Pin It

Intrarea unei probleme pe agendă depinde de

  1. Nivelul de dezvoltare economică şi tehnologică a societăţii respective;
  2. Caracteristicile instituţiilor şi actorilor care participă la procesul de  elaborare a politicilor publice;
  3. Ideile, simbolurile, metaforele cu care este asociată acea problemă.
  4. Ipoteza determinării economico-tehnologice. Potrivit acesteia, politicile publice depind de dezvoltarea societăţii, în particular de dezvoltarea ei economică şi tehnologică. Ca urmare, dacă vom compara între ele ţări cu un nivel asemănător de dezvoltare economică, vom constata o mare similaritate între politicile lor economice, sociale etc. (În particular, pe măsură ce ţările s-au industrializat, ele au tins să promoveze aceleaşi tip de politici. Această susţinere este cunoscută sub numele de teza convergenţei, şi a fost deosebit de populară în anii '60 şi '70.)

       Ex.: Unul din cei mai importanţi autori care  au susţinut această teză este H. Wilensky (1975). El  a  studiat comparativ  politicile de asigurări sociale  în şaizeci de  ţări. Constatarea sa a fost că în ţări cu nivele comparative de dezvoltare economică cheltuielile pentru asigurările sociale erau comparabile. Pe de altă parte, luând în  considerare variabile  precum: vechimea sistemului de asigurări sociale; nivelul de  dezvoltare economică,  tipul  de sistem politic (democratic sau totalitar), el a constatat  că în cele mai multe cazuri tipurile de politici privind asigurările sociale erau cel mai semnificativ corelate cu nivelul de dezvoltare economică.  S-ar putea conchide de aici că stabilirea agendei este un proces cvasiautomat, care e determinat de realităţile  economice, în particular de procesele de modernizare şi de  industrializare.

  1. Ipoteza determinării tipului  de  politici  de raporturile   dintre  actorii  şi instituţiile care  participă la  procesul de elaborare a politicilor  publice.  Astfel,  J. Kingdon (1995)  argumentează că problemele  ajung să intre pe agenda  formală  atunci când se adună elementele din trei „curente". Fiecare din acesta  este alcătuit din indivizi, grupuri, instituţii  care participă la procesul de elaborare a politicilor.
  • Curentul politic cuprinde campaniile grupurilor politice de presiune, modificări în instituţiile politice  şi administrative.
  • Cel de-al  doilea curent este al politicilor: el constă în experţii şi analiştii care examinează problemele şi propun soluţii; în acest cadru,  problemele nu sunt toate tratate la fel: unele primesc mai multă atenţie decât altele; pentru unele sunt elaborate soluţii mai detaliate etc.
  • Cel de-al treilea curent vizează problemele însele: ce caracteristici au, dacă apar sau nu evenimente specifice care fac ca o anumită problemă să ajungă în atenţia decidenţilor, dacă soluţii pentru ele există în curentul politicilor etc.

       Cum se observă, potrivit acestui model, pentru  ca o problemă să intre pe agenda formală, nu e suficient ca ea să fie importantă pentru societate,  şi nici  măcar să existe soluţii pentru ea: e necesar ca ea să aibă sprijinul unor grupuri sociale importante. Aşadar, stabilirea agendei este rezultatul unui proces complex de construcţie socială.

  1. Sabatier propune un model al stabilirii agendei - modelul cadrului coaliţiei de susţinere (CCS) - care porneşte de la ideea că aceasta depinde  de comunitatea în care politicile urmează să fie aplicate şi de domeniul căruia îi aparţine acea politică. Potrivit CCS, cel puţin două coaliţii de  susţinere a unei probleme se unesc în jurul unor valori şi opţiuni  de  bază. Aceste grupuri se angajează în  dezbateri publice asupra politicilor de urmat, concurează şi ajung la compromisuri  asupra soluţiilor, în conformitate cu valorile şi opţiunile lor. Competiţia dintre aceste coaliţii este mediată de alţi actori, care au interes fie  în  schimbarea fie în menţinerea  politicilor.  Potrivit  CCS, nu  putem  separa strict activitatea de stabilire a agendei de celelalte etape ale elaborării şi aplicării unei politici; modelul stadial este  inadecvat în descrierea situaţiilor reale.

O coaliţie de  susţinere constă din actori  proveniţi dintr-o varietate de  instituţii publice sau private,  la  toate  nivelele  de guvernare,  care împărtăşesc  anumite credinţe fundamentale (scopuri  ale politicilor, idei privind  raporturile cauzale între  evenimente etc.) şi care  caută să manevreze normele, regulile,  bugetele şi personalul instituţiilor guvernamentale pentru ca în timp să atingă aceste scopuri. (Jenkins-Smith, Sabatier, 1993.)

  1. Rolul ideilor în stabilirea agendei. Nu este greu să admitem că ideile pe care le susţinem, şi la care uneori fiecare dintre noi ţinem foarte mult, au un rol important în deciziile pe care le facem. Tot aşa, în construirea agendei - publice sau formale - ideile, ideologiile, simbolurile cu care acestea sunt legate au un rol important. O idee căreia i se ataşează un simbol, o metaforă este mult mai uşor de transmis şi de evocat.  Problemele legate de poluarea mediului prin centralele nucleare e condensată în simbolul Cernobîlului. Dată fiind puterea acestor simboluri, grupurile şi actorii interesaţi în impunerea unei probleme pe agenda publică sau formală vor fi interesaţi să le evidenţieze, să le adopte. În acelaşi timp, ele încearcă să denigreze simbolurile grupurilor adverse şi, dacă nu reuşesc acest lucru, atunci încearcă să-şi însuşească ele însele acele simboluri. (Să ne gândim, de pildă, la simbolurile  post- decembriste din ţara  noastră şi la felul în  care s-au  raportat la ele diferitele grupări politice.)

       Problemele intră în discurs şi astfel există ca întăriri ale ideologiilor, nu pur şi simplu pentru că ele se află undeva şi pentru că sunt importante pentru noi. Ele semnifică ce este virtuos şi folositor şi ce e periculos şi inadecvat, care acţiuni vor fi răsplătite şi care  vor fi sancţionate. Ele fac ca oamenii să fie subiecţi cu tipuri diferite de aspiraţii,  concepte şi temeri, şi tot ele creează opinii privind importanţa relativă a evenimentelor şi obiectelor. Ele sunt semnificative pentru a stabili cine exercită autoritatea şi cine o acceptă. Ele construiesc zone de  imunitate în ce priveşte preocuparea - fiindcă acele zone nu sunt       văzute ca probleme. Precum liderii şi duşmanii, ele definesc contururile lumii sociale. (Edelman, 1988: p. 12)

       Folosirea simbolurilor în stabilirea agendei depinde de următorii  factori (Cobb, R.W., Elder, C.D., 1972):

  • Precedentul istoric: grupurile pot face apel la simboluri  cu o lungă istorie în cadrul comunităţii respective.
  • Eficienţa sau  credibilitatea:  grupurile pot  folosi  bine  sau  rău  simbolurile; folosirea greşiră a simbolurilor este în detrimentul intrării problemei pe agendă.
  • Saturarea simbolică: un simbol răsfolosit ajunge să îşi piardă orice forţă.
  • Susţinerea simbolică: un simbol trebuie să poată fi susţinut de alte simboluri.
  • Urgenţa  sau semnificaţia simbolului: simbolurile care implică acţiunea favorizează intrarea pe agendă a problemei.