Articolul 16 al Legii contenciosului administrativ permite chemarea în judecată şi a persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, însă numai în cazul în care se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârzieri.
La rândul ei, persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.
Legitimarea procesuală specială reglementată de acest text legal priveşte persoanele fizice care au contribuit, într-o măsură mai mare sau mai mică, la emiterea actului administrativ ilegal sau la refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri. Astfel, textul vizează persoanele fizice care au elaborat, emis sau încheiat actul. Prin urmare, legea acoperă atât sfera funcţionarilor publici, cât şi pe cea a demnitarilor, dar şi personalul angajat cu contract de muncă în autorităţile publice sau în serviciile publice.
Considerăm că, prin utilizarea sintagmei „elaborarea actului”, sunt vizate persoanele care au participat efectiv la redactarea actului administrativ, dar nu au semnat în final acest act - cei care au emis avize, acorduri, respectiv cei care au făcut propunerea în vederea emiterii actului, cei care au participat în comisia de licitaţie, cei care au contrasemnat actul, etc. Răspunderea lor se angajează, de cele mai multe ori, pentru aspectele faptice, de fond, ale actului administrativ.
Prin sintagma „emiterea actului” administrativ sunt vizaţi cei care, în baza competenţei legale, semnează actul administrativ, determinând calitatea de emitent pentru autoritatea publică pe care o reprezintă.
Sintagma „încheierea actului administrativ” se referă la manifestarea de voinţă prin care autoritatea publică devine parte a unui contract administrativ şi ea poate fi un act administrativ distinct (21). Răspunderea membrilor organului colegial, care, de cele mai multe ori, încheie contractele administrative, va fi angajată pe principiul solidarităţii, cu exceptarea celor care nu au participat la şedinţă sau au votat împotrivă.
Poate fi acţionată în instanţă persoana fizică care a semnat (în solidar cu cea care a elaborat) refuzul explicit de rezolvare a cererii, şi persoana responsabilă pentru tăcerea administraţiei, respectiv cea care este însărcinată cu răspunsul în termen la petiţii .
Răspunderea persoanei fizice poate fi angajată numai dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat (daune materiale sau morale) sau pentru întârziere. Deducem, astfel, că este inadmisibilă în acţiunea care are ca obiect exclusiv anularea actului.
În ceea ce priveşte situaţia funcţionarilor publici, cadrul este deja oferit de Statut, în sensul că autoritatea publică poate, în baza dreptului comun procesual, să ceară intervenţia forţată a funcţionarului în cauză, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Sintetizând, apreciem că, în condiţiile refuzului reclamantului sau a instanţei de a introduce în cauză funcţionarul vinovat, vor fi aplicabile regulile răspunderii civile a funcţionarului public sau a salariatului, iar în cazul aleşilor locali, Legea statutului aleşilor locali nr. 393/2004, care, din păcate, nu prevede forme specifice de răspundere civilă.
Justificată în mod corect în lege ca fiind întemeiată pe faptul că s-a primit un ordin scris, chemarea în garanţie a superiorului ierarhic este în concordanţă cu soluţia promovată de Statutul funcţionarilor publici, care prevede posibilitatea funcţionarului inferior de a refuza, motivat, îndeplinirea dispoziţiilor date de funcţionarul superior, atunci când le consideră ilegale.
Chemarea în judecată a funcţionarului public va lua forma cererii accesorii acţiunii în anulare sau în obligarea la rezolvarea cererii. În plus, ea va putea fi cerută pe cale principală şi ulterior judecării cererii de anulare, atunci când despăgubirile nu au putut fi cunoscute la data judecării cererii în anulare sau în faţa instanţei de contencios administrativ, atunci când nu se doreşte anularea actului sau obligarea la rezolvarea cererii.
Răspunderea persoanei fizice vinovate mai poate fi angajată prin acţiune în regres, potrivit dreptului comun, şi atunci când nu aduce la îndeplinire dispoziţiile hotărârii judecătoreşti de contencios administrativ, iar conducătorul autorităţii publice este obligat de instanţă la plata unei amenzi de întârziere, sau atunci când, pe acelaşi motiv, reclamantul solicită acordarea daunelor pentru întârziere, în condiţiile art. 24 alin. 2 din lege.