Descentralizarea serviciilor publice este un sistem de organizare administrativă, opus centralizării, care permite colectivităţilor locale sau serviciilor publice să se administreze ele însuşi, sub controlul statului, să rezolve singure problemele locale fără funcţionarii numiţi de la centru, ci de către cei aleşi din corpul electoral sau desemnaţi de aceştea. Desconcentrarea se poate defini ca delegarea diferitor atribuţii administrative de către puterea centrală pe plan local în avantajul reprezentanţilor aleşi de cetăţenii comunei. Deci autorităţile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor centrale, iar actele lor nu mai pot fi anulate de acestea din urmă, în cadrul sistemului administrative, ci de către autorităţi ale puterii judecătoreşti ori în cadrul unui sistem jurisdicţional special constituit.
Descentralizarea cunoaşte 2 forme:
- descentralizarea administrativ-teritorială;
- descentralizare tehnică.
Descentralizarea administrativ-teritorială – este legată de recunoaşterea colectivităţilor locale şi a drepturilor acestora de a se administra ele însuşi. Dar nu înseamnă independenţă totală a colectivităţilor locale faţă de stat.
Într-o descentralizare administrativă se poate rezolva în condiţii mai bune interesele locale, serviciile publice pot fi conduse mai bine de autorităţile locale fără obligaţiunea să se conformeze ordinelor şi instrucţiunilor centrale. În acest regim, resursele materiale şi financiare, forţa de muncă pot fi folosite mai eficient.