În doctrina românească dreptul de proprietate publică este definit ca fiind acel drept de proprietate care aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale asupra unor bunuri mobile sau imobile care alcătuiesc domeniul public, ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, naţional sau local, asupra cărora se exercită atributele dreptului de proprietate, în putere publică şi în interes public.
O definiţie asemănătoare o regăsim şi în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia; rezultă că sunt cuprinse în sfera proprietăţii publice, atât bunurile din domeniul public al statului de interes naţional sau local, cât şi alte bunuri care, prin natura lor, sunt uz sau de interes public
Fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiului aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi a platoului continental al României (art. 136, alin. 3 din Constituţie), precum şi alte bunuri stabilite prin legi organice.