- Sintetizând reglementările cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, putem afirma că, pentru ca acţiunea să fie admisă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- a) actul atacat să fie un act administrativ;
- b) actul să veteme un drept subiectiv sau un interes legitim;
- c) actul atacat să emane de la o autoritate publică (inclusiv de la o structură neguvernamentală de utilitate publică);
- d) procedura administrativă prealabilă;
- e) introducerea acţiunii într-un anumit termen prevăzut de lege.
Condiţia ca actul atacat să fie un act administrativ. Actul administrativ tipic este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice” , iar actele administrative atipice constau din „refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal” .
Legislaţia actuală, asemănătoare celei anterioare, prevede, în mod expres, că: „instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii”. Este problema „actelor preparatorii”, faţă de care, încă din perioada interbelică, s-a admis că „puteau fi atacate odată cu actul sau decizia definitivă dată pe baza lor”.
Condiţia vătămării unui drept subiectiv sau unui interes legitim. Legea nr. 554/2004, condiţionează introducerea acţiunii de contencios administrativ rezervată acelei persoane „care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim”, public sau privat.
Cu privire la noţiunea de „interes legitim”, spre deosebire de vechea reglementare, prin acţiunea de contencios administrativ se protejează nu numai drepturile subiective, recunoscute de lege, dar şi interesele legitime ale persoanei fizice sau juridice, preluând astfel modificarea adusă art. 52 (fost art. 48) din Constituţia României. Conform definiţiei oferite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin interes legitim se înţelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Interesul legitim poate fi atât personal, cât şi public, fundamentul constituţional al interesului public reprezentându-l dispoziţiile Constituţiei cu privire la îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului român.
Condiţia ca actul să emane de la o autoritate publică. Condiţia necesară pentru ca un act să poată fi atacat la instanţa de contencios administrativ este ca acel act să provină de la o autoritate publică. Este de esenţa actului administrativ ca acesta să emane de la o autoritate publică, şi că nu pot forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ acele acte care sunt emise, adoptate sau încheiate de alte entităţi juridice decât autorităţile publice (53).
Entităţile ce pot fi încadrate în categoria autorităţilor publice, derivă din Legea contenciosului administrativ care stipulează: autoritatea publică este „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public” .
Rezultă că instanţele de contencios administrativ au dreptul instituit legal de a cenzura actele administrative, tipice sau atipice (refuzul nejustificat) ale autorităţilor, organelor, instituţiilor, societăţilor, etc., ce pot fi grupate în următoarele categorii:
- a) organe ale administraţiei de stat (Parlament, Preşedintele României, Guvern, Curtea de Conturi, ministere, agenţii, prefecturi, etc.) şi structuri subordonate acestora;
- b) organe ale administraţiei publice locale (Consiliul judeţean, Consiliul local, primar) şi structuri subordonate acestora;
- c) organisme neguvernamentale (barouri, asociaţii, societăţi, institute, academii, universităţi, fundaţii, etc.), care au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate prin lege sau de un organ guvernamental, în baza legii, să presteze servicii publice, în regim de putere publică (stabilimente de utilitate publică).
Procedura administrativă prealabilă în contencios administrativ. Reclamantul (persoana vătămată) are obligaţia ca mai înainte de a promova acţiunea să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, adică să formuleze recurs graţios .
Procedura prealabilă introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ este reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi constă într-o cerere pe care persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, individual sau normativ, trebuie sau, după caz, este îndreptăţită să o adreseze autorităţii emitente; cerere prin care să solicite revocarea, în tot sau în parte, a actului respectiv. Cererea poate fi adresată autorităţii emitente (recurs administrativ graţios) şi/sau, la alegere, organului ierarhic superior, dacă acesta există (recursul administrativ ierarhic).
Termenul de depunere al cererii este de 30 de zile de la data comunicării actului. Acest termen este unul de recomandare, cel interesat având posibilitatea să o depună şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, dar cu condiţia existenţei unor motive temeinice care să fi împiedicat depunerea în termenul prescris. În cazul actelor administrative cu caracter individual adresate altor subiecte de drept, plângerea prealabilă se poate introduce într-un termen de 6 luni, care curge din momentul când partea ce se consideră vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia. Despre termenul de 6 luni legea prevede, în mod expres, că este un termen de prescripţie.
Procedura prealabilă este obligatorie doar în cazul actelor administrative individuale sau normative comunicate persoanei care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime. În cazul contractelor administrative, plângerea prealabilă are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător..
Introducerea acţiunii în termenul legal prevăzut de lege. Stabilirea prin lege a termenului pentru introducerea acţiunii de contencios administrativ a fost determinată de necesitatea de a nu lăsa actele şi operaţiunile administrative într-o stare nedefinită, de nesiguranţă şi la discreţia particularilor, fapt ce ar avea consecinţe vătămătoare pentru ordinea socială şi publică.
În privinţa termenelor de sesizare a instanţei, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ face paşi lăudabili de a relaxa constrângerile procedurale asupra persoanelor vătămate prin acte administrative, în ideea unui acces la justiţie mai facil pentru cetăţean. În acest sens, termenul de introducere a acţiunii este mărit considerabil, de la 30 de zile, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, la 6 luni, conform art. 11 alin. 1, din actuala lege.