Supunerea activităţii administraţiei regulilor dreptului este considerată un miracol; ce ar putea constrânge administraţia să o facă, din moment ce ea deţine puterea publică din moment ce această putere permite supunerea particularilor autorităţii legii
Statul de drept, în raporturile cu cetăţenii, se supune exclusiv unui regim de drept: în centrul raporturilor sale de drept administrativ cu cetăţenii stă principiul potrivit căruia diferitele organe ale Statului nu pot acţiona decât în virtutea unei abilitări speciale prevăzută în normele juridice de drept administrativ.
Această regulă, în statul de drept, presupune două caracteristici ( trăsături) esenţiale:
- jurisdicţia raporturilor dintre administraţie şi administraţi: presupune necondiţionat ca administraţii (cetăţenii) să aibă posibilităţile şi mijloacele fixate prin lege de a forţa administraţia să respecte legea, normele dreptului; astfel, în afara recursului graţios, cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa unui judecător independent, în toate cazurile de abuz din partea administraţiei;
- extraneitatea normelor aplicabile administraţiei publice: normele aplicabile administraţiei publice nu trebuie să aibă ca sursă exclusivă puterea publică; ele trebuie să emane de la autorităţi exterioare administraţiei: Parlamentul tratatele internaţionale, practica judiciară internă şi internaţională;
Principiu legalităţii impune cel puțin trei exigenţe esenţiale, corespunzătoare unor coordonate fundamentale ale acţiunii administrative, şi anume:
- Legalitatea indică şi precizează limita acţiunii administrative: aceasta înseamnă că actul juridic administrativ nu trebuie să contravină cu nimic prevederilor regulilor de drept, generale sau individuale, care îi sunt aplicabile;
- Legalitatea constituie fundamentul acţiunii administrative: semnifică faptul că administraţia nu poate acţiona numai prin emiterea repetată de acte juridice, decât atunci când este abilitată printr-o regulă de drept să o facă; Abilitarea priveşte competenţa autorităţii de a emite acel act; o autoritate administrativă nu poate acţiona decât dacă este competentă să o facă iar acest lucru derivă din conţinutul actelor normative cu putere de lege;
- Legalitatea presupune obligaţia administraţiei de a acţiona în sensul efectiv al respectării legii: administraţia nu este doar ţinută să nu depăşească limitele competenţei, ci este obligată să acţioneze pentru executarea legii şi chiar pentru restabilirea legalităţi, atunci când şi acolo unde ea este încălcată.
Obligaţiile ce revin administraţiei publice:
- Obligaţia administraţiei de a face cunoscută legalitatea, de a aduce la cunoştinţa tuturor regulile de drept, prin publicarea acestora ori prin orice formă modernă de comunicare;
- Administraţia, atunci când ea însăşi a adus o atingere legalităţii, trebuie să pună capăt deîndată situaţiei ilegale pe care a creat-o, fie prin abrogarea actului administrativ nelegal, fie prin retragerea acestuia; în caz contrar, justiţia are dreptul de a sancţiona refuzul administraţiei sau de a o condamna la daune interese;
- Administraţia trebuie să vegheze ca administraţii să nu intre în contradicţie cu starea de legalitate; aceasta presupune că administraţia, dacă are competenţa să o facă, trebuie să procedeze la efectuarea de controale care să permită să se verifice dacă administraţii respectă normele de drept, să constate şi să sancţioneze eventualele sancţiuni;
- Administraţia trebuie să ia măsurile necesare pentru asigurarea aplicării normelor dreptului; vorbim despre situaţia în care aplicarea normelor dreptului nu este posibilă fără intervenţia administraţiei, respectiv prin organizarea executării sau a finanţării unor operaţiuni, fără de care regula nu poate în mod efectiv să fie aplicată.