Prin politicile publice, statul intervine în activitatea economică şi socială. El modifică realitatea, într-o direcţie dorită. Raţiunile acestei intervenţii se pot grupa în două mari categorii:
- prin politicile publice se intervine pentru a corecta acţiunea pieţei libere: căci piaţa are limitări, neîmpliniri, imperfecţiuni;
- prin politicile publice sunt promovate valorile acceptate social, de pildă valorile importante într-o societate democratică modernă (libertatea, egalitatea, dreptatea, drepturile persoanelor).
- Corectarea imperfecţiunilor pieţei. Acestea sunt împrejurări în care produsul social ar putea fi mai mare sub anumite alocări ale resurselor decât cel care ar rezulta prin acţiunea forţelor pieţei libere. În mod obişnuit, patru astfel de imperfecţiuni ale pieţei sunt menţionate: a) bunurile publice; b) monopolurile naturale; c) externalităţile; d) asimetria de informaţie.
- Bunurile publice – împiedicarea comportamentului de „blatist”. Problema este însă că, dacă toţi membrii grupului s-ar comporta raţional bunul public nu ar mai fi produs şi situaţia fiecăruia dintre membrii grupului s-ar înrăutăţi (căldura în apartament ar fi mai mică; iar aerul curat ar fi tot mai puţin). Argumentul care se aduce în acest loc este următorul: e nevoie de coordonarea activităţii membrilor grupului: or, acest lucru presupune intervenţia autorităţii unor instituţii.
Acest argument în favoarea politicilor publice poate fi amendat din mai multe direcţii. Una dintre cele mai interesante este cea propusă de E. Ostrom (1990), care - pentru cazul bunurilor comune, precum păşunile, pădurile sau pescăriile - a argumentat (atât teoretic cât şi experimental) că există şi alte căi de evitare a „tragediei comunelor": de exemplu, prin autoorganizarea comunităţilor locale respective şi, uneori, prin cooperarea acestora cu instituţiile statului. Dacă lucrurile stau astfel, atunci consecinţele pentru politicile publice sunt deosebit de importante. Într-adevăr, ele vor trebui să stimuleze aceste comunităţi să găsească modalităţi de a gestiona aceste bunuri.
- Monopolurile naturale. Acestea există atunci când fie competiţia nu există, fie când ea nu este eficientă: o singură firmă, de exemplu, poate produce un bun la un cost mai mic decât dacă ar exista competiţie. Astfel, costul producţiei de electricitate într-un sistem integrat este mai mic decât dacă fiecare locuinţă ar avea propriul său generator de energie electrică. În astfel de cazuri, firmele mari produc mai ieftin, domină piaţa; cele mici dau faliment şi se instaurează monopolul asupra producerii sau furnizării unui bun. Consecinţa este că preţul acelui bun creşte, iar producţia lui e mai mică decât cea dezirabilă social. Ex: operatorii TV cablu. Soluţia tradiţională a fost aceea de a înfiinţa o întreprindere publică al cărei scop era producerea bunului respectiv. Supoziţia era că aceasta va produce bunul într-o cantitate mai mare şi la un preţ mai mic - căci, ca întreprindere publică, obiectivul său central nu este obţinerea de profit.
- Externalităţile. O externalitate este un impact (pozitiv sau negativ) care rezultă dintr-o acţiune (privitoare la producerea sau la consumul unui bun) şi care afectează pe cineva care nu a consimţit la ea prin participarea într-un schimb voluntar. (Creşterea preţurilor la un produs nu e aşadar o externalitate, fiindcă atât cei care cumpără cât şi cei care vând se angajează în mod voluntar în acest schimb). O externalitate negativă este de pildă poluarea aerului sau a apei (a Tisei, Siretului sau Dunării), făcută de o firmă prin activităţile ei productive; sau depozitarea gunoiului în spaţii publice (în spatele unor buticuri amplasate pe domeniul public); sau fumul de ţigări al celor care fumează în săli de şedinţă în care există şi nefumători etc. O externalitate pozitivă este, de pildă, vaccinarea care reduce riscul îmbolnăvirii pentru toţi, sau plăcerea resimţită când trec printr-un parc frumos amenajat sau pe lângă o casă bine îngrijită.
|
|
Externalităţi pozitive |
Externalităţi negative |
|
De la producător la producător |
Parcuri de distracţii create, care facilitează comerţul cu răcoritoare |
Pouare chimică a râurilor, care aduc pagube pescarilor din aval |
|
De la producător la consumator |
păduri private, care sunt apreciate de iubitorii de natură |
poluarea aerului de către întreprinderi metalurgice, care vatămă persoanele care locuiesc în zonă |
|
De la consumator la consumator |
vaccinarea unor persoane contra unor boli contagioase, care reduce şi riscul contaminării altora |
fumul de ţigară de la o persoană care reduce plăcerea comeseanului |
|
De la consumator la producător |
scrisori trimise de consumatori privind calitatea produselor |
galeria unui club de fotbal, care disturbă activitatea într-un institut de cercetare |
- Informaţia asimetrică - informaţia este un bun public: consumul ei se caracterizează prin nerivalitate - consumul ei de către mine nu interferează cu al tău. Problema care apare este aceea a exclusivităţii. O informaţie precum cea privind evoluţiile meteorologice în următoarea perioadă este neexclusivă; dar există situaţii în care cantitatea de informaţie privitoare la un bun de care dispun persoanele interesate e diferită. Uneori consumatorii sunt mai puţin informaţi decât cei care oferă un bun (cumpărătorii de automobile second-hand; sau pacienţii în raport cu doctorii). Atunci este necesară o politică guvernamentală: informaţia este oferită de către instituţiile guvernamentale sau se solicită celor care oferă bunurile prezentarea informaţiei relevante către clienţii lor.
- Promovarea valorilor acceptate social. Nevoia de a promova politici, discutată anterior, viza o valoare importantă în societăţile moderne: cea a eficienţei. Intervenţia guvernamentală, printr-o varietate de politici, era menită să crească eficienţa acolo unde piaţa liberă nu reuşea singură să o ofere pe cea mai ridicată. Există însă şi alte valori pe care societăţile moderne doresc să le promoveze. Idealul libertăţii, al unei societăţi mai drepte, al unei societăţi în care drepturile persoanelor sunt respectate, au motivat şi motivează multe din acţiunile guvernamentale.
Să ne gândim numai la câteva dintre politicile promovate în societăţile moderne: cele care asigură educaţia de bază (mai mult, în foarte multe ţări statul susţine - parţial de cele mai multe ori - educaţia la un nivel mai înalt decât cel de bază); cele privind protecţia socială a salariaţilor şi pensionarilor; cele privind asigurările sociale de sănătate etc. De fiecare dată valori precum cele menţionate mai devreme au fost cele care au constrâns tipurile de politici adoptate şi au impus aplicarea lor. Desigur, au existat întotdeauna grupuri sociale care, aderând la acele valori, au presat în acest sens. Există şi alte valori care apar de multe ori în calitate de constrângeri importante asupra politicile publice promovate de instituţiile guvernamentale. Între acestea, vom menţiona numai două: respectarea drepturilor minorităţilor (naţionale, rasiale, religioase, dar şi sexuale); şi respectul faţă de natură (constrângeri de natură ecologică).