Când psihologii sociali subliniază că psihologia socială este o știință nouă, nu se referă la faptul că interesul pentru explicarea fenomenelor sociale este un obiectiv apărut recent. Omul fiind o ființă preocupată de propria-i existență, și-a pus întrebări profunde cu privire la lumea înconjurătoare. Întrebările, ipotezele și explicațiile formulate fac deseori subiectul lecturilor cu care ne delectăm în timpul liber. Totuși, aceste întrebări, ipoteze și explicații nu au fost testate în mod riguros și științific până la finele secolului XIX- începutul secolului XX.
Psihologia socială s-a dezvoltat într-o perioadă în care vechea ordine mondială a fost decisiv ruptă: marile imperii și dinastii ale lumii au fost doborâte, iar lumea a fost marcată de două războaie mondiale, urmate de crize economice și sociale majore. Aceste evenimente au dus la ridicarea unor întrebări importante despre cauzele violenței, prejudecății, genocidului, conformismului și obedienței în fața autorității. În acea perioadă, mulţi psihologi sociali care trăiau în Europa au emigrat în SUA şi în număr semnificativ au început să cerceteze influențele situaționale asupra modului în care indivizii gândesc, simt și se comportă în mediul social. O parte din rezultatele acestor cercetări au fost publicate în jurnale sau cărți de specialitate, iar cele mai marcante vor fi descrise și analizate în manualul de față. Primele studii de psihologie socială au început prin analiza și măsurarea influenței celorlalți asupra comportamentului individual de către psihologi sociali importanți, precum: Kurt Lewin, Floyd Allport, Norman Triplet, William McDougall, Gustave Le Bon, Solomon Asch, Stanley Milgram, Muzafer Sherif, Leon Festinger, Eliot Aronson, Serge Moscovici, Janis Irving, Carl Hovland, Albert Bandura și Philip Zimbardo. Psihologia socială studiază omul în contextul său social într-o situație concret și în interacțiune cu alți oameni, fenomene sau obiecte. Interacțiunea poate adopta diverse forme: influența socială (reală sau imaginară), interdependenţa socială, transmiterea opiniilor și atitudinilor și confruntarea ideilor, valorilor și percepțiilor sociale. Toate aceste forme de interacțiune determină, modelează și reglează comportamentul omului ca ființă socială. Gordon Allport definește psihologia socială ca “încercare de a înțelege și explica felul în care gândurile, sentimentele și comportamentele indivizilor sunt influențate de prezența actuală, imaginară sau implicată a celorlalți” (Allport, 1968: 3).
Cele mai multe studii de psihologie socială pornesc de la dorința de a în- țelege și explica evenimente din viața cotidiană precum cele descrise mai sus. Psihologii sociali își pun o serie de întrebări, precum: Care sunt procesele prin care oamenii sunt influențați de ceilalți? De ce acceptă oamenii să fie influențați? Există beneficii ale influenței sociale? Are influența socială efect de lungă durată? Care sunt variabilele ce duc la creșterea sau descreș- terea puterii influenței sociale? Se pot aplica aceleași principii de psihologie socială pentru a explica atitudinea unui copil față de jucăria sa și atitudinea unui adult față de o populație minoritară? Oamenii sunt interesați de răspunsurile la astfel de întrebări. Deoarece mare parte a existenței noastre o petrecem fiind influențați de ceilalți și influențându-i la rândul nostru, fiind amuzați, dezamăgiți, surprinși, iritați sau impresionați de cei din jur, este de la sine înțeles că vom încerca să formulăm ipoteze cu privire la comportamentele sociale. Totuși, dacă aceste ipoteze nu sunt testate științific, pot oferi informații contradictorii. De exemplu, o vorbă din bătrâni spune: “Cine se aseamănă, se adună”, dar o altă vorbă, la Psihologie socială 19 fel de cunoscută și aprobată, este: “Opușii se atrag.” Pentru a stabili care ipoteză este adevărată e nevoie de testare empirică riguroasă, iar în aceasta constă valoarea psihologiei sociale ca știință. Klohnen și Luo (2005) au testat ambele ipoteze pe un lot de 291 de tineri căsătoriți, descoperind că nu există bază științifică pentru ideea că “opușii se atrag”. Din contră, studiul arată că oamenii tind să-și aleagă un partener similar în ce privește atitudinile, religia și valorile morale, chiar dacă fericirea maritală se corelează în mai mare măsură cu similaritatea trăsăturilor de personalitate decât cu atitudinile personale. Uneori răspunsurile oferite de studiile de psihologie socială sunt identice cu ceea ce marea majoritate a oamenilor deja “știu”. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că deseori cunoașterea dobândită prin simțul comun este clădită pe observațiile perspicace care au trecut testul timpului. Alteori, însă, lucrurile “cunoscute” se dovedesc false sub analiza atentă a studiilor științifice. Avantajul psihologilor sociali este că nu trebuie să aștepte derularea unui eveniment în mediul său natural pentru a-l observa și a trage concluzii; psihologii sociali pot crea anumite situații în care să păstreze constant toate variabilele, în afara celor studiate. De exemplu, se poate organiza un context în care anumiți indivizi să fie recompensați pentru o sarcină plăcută, măsurându-se atitudinea lor față de sarcină. Simțul comun ar sugera că recompensa va duce la o atitudine și mai favorabilă față de sarcină, datorită asocierii dintre sarcina plăcută și recompensă. Totuși, studiile de psihologie socială dovedesc contrariul: recompensarea angajării într-o sarcină plăcută duce la descreșterea interesului pentru acea sarcină. Dar să nu ne grăbim. Aceste aspecte vor fi discutate mai pe larg în capitolele care urmează. Scurtă istorie a psihologiei sociale Când se dezbate subiectul istoriei psihologiei sociale, unii autori iau în considerare o perioadă mai mare de timp începând cu Antichitatea, denumită “preistoria psihologiei sociale” (e.g. Chelcea, 1998; Boncu, 1999), pe când alții pornesc de la constituirea psihologiei sociale ca știință la sfârșitul secolului al XIX-lea (e.g. Brehm, Kassin & Fein, 2002). Desigur, contribuția filozofilor și filozofiilor la conturarea conceptelor fundamentale ale psihologiei sociale nu poate fi negată. De exemplu, așa cum nota Pantelimon Golu (2000: 57), filozofi precum Platon, Aristotel, Kant, Hegel, Socke, Bentham, Mill, Hobbes și Rousseau au reflectat profund și creativ la maniera în care oamenii ajung să acționeze așa cum o fac. În acest sens, lucrările lor au pus temelia psihologiei sociale. Totuși, din dorința de a păstra “scurtă” această secțiune de trecere în revistă a istoriei psihologiei sociale, vom prelua modelul oferit de Brem, Kassin & Fein (2002). Aceștia încep prin a nota că titlul de “fondator al psihologiei sociale”, ca multe alte titluri de acest fel, este greu de stabilit, însă consensul academic pare să-l propună pe psihologul american Norman Triplett. Triplett (1897, 1898) a fost autorul primului articol de cercetare în psihologia socială, recunoscut prin faptul că adopta o abordare științifică pentru studierea efectelor contextului social asupra comportamentului uman. Cercetarea sa a fost inspirată de observația cercetătorului că cicliștii par să pedaleze mai repede când concurează cu alți cicliști decât când parcurg traseul în mod individual contra cronometru. Această curiozitate a fost analizată în mod științific de Triplett, care și-a publicat rezultatele între anii 1897-1898. Un alt specialist care, de asemenea, a încurajat dezvoltarea psihologiei sociale ca știință este inginerul agronom francez Max Ringelmann (1913). Cercetarea lui Ringelmann s-a desfăşurat în 1881, dar nu a fost publicată decât în 1913. Ringelmann a studiat efectele prezenţei celorlalți asupra performanţei individului. Spre deosebire de Triplett, Ringelmann a observat că oamenii își execută mai rău, și nu mai bine, sarcinile în prezența celorlalți. Subiecții din studiul lui Ringelmann erau angajați în activități ușoare (precum o competiție între două echipe ce trag o sfoară de ambele capete), pe când cei din studiul lui Triplett aveau o sarcină mai dificilă (ciclismul). De asemenea, în cazul subiecților lui Triplett contribuțiile individuale (cât de repede pedalau cicliștii) puteau fi măsurate atât în situația de competiție în prezența altor cicliști, cât și în situația de cursă individuală contra cronometru. Pe de altă parte, contribuțiile individuale în cazul subiecților lui Ringelmann nu puteau fi măsurate, rezultatul final fiind un produs de grup (puterea mai mare a unei echipe față de echipa concurentă). În capitolul 5 al acestui manual vom vedea cum dificultatea sarcinii și prezența celorlalți influențează performanța individuală și performanța de grup. În pofida importanței cercetărilor conduse de Triplett și Ringelmann, nici unul nu a implementat realmente psihologia socială ca domeniu distinct de studiu. Creditul pentru această realizare revine autorilor primelor trei manuale de psihologie socială, anume psihologul englez William McDougall (1908) şi cei doi psihologi americani, Edward Ross (1908) şi Floyd Allport (1924). Cartea lui Allport, în mod special datorită (1) accentului pus pe interacţiunea dintre indivizi şi contextul social şi (2) folosirii experimentului şi metodei ştiinţifice în analizarea actorilor sociali, a stabilit psihologia socială ca nouă disciplină. Acești trei autori au anunţat sosirea unei noi abordări a aspectelor sociale ale comportamentului uman, și astfel a luat ființă psihologia socială ca disciplină de studiu. După cum am menționat, anii de dinainte, din timpul şi de după cel de-Al Doilea Război Mondial au marcat explozia interesului față de psihologia socială. De exemplu, în 1936 Gordon Allport (fratele lui Floyd Allport) şi alţi psihologi sociali au înfiinţat The Society for the Psychological Study of Psihologie socială 21 Social Issues (Societatea Pentru Studiul Psihologic Al Problemelor Sociale). Chiar și numele societăţii ilustrează preocuparea acestor psihologi de a aduce contribuţii importante şi practice societăţii. Tot în anul 1936, psihologul social Muzafer Sherif a publicat o cercetare devenită lucrare de referință pe tema influenţei sociale. După ce a emigrat în Statele Unite, Sherif a început să conducă cercetări despre influenţa pe care procesele de grup o pot avea asupra persoanelor membre. Cercetarea lui Sherif este de o importanță deosebită pentru dezvoltarea psihologiei sociale, deoarece demonstrează că procese sociale complexe precum conformitatea și influența socială pot fi studiate la nivel științific. Studiile sale au pus temelia uneia dintre temele majore ale psihologiei sociale, anume influența proceselor de grup asupra comportamentului individual, iar studiul său clasic condus la Robber’s Cave este descris și analizat în capitolul 4. Un alt mare savant care a contribuit la dezvoltarea psihologiei sociale este Kurt Lewin (1935, 1947). Dat fiind asaltul nazist din Germania, acesta a emigrat în Statele Unite la începutul anilor 1930. Lewin a fost un teoretician îndrăzneţ şi creativ, ale cărui concepte au avut efecte de lungă durată în domeniu. Dintre principiile fundamentale ale psihologiei sociale introduse de el amintim: - Comportamentul uman depinde în mare măsură de modul în care oamenii se percep şi interpretează lumea înconjurătoare. - Comportamentul uman este rezultatul interacţiunii dintre persoană şi mediu. - Teoriile psihologiei sociale pot fi (și trebuie să fie) aplicate problemelor practice din viața cotidiană. Lewin a studiat o serie de probleme practice din perioada celor două războaie mondiale, precum: (1) schimbarea comportamentului prin convingerea americanilor de rând să recicleze în scopul de a economisi bani și de a spori efortul depus în război; (2) modalitățile de promovare a unui trai sănătos și economic (e.g. schimbarea dietei) şi (3) analizarea proceselor de grup care determină eficacitatea unui lider în obținerea unei munci de calitate din partea subalternilor.
Un alt autor cu influență semnificativă în sfera psihologiei sociale este Stanley Milgram. Experimentele lui Milgram, profesor de psihologie de origine evreiască (1963), descrise în capitolul 1 al acestui manual, demonstrează vulnerabilitatea indivizilor faţă de poruncile date de autorități, devenind Psihologie socială 23 unele dintre cele mai faimoase și controversate cercetări din istoria psihologiei sociale. Milgram, la fel ca marea majoritate a oamenilor, și-a pus întrebări cu privire la modul în care naziștii au fost dispuși să ucidă milioane de evrei în lagărele de concentrare. Când suntem confruntați cu un comportament distructiv ieșit din comun, cei mai mulți îl explicăm apelând la argumente dispoziționale, etichetând individul ca fiind “sadic”, “nebun”, “corupt” sau “crud” și excluzându-l din categoria “oamenilor buni” din care facem parte “noi, restul”. Această explicație simplistă ignoră puterea presiunilor sociale intense ce pot influența și chiar transforma comportamentul uman. Desigur, nu toți oamenii reacționează la fel într-o situație dată: oamenii nu doar răspund la contextul creat, ci își aduc contribuția personală printr-o serie de variabile individuale (vârstă, educație, personalitate, valori etc.). Totuși, există anumite variabile situaționale sub care un număr mare de oameni normali pot adopta un comportament anormal. Specialiștii în psihologie socială consideră, pe de o parte, că Al Doilea Război Mondial a avut impact imens asupra dezvoltării psihologiei sociale ca disciplină aplicativă la problemele percepute în contextul social dat, iar pe de altă parte că psihologia socială clasică este în întregime americană (Boncu, 1999). Acest ultim aspect se datorează în mare parte finanțării și încurajării cercetării științifice în SUA. Naşterea psihologiei sociale europene a avut loc în Europa de Vest abia după Al Doilea Război Mondial, mai exact după 1961, Serge Moscovici și Henry Tajfel fiind considerați principalii contributori la această știință pe bătrânul continent.