Ca tip istoric de stat, statul englez s-a format într-un spaţiu geografic închis datorită despărţirii Angliei de continent, care era convulsionat de lupte politice şi cu un nivel relativ scăzut al forţelor de producţie. Condiţiile geografice şi politice în care s-a format statul englez şi, respectiv, sistemul său de guvernare şi administrare au fost insularilatea şi izolarea relativă de alte influenţe şi practici administrative. Aceşti factori au influenţat filosofia şi practica politică şi administrativă britanică.încă în secolul al XlV-lea instituţiile politice britanice erau deja conturate, iar spre sfîrşitul secolului al XVl-lea ele capătă un contuf definitiv, fiind rodul unei foarte dezvoltate gîndiri politice în acest spaţiu pentru acea vreme.
Se poate spune că sistemul britanic de administraţie s-a format şi a funcţionat sub „domnia legii1', în sensul existenţei unor reguli de convieţuire, fie cutumiare ori scrise. De rind cu aceasta, se mai cere menţionată o trăsătură proprie sistemului de guvernare britanic, şi anume absenţa unei constituţii scrise în sensul formal al cuvîntului. Dar aceasta nu înseamnă lipsa unei constituţii în sens material. Constituţia britanică reprezintă un ansamblu de cutume la care se adaugă şi unele texte juridice referitoare la procesul de guvernare şi adminstrare.
Mai întîi s-a format Coroana ca simbol al autorităţii publice. Mai tîrziu apare Parlamentul ca o reacţie a burgheziei împotriva absolutismului regalităţii manifestat deseori în forme violente. Se consideră că regimul parlamentar britanic s-a format în secolul al XVIII-lea şi s-a consolidat pe parcursul secolului al XIX-lea.
Sistemul anglo-saxon (britanic) are la originea sa principiul descentralizării şi a unei largi autonomii a comunităţilor locale. El mai este cunoscut sub denumirea de „self-government", ceea ce înseamnă autoguvernare sau auto-administrare.
El asigură municipalităţilor (comunităţilor locale) autonomia autorităţilor administrative, stabilesc relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi cele locale, modalitatea de exercitare a controlului din partea instituţiilor statale asupra organelor reprezentative locale. Legislaţia prevede delimitarea competenţelor între organele centrale ale administraţiei şi organele locale ale municipalităţilor.
Ca unitate administrativ-teritorială primară în Marea Britanie este considerată parohia (comuna). Avîndu-şi originea deja în perioada medievală, parohiile aveau pentru început unele elemente de organizare religioasă, iar ulterior, o dată cu convertirea Angliei la catolicism, are loc disocierea funcţiilor religioase ale acestora de cele laice şi constituirea structurilor administrative distincte, cum ar fi consiliile de parohii alese prin scrutin direct şi responsabile de toate serviciile locale. Ca unităţi administrativ-teritoriale intermediare între parohii (comune) şi stat sînt considerate districtele şi comitatele. Atît în distrtcte, care urmează direct după parohii, precum şi în comitate, ca unităţi administrativ-teritoriale intermediare de nivel superior, administraţia este exercitată de consilii alese, fiecare din ele fiind abilitate cu competenţe proprii. Astfel, de competenţa consiliilor de comitat ţine planificarea strategică, rutele auto, traficul, serviciile sociale, învăţămîntul, protecţia consumatorilor şi altele, iar de competenţa consiliilor de district -urbanismul local, asigurarea cu locuinţe, igiena publică, serviciile de agrement, turismul şi alte servicii.
O particularitate este absenţa la nivelul intermediar al reprezentanţilor organelor centrale de stat cu funcţii de exercitare a tutelei administrative (de tipul Prefectului din Franţa). Aceasta nu însemnă că lipseşte controlul efectuat de stat a activităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Cu unele funcţii de control asupra administraţiei locale sînt abilitate ministerele şi departamentele centrale. Au fost formate birourile regionale ale guvernului central cu funcţii de coordonare a politicilor guvernamentale la nivel regional. Dar toate aceste activităţi se fac în limitele respectării principiului autonomiei locale.
In Marea Britanie se observă o diversitate a structurilor administraţiei locale şi de nivel intermediar în fiecare din cele patru componente ale ei: Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Tara Galilor. Avînd tradiţii adînci, autoadminstrarea reprezintă cracteristica de referinţă a sistemului anglo-saxson (britanic) de administraţie. Acest sistem (model) a căpătat răspîndire în Statelete Unite ale Americii, Canada, Australia şi în alte ţări.