Intrarea unei probleme pe agendă depinde de
- Nivelul de dezvoltare economică şi tehnologică a societăţii respective;
- Caracteristicile instituţiilor şi actorilor care participă la procesul de elaborare a politicilor publice;
- Ideile, simbolurile, metaforele cu care este asociată acea problemă.
- Ipoteza determinării economico-tehnologice. Potrivit acesteia, politicile publice depind de dezvoltarea societăţii, în particular de dezvoltarea ei economică şi tehnologică. Ca urmare, dacă vom compara între ele ţări cu un nivel asemănător de dezvoltare economică, vom constata o mare similaritate între politicile lor economice, sociale etc. (În particular, pe măsură ce ţările s-au industrializat, ele au tins să promoveze aceleaşi tip de politici. Această susţinere este cunoscută sub numele de teza convergenţei, şi a fost deosebit de populară în anii '60 şi '70.)
Ex.: Unul din cei mai importanţi autori care au susţinut această teză este H. Wilensky (1975). El a studiat comparativ politicile de asigurări sociale în şaizeci de ţări. Constatarea sa a fost că în ţări cu nivele comparative de dezvoltare economică cheltuielile pentru asigurările sociale erau comparabile. Pe de altă parte, luând în considerare variabile precum: vechimea sistemului de asigurări sociale; nivelul de dezvoltare economică, tipul de sistem politic (democratic sau totalitar), el a constatat că în cele mai multe cazuri tipurile de politici privind asigurările sociale erau cel mai semnificativ corelate cu nivelul de dezvoltare economică. S-ar putea conchide de aici că stabilirea agendei este un proces cvasiautomat, care e determinat de realităţile economice, în particular de procesele de modernizare şi de industrializare.
- Ipoteza determinării tipului de politici de raporturile dintre actorii şi instituţiile care participă la procesul de elaborare a politicilor publice. Astfel, J. Kingdon (1995) argumentează că problemele ajung să intre pe agenda formală atunci când se adună elementele din trei „curente". Fiecare din acesta este alcătuit din indivizi, grupuri, instituţii care participă la procesul de elaborare a politicilor.
- Curentul politic cuprinde campaniile grupurilor politice de presiune, modificări în instituţiile politice şi administrative.
- Cel de-al doilea curent este al politicilor: el constă în experţii şi analiştii care examinează problemele şi propun soluţii; în acest cadru, problemele nu sunt toate tratate la fel: unele primesc mai multă atenţie decât altele; pentru unele sunt elaborate soluţii mai detaliate etc.
- Cel de-al treilea curent vizează problemele însele: ce caracteristici au, dacă apar sau nu evenimente specifice care fac ca o anumită problemă să ajungă în atenţia decidenţilor, dacă soluţii pentru ele există în curentul politicilor etc.
Cum se observă, potrivit acestui model, pentru ca o problemă să intre pe agenda formală, nu e suficient ca ea să fie importantă pentru societate, şi nici măcar să existe soluţii pentru ea: e necesar ca ea să aibă sprijinul unor grupuri sociale importante. Aşadar, stabilirea agendei este rezultatul unui proces complex de construcţie socială.
- Sabatier propune un model al stabilirii agendei - modelul cadrului coaliţiei de susţinere (CCS) - care porneşte de la ideea că aceasta depinde de comunitatea în care politicile urmează să fie aplicate şi de domeniul căruia îi aparţine acea politică. Potrivit CCS, cel puţin două coaliţii de susţinere a unei probleme se unesc în jurul unor valori şi opţiuni de bază. Aceste grupuri se angajează în dezbateri publice asupra politicilor de urmat, concurează şi ajung la compromisuri asupra soluţiilor, în conformitate cu valorile şi opţiunile lor. Competiţia dintre aceste coaliţii este mediată de alţi actori, care au interes fie în schimbarea fie în menţinerea politicilor. Potrivit CCS, nu putem separa strict activitatea de stabilire a agendei de celelalte etape ale elaborării şi aplicării unei politici; modelul stadial este inadecvat în descrierea situaţiilor reale.
O coaliţie de susţinere constă din actori proveniţi dintr-o varietate de instituţii publice sau private, la toate nivelele de guvernare, care împărtăşesc anumite credinţe fundamentale (scopuri ale politicilor, idei privind raporturile cauzale între evenimente etc.) şi care caută să manevreze normele, regulile, bugetele şi personalul instituţiilor guvernamentale pentru ca în timp să atingă aceste scopuri. (Jenkins-Smith, Sabatier, 1993.)
- Rolul ideilor în stabilirea agendei. Nu este greu să admitem că ideile pe care le susţinem, şi la care uneori fiecare dintre noi ţinem foarte mult, au un rol important în deciziile pe care le facem. Tot aşa, în construirea agendei - publice sau formale - ideile, ideologiile, simbolurile cu care acestea sunt legate au un rol important. O idee căreia i se ataşează un simbol, o metaforă este mult mai uşor de transmis şi de evocat. Problemele legate de poluarea mediului prin centralele nucleare e condensată în simbolul Cernobîlului. Dată fiind puterea acestor simboluri, grupurile şi actorii interesaţi în impunerea unei probleme pe agenda publică sau formală vor fi interesaţi să le evidenţieze, să le adopte. În acelaşi timp, ele încearcă să denigreze simbolurile grupurilor adverse şi, dacă nu reuşesc acest lucru, atunci încearcă să-şi însuşească ele însele acele simboluri. (Să ne gândim, de pildă, la simbolurile post- decembriste din ţara noastră şi la felul în care s-au raportat la ele diferitele grupări politice.)
Problemele intră în discurs şi astfel există ca întăriri ale ideologiilor, nu pur şi simplu pentru că ele se află undeva şi pentru că sunt importante pentru noi. Ele semnifică ce este virtuos şi folositor şi ce e periculos şi inadecvat, care acţiuni vor fi răsplătite şi care vor fi sancţionate. Ele fac ca oamenii să fie subiecţi cu tipuri diferite de aspiraţii, concepte şi temeri, şi tot ele creează opinii privind importanţa relativă a evenimentelor şi obiectelor. Ele sunt semnificative pentru a stabili cine exercită autoritatea şi cine o acceptă. Ele construiesc zone de imunitate în ce priveşte preocuparea - fiindcă acele zone nu sunt văzute ca probleme. Precum liderii şi duşmanii, ele definesc contururile lumii sociale. (Edelman, 1988: p. 12)
Folosirea simbolurilor în stabilirea agendei depinde de următorii factori (Cobb, R.W., Elder, C.D., 1972):
- Precedentul istoric: grupurile pot face apel la simboluri cu o lungă istorie în cadrul comunităţii respective.
- Eficienţa sau credibilitatea: grupurile pot folosi bine sau rău simbolurile; folosirea greşiră a simbolurilor este în detrimentul intrării problemei pe agendă.
- Saturarea simbolică: un simbol răsfolosit ajunge să îşi piardă orice forţă.
- Susţinerea simbolică: un simbol trebuie să poată fi susţinut de alte simboluri.
- Urgenţa sau semnificaţia simbolului: simbolurile care implică acţiunea favorizează intrarea pe agendă a problemei.