Acţiunea administraţiei publice nu este liberă, dar poate fi subordonată unui set de reguli, ce decurg din lege, care stabilesc procedurile de urmat, fixează condiţiile de fond ale acţiunii administrative şi, în special, definesc drepturile pentru cei administraţi;
Administraţia trebuie să respecte normele dreptului administrativ, existând deci principiul legalităţii acţiunii administrative;- această realitate constituie fundamentul construcţiei dreptului administrativ; dar ea nu s-a impus, istoriceşte, cu uşurinţă;
Statul a manifestat o reală şi prelungită reticenţă faţă de subordonarea sa regulilor dreptului şi a controlului judecătoresc sau al celor administraţi; există şi astăzi zone de non-drept, cum sunt actele de conducere ale guvernului sau măsurile de ordine interioară, în care acestea răspund imperfect exigenţelor normelor legale şi nu sunt supuse controlului judecătoresc;
Astăzi, la izvoarele tradiţionale ale dreptului administrativ, se adaugă, din ce în ce mai mult, dreptul comunitar şi regula intervenţiei judecătorului în controlul respectării normelor adoptate in spaţiul administrativ european; autorii vorbesc despre principiul juridicităţii activităţii administraţiei: el arată că legea nu este unicul izvor al acţiunii administrative, dar ea este supusă regulilor dreptului , fie că acestea decurg din principiile constituţionale, din dreptul internaţional, din actele guvernamentale sau din practica judiciară europeană ori naţională.
Sursele legalităţii administrative derivă din principiile generale şi speciale ale dreptului administrativ; istoriceşte vorbind, în virtutea principiului legalităţii, actele administraţiei trebuie să respecte legea; această respectare se întinde inclusiv asupra normelor juridice emise de autorităţile administrative ierarhic superioare;
Distingem între sursele scrise şi sursele nescrise ale legalităţii administrative:
- a) Sursele constituţionale: justiţia aplică primordial principiile şi normele constituţionale atunci când analizează un act administrativ presupus ilegal;
- b) Sursele internaţionale: in virtutea prevederilor constituţionale, administraţia public ă trebuie să pună în aplicare prevederile tratatelor internaţionale, care au o valoare superioară celor naţionale, în domeniul drepturilor omului, cele la care au aderat statele şi cele care derivând din dreptul comunitar; interpretarea tratatelor este de competenţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale; în plus, pentru tratatele europene, organele judiciare trebuie să solicite interpretarea Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În privinţa dreptului derivat (rezultând din actele organelor instituite prin tratate) situaţia nu este tranşată, ci mai complicată, dată fiind divizarea lor în regulamente (Parlamentul European), directive (C.E.) şi deciziile individuale (C.E.); Regulamentele au întotdeauna o valoare şi o forţă juridică superioară actelor administrative individuale, indiferent de autoritatea emitentă a acestora; dar, regulamentele au o valoare inferioară legii pe care se întemeiază;
Legalitatea europeană, în raport cu izvoarele dreptului şi principiile acestuia, constituie un factor perturbator în raport cu izvoarele de drept tradiţionale; trebuie respinsă teza absolutistă, cea care acordă valoare absolută şi primat exclusiv dreptului comunitar; dar vom releva caracteristicile sale:
- principala caracteristică a dreptului comunitar este autonomia sa, întrucât are menirea de a permite structurarea ansamblului raporturilor sale cu sistemele de drept naţionale, precum şi integrarea şi coordonarea acestora în scopul uşurarea aplicabilităţii dreptului comunitar în ordinea internă a statelor, dar şi pentru stabilirea locului şi autorităţii sale în contextul naţional;
- a doua caracteristică a dreptului comunitar o constituie aplicabilitatea directă, relevând o altă latură a raporturilor acestuia cu dreptul intern al statelor membre; ea a fost decisă de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, astfel: “regulile dreptului comunitar, stabilite de tratatul însuşi sau în baza procedurilor pe care le-a instituit, se aplică pe deplin în acelaşi moment şi cu efecte identice pe întreaga întindere a teritoriului comunităţii”.
- a treia caracteristică, este efectul direct al normelor sale; el numai că se integrează automat în dreptul intern, ci are şi aptitudinea generală de a completa în mod direct patrimoniul juridic al particularilor cu drepturi subiective obligatorii în relaţiile cu statele şi cu alţi particulari;
- a patra caracteristică, constă în prioritatea dreptului comunitar, întrucât i se conferă o eficacitate specială, prin soluţionarea tranşantă a situaţiei de concurs eventual cu normele interne.
Cutuma: este o problemă mult discutată şi netranşată definitiv; astăzi orice cutumă, atunci când este admisă, trebuie să rezulte din acte şi alte documente scrise;
Principiile generale ale dreptului: ele reprezintă norme de maximă generalizare a normelor de drept;
Deciziile Curţii Constituţionale: Curtea Constituţională are dreptul şi competenţa de a interpreta orice problemă de drept, de a se pronunţa în acestea, de a emite decizii cu valabilitate şi obligaţia de conformare din partea instituţiilor, organelor de stat, autorităţilor publice centrale şi locale şi a cetăţenilor;