Administraţia publică se prezintă ca un ansamblu sistematizat de organe structurate după competenţa lor materială şi teritorială. În raport cu Guvernul distingem:
- a) organe subordonate direct sau indirect acestuia;
- b) autorităţi administrative centrale autonome, subordonate acestuia, în condiţiile art. 102 alin. 1 din Constituţie, dacă nu există un control parlamentar;
- c) autorităţi administrative locale autonome, controlate prin intermediul tutelei administrative exercitate de prefect.
În sens larg, controlul este un element important al actului de conducere socială care urmează, în mod firesc, celui de aplicare a deciziei, indiferent de natura acesteia - politică, economică, administrativă etc.
Controlul este „barometrul” care indică modul în care acţionează cel chemat să aplice decizia, precum şi gradul în care decizia corespunde scopului pentru care a fost emisă. Controlul constă în permanenta confruntare a administraţiei, aşa cum este, cum a fost sau cum va fi, cu ceea ce trebuie sau ar trebuie să fie.
Controlul administrativ este definit ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat, în cadrul structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei administrative cu comandamentele statale, prevăzute de lege, realizându-se unitatea de scop şi acţiune în administraţia publică
Rolul controlului este de a preveni erorile în aplicarea deciziilor, de a le înlătura când acestea există, şi/sau de a asigura îmbunătăţirea permanentă a activităţii, pentru ca aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor sociale într-o etapă dată.
Obiectul controlului îl constituie acţiunile şi inacţiunile (conduita) autorităţii administraţiei publice sau a funcţionarilor săi, felul în care acestea si-au exercitat atribuţiile cu care au fost învestiţi; în doctrină sunt precizate trei elemente principale ale acestuia, şi anume: baza de referinţă a controlului, obiectul controlului şi operaţiunile de control propriu-zise.
În doctrina administrativă au fost identificate mai multe criterii de clasificare a controlului asupra administraţiei.
- după natura autorităţii publice care îl exercită se distinge: controlul exercitat de Parlament, controlul exercitat de autorităţi ale administraţiei publice, controlul exercitat de autorităţi judecătoreşti.
- după regimul procedural aplicabil se distinge un control contencios (exercitat de instanţele judecătoreşti şi de Curtea Constituţională, pentru ordonanţele Guvernului) si un control necontencios (exercitat de Parlament, de autorităţile supraordonate ierarhic şi de Avocatul Poporului).
- după efectele pe care le determină, se distinge un control ce atrage atenţionări şi sancţionări ale autorităţilor administraţiei publice şi funcţionarilor acestora, însoţite de anularea actelor şi un control ce atrage numai atenţionări şi sancţionări.
Controlul înfăptuit de cetăţeni asupra organelor administraţiei publice, este un control cu caracter individual, în virtutea dreptului de petiţionare, drept fundamental, consacrat constituţional
Vom distinge astfel, având în vedere primul criteriu de clasificare:
- un control parlamentar asupra administraţiei publice;
- un control administrativ asupra administraţiei publice;
- un control judecătoresc asupra administraţiei publice.
Garantarea legalităţii actelor administrative prin intermediul controlului presupune şi existenţa unor forme de control în cadrul autorităţilor administraţiei publice înseşi. În logica sistemului constituţional există ca principiu un drept de control al Guvernului asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice.
Generic, controlul înfăptuit de administraţia publică asupra ei însăşi poartă denumirea de control administrativ. Prin urmare, controlul administrativ poate fi caracterizat ca reprezentând controlul înfăptuit de administraţia publică, în conformitate cu legea, asupra propriei activităţi.
Controlul administrativ are ca obiective:
- respectarea legii în activitatea autorităţilor administraţiei publice;
- verificarea mijloacelor folosite pentru realizarea scopului legii;
- constatarea rezultatelor pozitive şi a abaterilor de la normele prescrise;
- stabilirea măsurilor pentru înlăturarea deficienţelor constatate.
Controlul administrativ poate fi un control intern, atunci când este realizat de persoane, compartimente etc. din interiorul organului administrativ controlat sau un control extern, atunci când este exercitat de organe sau funcţionari din afara autorităţilor controlate.