Instituirea controlului general al statului, în genere a controlului de tutelă administrativă, asupra organizării şi funcţionării administraţiei publice locale, îşi regăseşte raţiunea în necesitatea existenţei unei legături organice între autonomia locală şi lege, respectiv, între interesele locale, comunale, orăşeneşti şi judeţene şi interesele naţionale, exprimate prin lege.
Prin eliminarea raporturilor de subordonare între autorităţile administraţiei publice locale şi alte organe nu înseamnă, însă, lipsa oricăror relaţii, acestea menţinându-se prin intermediul controlului administrativ, atât cu privire la actele juridice cât şi a activităţii funcţionarilor publici.
Un astfel de control asupra actelor nu poate fi conceput decât ca un control de legalitate al cărui obiect îl constituie exclusiv verificarea conformităţii acestor acte administrative cu conţinutul legii şi al altor acte normative, implicând, deci, doar dreptul autorităţilor de control de a aprecia legalitatea şi nu oportunitatea.
Problema tutelei administrative se pune nu numai între acele autorităţi administrative între care nu există subordonare ierarhică. Astfel, autorităţile administraţiei de stat exercită un control de tutelă administrativă asupra autorităţilor administrative proprii ale comunităţilor locale, care urmăreşte asigurarea respectării legilor şi intereselor statale de către autorităţile supuse controlului, constituindu-se într-o formă a controlului administrativ special.
Această formă a controlului administrativ, deşi operează în sistemul administraţiei publice româneşti, legislaţia actuală nu-l mai reglementează în mod expres sub aspect terminologic, nici şi sub aspectul „conţinutului” tutelei administrative. Aşadar, deşi nu este prevăzut în mod expres nici de Constituţie şi nici de alte legi organice, regimul tutelei administrative este prezent şi în sistemul administraţiei publice româneşti, incluzând anumite forme ale controlului administrativ exercitat asupra autorităţilor administrative ce reprezintă colectivităţile locale.
Controlul de tutelă administrativă, ca parte componentă a regimului de supraveghere generală a statului asupra administraţiei colectivităţilor locale, se constituie într-o formă a controlului administrativ corelată şi adaptată principiului descentralizării administrative, apropiindu-se tot mai mult de acea formă modernă a controlului administrativ corespunzător sistemului de administraţie publică fundamentat pe principiul autonomiei locale.
Raporturile dintre autorităţile centrale şi teritoriale, caracterizate prin grade diferite de dependenţă faţă de centru, pe baza principiilor care domină organizarea administraţiei publice, impun cu stringenţă exercitarea unor forme a controlului administrativ adecvate, menite a asigura funcţionalitatea administraţiei publice în limitele legii. Faţă de aceasta, considerăm că, în raport de modul concret de organizare a administraţiei publice, fiecărui principiu trebuie să i se asocieze o anumită formă a controlului administrativ, astfel încât să se asigure o concordanţă firească între trăsăturile regimului administrativ şi tipul controlului exercitat.
Abandonarea concepţiei clasice a tutelei administrative şi înlocuirea ei cu cea de control administrativ asupra acţiunii colectivităţilor locale, este prevăzută şi în Carta Europeană a autonomiei locale, care statuează această nouă formă a controlului şi care trebuie reglementată în cadrul legislaţiilor naţionale numai prin lege sau prin Constituţie.
Fiind cu precădere un control de legalitate, controlul administrativ al colectivităţilor locale trebuie să aibă în vedere respectarea proporţionalităţii intervenţiei autorităţii de control în raport cu importanţa intereselor pe care aceasta înţelege să le ocrotească. Se conturează, astfel, o formă nouă a controlului administrativ, care reflectă, în esenţă, restrângerea prerogativelor autorităţilor de tutelă ale statului, până la limitele lor „minime”, în contextul regimului de supraveghere a autorităţilor colectivităţilor locale şi care constă în exercitarea controlului de legalitate, deopotrivă, atât de organele puterii executive cât şi de organele puterii judecătoreşti.
Considerăm că generarea unei asemenea forme a controlului administrativ, care îmbină caracteristicile controlului de tutelă administrativă cu cele ale controlului judecătoresc, este consecinţa aplicării principiului autonomiei locale, principiul democratic care stă la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale moderne.