O caracteristică a democraţiei contemporane o constituie faptul că, sub diverse forme şi în cele mai diferite domenii, din ce în ce mai mult, cetăţenii particulari, administraţii, consumatorii, cu alte cuvinte o mulţime de persoane fizice şi juridice, urmăresc să se afle asociaţi direct cu activitatea statului.
În România postdecembristă, asemănător statelor vestice, s-a căutat şi continuă să se identifice formule pentru diversificarea formelor de atragere a agenţilor privaţi ori a structurilor neguvernamentale, depăşindu-se tradiţionalele limite. Decizia dezvoltării unui număr tot mai mare de servicii publice, realizate în mare parte şi de persoane juridice de drept privat, adeseori în condiţii mai bune decât ar fi putut să o facă statul sau unităţile administrativ-teritoriale este promovată acum în mod constant în literatura de specialitate.
Noţiunea de parteneriat evocă o relaţie de colaborare între un organism public şi unul privat în vederea realizării unor sarcini comune.
Urmând modelele practicate în alte state, autorităţile administraţiei publice locale din România au început să încheie parteneriate cu sectorul privat şi societatea civilă în vederea realizării unor investiţii în infrastructură şi pentru operarea unor servicii publice de interes local, orientare ce ţine preponderent de avantajele pe care, de regulă, le presupune un astfel de parteneriat, şi anume: de împărţire a costurilor realizării unei investiţii, a riscurilor asociate exploatării acesteia şi parţial de lipsa resurselor din administraţia publică locală destinate investiţiilor.
Instituirea, identificarea oportunităţilor, evaluarea şi mai apoi asumarea riscului unei afaceri sunt primele condiţii pentru ca administraţia să se implice în proiecte privind parteneriatul public-privat.
Practica politică şi administrativă a statuat că un parteneriat public - privat presupune parcurgerea a două etape:
- prima are în vedere adoptarea unei decizii cu caracter politic de a iniţia realizarea
acestuia;
- a doua etapă reprezintă o procedură administrativă prin care se urmăreşte
implementarea deciziei politice.
În sistemul legislativ românesc actual, parteneriatul public-privat este reglementat în principal prin Legea nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 676 din data de 5 octombrie 2010
Noua lege reglementează modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat ce are ca obiectiv public proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea si transferul unui bun sau serviciu public, după caz. Scopul legii îl constituie reglementarea iniţierii si realizării de proiecte de parteneriat public-privat pentru lucrări publice in diverse sectoare de activitate, cu finanțări private.
Parteneriatul public-privat se poate realiza prin diverse tipuri de contracte prin care investitorului privat ii sunt transferate obligaţii ale partenerului public, cum ar fi: proiectarea, începând cu faza de proiect tehnic; construcţia; dezvoltarea; reabilitarea/modernizarea; operarea; întreţinerea; finanţarea.
La finalizarea contractului, bunul public este transferat, cu titlu gratuit, partenerului public, in buna stare si liber de orice sarcina sau obligaţie.
Legea parteneriatului public-privat se aplica pentru:
- derularea unui proiect de parteneriat public-privat intre un partener public si un investitor privat, ca urmare a aplicării uneia dintre procedurile de desemnare a partenerului privat prevăzute de noua lege;
- încheierea acordului de proiect;
- înfiinţarea si reglementarea funcţionarii companiei de proiect.
Potrivit legii, etapele care conduc la încheierea unui contract de parteneriat public-privat sunt următoarele:
- iniţierea proiectului de parteneriat public-privat prin publicarea anunţului de intenţie de către partenerul public;
- analiza si selecţia preliminara a unor investitori privaţi, premergătoare încheierii acordului de proiect care este in sarcina partenerului public;
- negocierea este etapa prin care autoritatea publica derulează consultări cu investitorii privaţi selectaţi si negociază clauzele contractuale, inclusiv valoarea investiţiei, perioada de derulare a contractului de parteneriat public-privat, cu investitorii selectaţi;
- încheierea contractului de parteneriat public-privat.
Din analiza acestor dispoziţii rezultă că, spre deosebire de reglementarea procedurii de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări publice si servicii publice, prevăzuta de OUG nr. 34/2006, noua lege nu instituie procedura licitaţiei ca modalitate de atribuire a contractului de parteneriat public-privat, legiuitorul preferând ca modalitate de atribuire a contractului selecţia si negocierea.
Legea reglementează detaliat:
- etapele de atribuire a unui contract de parteneriat public-privat;
- termenele minime de derulare a etapelor de definire a proiectului public-privat si de selecţie a investitorilor privaţi;
- condiţiile de iniţiere si încetare a proiectului de parteneriat public-privat,
- aspecte cu privire la conţinutul contractului de parteneriat public-privat;
- principii si reguli generale de atribuire a contractului de parteneriat public-privat;
- reguli cu privire la înfiinţarea companiei de proiect, societate comerciala al cărei capital social este deţinut de către partenerul public si investitorul privat, partenerul public participând cu aport in natură.
Coordonarea si monitorizarea centralizata a derulării proiectelor de parteneriat public-privat se realizează de către Unitatea Centrala pentru Coordonarea Parteneriatului Public-privat, care se reorganizează prin hotărâre a Guvernului la nivel de direcţie generala in subordinea Secretariatului General al Guvernului.
Dispoziţii cu privire la parteneriatul public-privat se regăsesc şi în alte acte normative, precum Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală sau Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Prin contractele de parteneriat public-privat se intenţionează punerea unor bunuri publice la dispoziţia particularilor, pentru a face să funcţioneze un serviciu public, în condiţiile legii.