Noţiunea de sistemul administrativ: ansamblu coerent de structuri, instituţii şi reglementări interdependente, prin care se înfăptuieşte, ca proces real, activitatea de administraţie publică.
- sistemul administrativ este un subsistem al mediului social, ce reprezintă, în acelaşi timp, un sistem integrator, de mare complexitate;
- sistemul administrativ trebuie conceput ca parte integrantă a sistemului social, aflată în interacţiune permanentă şi reciprocă cu celelalte componente ale sale;
- mediul social furnizează administraţiei publice impulsurile şi susţinerea necesare îndeplinirii însuşirilor acesteia;
- la rândul său, sistemul administrativ este în măsură să-şi formeze propriile capacităţi şi să-şi cuantifice nevoile, influenţând la rândul său evoluţia
mediului social;
- prin mediu al sistemului administrativ (ecosistem) înţelegem un ansamblu de elemente susceptibile de a exercita o influenţă asupra funcţionării sistemului sau care sunt influenţate, la rândul lor, de către acesta;
- structurarea şi funcţionarea sistemului administrativ sunt condiţionale în mod obiectiv de alte elemente de structură ale societăţii globale, legate între ele printr-o serie de interacţiuni;
Sistemul administrativ tinde să devină un sistem care să aibă propria legitimitate (deşi rămâne sub influenţa politicului), constituindu-şi bazele proprii de existenţă şi funcţionare cu următoarele componente: birocraţia, tehnocraţia şi tehno-birocraţia.
- a) Birocraţia, definită ca „sistemul în care preponderenţa în direcţia realizării afacerilor publice aparţine serviciilor administrative, adică birourilor", presupune anumite mutaţii din partea administraţiei publice:
- să se transforme într-un organism îngrădit, care să reziste influenţelor şi presiunilor din exterior, devenind independentă de corpul electoral şi de guvernanţi, care să nu mai exercite o influentă directă asupra sa; astfel, administraţia devine o categorie socială cu interese proprii, se maximizează securitatea profesională şi se garantează autonomia funcţionarului public;
- tinde să devină un centru de putere, în măsură să dobândească forţă politică şi capacitate de decizie.
Opiniile sunt diferite în acest sens:
-pentru unii autori birocraţia este inevitabilă şi binefăcătoare, deoarece torţionarii publici recrutaţi în funcţie de talentul lor, menţin continuitatea statului şi a serviciilor publice; mai mult, se consideră că apariţia statelor moderne este legată de constituirea unui corp de lucratori specializaţi, dotaţi, cu dependenţă şi stabilitate (Max Weber);
- alţi autori consideră că birocraţia este incompatibilă cu principiile democraţiei, deoarece afacerile publice sunt încredinţate unor funcţionari care nu sunt implicaţi politic;
Aceste din urmă opinii sunt mult mai apropiate de sensul strict literar şi uzual al acestui termen: „Interpretare şi aplicare a legilor, a dispoziţiilor, a regulamentelor etc., numai în litera lor, fără preocuparea de a le înţelege spiritul" (Dicţionarul explicativ al limbii române). Este, de fapt, o abordare simplistă de către administraţia publică şi funcţionarii ei a modalităţilor de soluţionare al problemelor ce sunt de competenţa lor. Aspect care este în totală contradicţie cu „birocraţia", componentă de bază a sistemului administrativ public.
- b) Tehnocraţia poate fi definită ca „sistemul în care preponderenţa în direcţia realizării afacerilor publice aparţine tehnicienilor”. Aceste persoane iau anumite decizii în funcţie de considerentele de eficacitate tehnică, fără a face referiri la exigenţele politice, ei nu se mulţumesc să aplice regulile, ci au facultatea de a crea, de a impune noutăţile.
Însă preponderenţa tehnicienilor în cadrul sistemului public, ca o consecinţă a fenomenului general al societăţii industriale, generează ideea ascensiunii irezistibile a acestora, care reduce rolul şi puterea politicului, mai mult, se ajunge la controlul politic de către administraţie.
Complexitatea problemelor de rezolvat a dus la apariţia unei noi pături sociale, la o adevărată „castă a tehnologilor" (savanţi, ingineri, manageri etc), numită şi „tehnostructură", unde fiecare deţine câte o parte din informaţiile necesare întregului ansamblu ce va deţine puterea.
- c) Tehno-bîrocraţia reprezintă un model raţional de organizare al sistemului administrativ public, capabil să atingă un înalt grad de eficienţă, fiind bazat pe cunoştinţe tehnice. Cele două noţiuni nu se suprapun.
Tehnocraţia poate să aducă birocraţiei forţă şi prestigiu, să o pună în valoare prin imprimarea unui caracter dinamic; birocraţia constituie şi ea un punct de sprijin pentru tehnicieni, care, bazându-se pe aparatul birocratic, devin mai capabili şi mai competenţi.