Administrație publică

Aşadar, politica se constituie într-o formă specifică a activităţii umane, iar apariţia şi consolidarea vieţii politice a popoarelor, a naţiunilor au generat resurse, factori şi forţe de progres istoric. Fiecare treaptă a dezvoltării sociale a marcat creşterea continuă a funcţiei şi rolului politicii şi politicului în viaţa socială, o asemenea evoluţie marcând pregnant relaţiile umane. Lumii de azi îi este caracteristică interdependenţa accentuată a structurilor şi formelor de manifestare politică, îndeosebi ca urmare a amplificării şi acutizării cerinţelor sau problemelor cu impact asupra ansamblului dezvoltării omenirii. Acestea privesc, în principal: generalizarea conducerii democratice a statelor şi extinderea colaborării lor pe multiple planuri; eradicarea subdezvoltării şi a conflictelor; securitatea vieţii individuale şi sociale; salvgardarea mediului ambiant; circuitul optim, echilibrat al materiilor prime, al resurselor energetice; accesul cât mai larg la cunoaştere şi comunicare; democratizarea informaţiei etc. Asemenea cerinţe au impus şi solicită permanent ca sistemul sau sistemele politice, de la expresia lor naţională la cea internaţională, să urmărească îndeaproape şi prin cooperare armonioasă analiza şi soluţionarea optimă a problemelor majore ce afectează ori pot afecta negativ viaţa naţiunilor şi statelor, progresul şi prosperitatea omenirii în întregul său. Fie şi numai din aceste considerente, în procesul firesc al modernizării vieţii politice, a crescut şi creşte continuu interesul unor categorii tot mai largi de oameni pentru politică. Fenomenul politizării îşi găseşte expresie în faptul că preocuparea pentru a cunoaşte şi stăpâni mecanismele politicii a luat o extindere fără precedent, un asemenea curs stimulând afirmarea puternică a politologiei în familia ştiinţelor sociale.

Amploarea fenomenului politic a atras după sine apariţia politi­cianului de carieră, profesarea politicii dezvoltând interese autonome. Au contribuit la această schimbare socio-umană o multitudine de factori, între care constituirea partidelor politice, apariţia parlamentelor, intensi­ficarea concurenţei politice şi, nu în ultimul rând, nevoia sau „interesul ierarhizării şi reprezentării intereselor". In acest proces, unii au trăit şi trăiesc „pentru politică", iar alţii „din politică", şi unii şi alţii devenind profesionişti, politicieni de „carieră", după cum remarca Max Weber. Deci, politicianul este o persoană care îşi face o profesie din participarea directă la „afacerile cetăţii", care sunt, uneori, şi afacerile politicianului.

Modul de comportare al unor oameni ai politicii a acreditat şi un sens peiorativ, acela de politicianist sau politicianism, ca expresie a atitudinilor imorale, demagogice. In această ipostază, politicianismul apare ca „practicare meşteşugită a drepturilor politice - prin care câţiva dintre cetăţenii unui stat tind şi uneori reuşesc să transforme instituţiile şi serviciile publice din mijloace pentru realizarea binelui public în mijloace pentru realizarea intereselor personale", activitatea politică putând fi asemănată cu un turn Babel, „unde fiecare îşi vorbeşte limba pasiunilor şi intereselor sale"¹³.

In ştiinţa şi arta politicii - pentru că politica poate fi, adesea, ştiinţa şi arta de a influenţa, de a convinge şi, mai cu seamă, de „a obţine" ceva -se combină, în proporţii mereu variabile, stări emoţionale şi motivaţii raţionale. In genere, mai tot timpul, politica sau politicile se află în conul de lumini şi umbre ale intereselor, ale contradicţiilor dintre obiectiv şi subiectiv. Pe acest teren, mai mult sau mai puţin fertil, se cultivă obstinat şi meşteşugit promisiuni şi speranţe, iluzii şi mituri, simboluri aco­peritoare (ca sens şi aspiraţie umană), dar şi simboluri înşelătoare, false.

Reputaţi politologi constată că o particularitate a politicii este aceea că poate fi, în acelaşi timp, credibilă şi incredibilă, expresie a realului, dar şi produs ori efect al imaginarului. „Politica poate fi raţională şi reprezintă o reuşită pentru unii doar în măsura în care devine obsesivă, mitică, generatoare de emoţii pentru câţiva sau pentru toţi ceilalţi. La rândul ei, latura simbolică a politicii necesită şi ea o vie atenţie, pentru că oamenii nu se pot cunoaşte reciproc dacă nu ştiu ceea ce fac, ceea ce-i înconjoară şi-i hrăneşte. Omul creează simbolurile politice şi acestea îl susţin şi îl dezvoltă sau îl pervertesc".

Oricum, politica a fost şi rămâne terenul de înfruntare a pasiunilor şi intereselor, iar apariţia şi afirmarea ştiinţei politice au însemnat un salt calitativ în domeniu, deschizând perspectiva cuantificării, evaluării, analizei şi predicţiei proceselor, fenomenelor, atitudinilor, evenimentelor politice şi situaţiilor politice.

Intr-adevăr, politica este deopotrivă ştiinţă şi artă. Ştiinţă ( a puterii, a guvernării, politologie), pentru că reflectă un domeniu propriu de referinţă al societăţii pe baza unor principii, legi, norme, metode şi operează cu anumite concepte riguroase. Artă, dar o artă cu un caracter deosebit, ars politicum, „artă a posibilului", „artă a guvernării", care presupune inspiraţie, fler, sensibilitate, intuiţie şi imaginaţie, forţă creativă şi prospectivă. „Arta politică", aşa cum a denumit-o Platon, constă în acea măiestrie cu totul deosebită de a „ţese" la un loc, de a sintetiza cunoştinţele ştiinţifice şi abilitatea „expertă" cu unele virtuţi subiective, psihologice: iscusinţă, tact şi perspicacitate, dibăcie şi inteligenţă, cutezanţă şi responsabilitate, tenacitate, fermitate etc.