Controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra ei însăşi, desemnează un tip aparte al controlului, purtând denumirea de control administrativ.
Funcţionarea administraţiei publice, în spiritul exigenţelor principiului legalităţii, reclamă existenţa unor factori cu caracter autoreglator, atât la nivelul structurii administrative interne, cât şi a celei externe. Din acest punct de vedere, controlul administrativ constituie forma cea mia complexă a controlului asupra activităţii organelor administraţiei publice, desemnând, totodată, componenta esenţială a activităţii de conducere generală a administraţiei publice de către Guvern.
Controlul administrativ reprezintă, în esenţă, mijlocul prin care se asigură funcţionarea adecvată a „maşinii administrative”, prin îndeplinirea corectă de către organele administrative a sarcinilor ce le revin.
Controlul este întotdeauna necesar confruntării şi asigurării conformităţii, comportând obligatoriu doi termeni şi un raport între aceştia. Acest raport, denumit conformitate, nu presupune, însă, constatarea unei identităţi, astfel că, în anumite cazuri, controlul se traduce prin investigarea existenţei unei corespondenţe depline între baza de referinţă şi chestiunea supusă examinării, în alte cazuri, acceptându-se marja de apreciere, între anumite limite.
Rolul formelor de control administrativ este de a asigura o deplină conformitate a activităţii organelor şi autorităţilor administrative cu cerinţele şi obiectivele sociale exprimate în legi, a căror executare se realizează în cadrul administraţiei publice.
Noţiunea controlului administrativ este definită ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat, în cadrul structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei administrative cu comandamentele statale, prevăzute de lege, realizându-se unitatea de scop şi acţiune în administraţia publică.
Indiferent de forma controlului şi autorul acestuia se pot distinge trei elemente ale controlului administrativ: obiectul, obiectivele şi operaţiunile de control.
- obiectivul controlului îl poate constitui, în mod individual sau în ansamblul lor, mijloacele umane, materiale, financiare, precum şi mijloacele şi procedeele folosite de organele administraţiei publice. Într-o altă opinie, obiectul controlului îl constituie acţiunile şi inacţiunile, sau altfel spus, conduita organului administraţiei publice sau a funcţionarului acestuia, modul concret în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi.
- baza de referinţă include toate acele elemente care trebuie urmărite în cadrul controlului, respectiv obiectivele ce trebuie realizate de către organele administrative controlate, mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor propuse, procedeele întrebuinţate în acest scop, caracterul prohibitiv sau imperativ la care sunt supuse activităţile administraţiei publice şi care trebuie respectat.
- operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate de către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele cuprinse în baza de referinţă. Operaţiunile de control pot fi mai simple sau mai complexe după cum elementele din baza de referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de tehnicitate din partea autorului controlului.
Indiferent de caracterul intern sau extern al controlului administrativ, o asemenea activitate presupune întotdeauna existenţa a două subiecte: subiectul activ (cel care controlează) şi subiectul pasiv (cel controlat). Acţiunea primului asupra celui de-al doilea are ca obiect general, în cadrul controlului, verificarea legalităţii, inclusiv pe considerente de oportunitate, a întregii activităţi desfăşurate de către cel controlat, prin procedee şi metode specifice, utilizând mijloace tehnice variate, ansamblul acestora constituind conţinutul controlului administrativ.