce cauza era cercetata de marii boieri din departamente care Întocmeau o anafora pe care o supuneau domnului spre intarire;
atribuţiile militare au rămas pur nominale, cata vreme armata asigura numai paza domnului si politia tarii;
relaţiile externe, desi ingradite de puterea otomana, erau exercitate de domnii tarilor romane prin reprezentanţii lor la Constantinopol si in principalele capitale europene si au marcat o intensa activitate diplomatica pentru recastigarea drepturilor politice;
Divanul domnesc:
era format din dregători cu funcţii inalte in stat, majoritatea din clientela politica a domnilor fanarioţi;
este un organ al puterii centrale de stat, convocat de domn pentru hotărâri importante;
mai putea convoca si Sfatul de obşte, format din marii boieri si reprezentanţii clerului;
- t° aproba actele domnului cu caracter legislativ iar in activitatea executiva ajuta pe domn in cârmuirea si administrarea tarii, ca si in exercitarea atribuţiilor fiscale, judiciare si bisericeşti Dregatoriile statului:
> erau ocupate de persoane din rândurile boierilor invatati si erau numite sau revocate la inscaunarea domnului;
> dregătorii, numiţi sau confirmaţi anual, depuneau jurământul de credinţa domnului si tarii;
> domnul putea numi intr-o dregatorie si un om din popor, fapt care atrăgea innobilarea celui primit in categoria demnitarilor de stat. Accesul grecilor la dregatoriile centrale a fost in creştere pana la revoluţia din 1821, dupa care domnii pământeni nu mai confirma in dregătorii pe cetăţenii străini;
> principalele dregătorii centrale erau: marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele vistiernic etc. mai erau si dregători fara funcţii, situaţie care a creat posibilitatea vânzării unor asemenea titluri de nobleţe.