Dezvoltarea stiintei administartiei este intr-o strinsa legatura cu evolutia sociala si dinamica vietii politice si economice. Conditiile concret istorice, formate in urma celui de-al doilea razboi mondial, au influentat simtitor dezvoltarea stiintelor social-politice, inclusiv stiinta administratiei. Polarizarea lumii in cele doua sisteme social-economice si politice, diametral opuse a influentat intregul mers al istoriei ulterioare, lasundu-si amprenta si asupra conceperii, in mod diferit, a asistemelor de administartie publica.
In linii mari, putem vb de doua abordari ale administratiei. Una este caracteristica pentru tarile lagarului socialist, care concepeau administratia publica ca o actiune a statului sub forma dictaturii proletariatului, bazat pe principiul centralismului democratic, desfasurata intr-o unitate absoluta cu actvitatea partidului unic,care ii stabileste sarcinile si infaptuieste controlul asupra indeplinirii lor.
A doua abordare este caracteristicapentru toatetarile occidentale dezvoltate, careconcepeau administratia publica in conditiile existentei statului de drept,bazat pe principiul separatiei puterilor in statsi pluralismului politic. Aceasta abordare esterezultatul evolutiei firesti a societatii si are la baza oportunismul reformist,prin adaptarea sarcinilor administratiei la satisfacerea cit mai deplina a nevoilor celor administrati.
Catre mijlocul secolului al XX-lea in tarile occidentale ia amploare dezvoltarea pragmatismului si a realismului politic, conceptii promovate, in primul rind, de reprezentantii stiintelor politice, dar care influenteaza, in virtutea utilitatiilor, viziunile privind AP. Conceptiile promovate anume de reprezentanti ai stiintei politice americane se bazau pe postulate pragmatice, care reieseau din noile realitati social-economice sipolitice si promovau utilizarea activain procesele politice si administrative a pirghiilor compornamental-psihologice.
Aceasta a consemnat initierea unei abordari noi,contemporane a activitatii politice si administrative. Ea se baza, in temei, pe analiza factorului uman si influenta lui asupra caracterului si naturii activitatii politice si administrative. Astfel se evidentiaza urmatoarele teorii :
- Teoria resurselor umane, care, prin esenta sa, exprima si accentueaza rolul deosebit pe care il are in activitatea administrativa personalul implicat in procesul de exercitare a functiilor publice. Astfel, se introduce conceptul de management participativ. Cerecetarile realizate in acesata perioada au accentuat importanta cooperarii dintre conducatori si subordonati atit in stabilirea obiectivelor si a a performantelor, cit si in a stabilirea responsabilitatilor, a performantelor si a exercitarii autocontrolului in realizarea sarcinilor.teoreticienii Resurselor Umane au sustinut necesitatea introducerii practicii participative ca mijloc de utilizare mai eficienta a fondului resurselor umane dintr-o organizatie. Unele dintre principii participative se refereau la imbogatirea muncii, conducerea prin obiective, constituirea unor echipe de munca care sa-si realizeze singure controlul.
- Teoria dezvoltarii organizationale este considareata ca fiind o strategie de crestere a eficientei organizationale prin determinarea unor schimbari planificate, pe termen lung, ce au cin vedere resurele umane, cit si cele tehnice ale unei institutii. Esenta acestei teorii contureaza urmatoarele caracteristici:
- Teoria isi propune imbunatatirea calitatii vietii indivizilor si a performantelor organizationale, prin perfectionarea strategiilor de abordare si schimbare, atit la nivelul membrilor organizatiilor, cit si la cel al structurii sistemului organizational.
- Scopul acestei teorii este de a face organizatiile mai flexibile si adaptabile la schimbare
- Teoria implica folosirea unor agenti de schimbare (experti), care au rolul de a observa, a analiza si a diagnostica problemele cu care se confrunta organizatia data si apoi de a gasi solutia de rezolvare a dificultatilor existente.
- Teoria contingentei argumenteaza ca orice problema a organizatiilor trebuie abordata nu la modul general, ci in functie de situatia specifica. Ceea ce inseamna ca nu exista o singura sau cea mai buna forma de organizare , forma de motivare sau practica de conducere care sa fie potrivita in orice situatie. Modul de abordare a fiecareia dintre aceste probleme trebuie sa fie adecvst cerintelor situatiei specifice, respectiv tipurilor de activitai, de oameni sau de mediul in care functioneaza organizatia. Teoria contingentei are urmatoarele principii:
- Daca organizatia se afla intr-un mediu inalt competitiv, atunci trebuie sa-si descentralizeze autoriatea spre nivelurile operative astfel, incit oamenii sa poata lua decizii rapide la fta locului:
- Daca un conducator nu are capacitatea de a conduce toti subordonatii, atunci numarul lor trebuie redus;
- Daca subordonatii capabili doresc mai multwa autoriatea si responsabilitate, conducatorul ar trebui sa delege aceasta autoritate;
- Daca organizatia creste numeric, atunci conducaatorul ar trebui sa ia in considerare implementarea regulilor si politicilor astfel, incit sa poata conduce mai eficient acest numar crescut al personalului;
- Daca o decizie presupune cheltuirea unei sume de bani, atunci aceasta ar trebui sa fie luata de conducerea superioara, daca o decizie implica cheltuirea unei sume mai mici de bani, atunci ea ar trebui sa fie luata cede conducerea de nivelurile inferioare.
Aceste teorii faciliteaza rezolvarea problemelor ce vizeaza solutionarea conflictelor in organizatii, ofera strategii de motivare si luare a deciziilor, sisteme de control si participare.