Politologia defineşte şi explică idealul politic drept proiectare în viitor, ridicare la rang de normă valorică a scopurilor şi aspiraţiilor unui grup social determinat, a modului de acţiune al unei forţe social-politice sau alteia, adică o proiecţie subiectivă a realităţii dezirabile pentru a prefigura un anumit model, a prescrie un anumit comportament şi a acredita anumite valori. Referindu-se la raportul dintre politică şi ideal, Dimitie Gusti considera că „politica trebuie să constituie idealul de viaţă şi mijloacele de realizare pe care le are o naţiune".
In concepţia celor care-l propagă sau îl urmează, idealul întruneşte „criteriul" exemplarităţii, iar dacă, în filosofía kantiană, idealul este materia posibilităţilor, perspectiva împlinirii neîmplinirilor, în concepţii axiologice moderne idealul devine conştiinţa neajunsurilor, un fel de valoare a non-realului sau valoare încă neatinsă. In acest sens, a defini idealul, în general, drept conştiinţa unei valori superioare, către a cărei împlinire tind oamenii, idealul exprimând realitatea viitoare, este şi nu este acelaşi lucru pentru politician şi pentru politolog.
Mai ales pentru politolog, pentru analistul politic, esenţial este a descifra dacă şi câtă raţiune se află la baza unei politici sau alteia. In ceea ce îl priveşte pe omul politic, drumul cel mai scurt, dar şi cel mai fertil către răspunsul realist şi raţional, trece, între altele, prin acea capacitate sau trăsătură pe care o cerea Machiavelli „liderului": „Dacă ştii să prevezi din timp lucrurile, însuşire care nu-i este dată decât omului înţelept, poţi să înlături cu uşurinţă relele care se ivesc; dar dacă nu le-ai văzut dinainte, şi în consecinţă le laşi să se dezvolte până când oricine poate să le constate, este prea târziu.. .".
Idealurile politice şi sociale se constituie totdeauna în componente ale unor ideologii politice. Este astăzi larg convenit că ideologia politică reprezintă ansamblul relativ sistematizat şi relativ structurat al ideilor care, prin originea şi funcţia lor, exprimă într-o formă sau alta, direct sau indirect, interesele, aspiraţiile şi ţelurile politice ale unui anumit grup social. De regulă, ideologia politică se raportează la o anumită realitate social-economică, spiritual-culturală, fiind oglinda modului în care un grup social sau altul percepe realitatea pe baza propriei experienţe social-istorice. De aceea, nu există o ideologie politică în general, ci ideologii politice diferenţiate în funcţie de diversitatea forţelor sociale ce acţionează în societate. Din substanţa, natura şi valorile ideologiilor decurg anumite norme de comportament politic, aspiraţii sociale, ca şi orientările în acţiune.
Propunând o definiţie operaţională a conceptului de ideologie, unii teoreticieni ai politicii susţin că aceasta reprezintă un set coerent şi comprehensiv de idei care explică şi evaluează condiţiile sociale, ajută oamenii să-şi înţeleagă locul în societate şi oferă un program pentru acţiune socială şi politică, de exemplu: a) „ansamblu cuprinzător şi coerent de idei, prin care un grup social interpretează lumea în care trăieşte"; b) „un sistem structurat de reprezentări colective (credinţe, simboluri, cunoştinţe etc.), comune unui grup, prin care afirmă o ierarhie a valorilor"18; c) „un principiu abstract, sau un set de principii abstracte, care a fost premeditat în mod independent. Ideologia furnizează, înaintea activităţii de participare la aranjamentele unei societăţi, un scop de urmărit, care este deja formulat"19, întrucât ideologia „merge de la idei la lucruri, nu de la lucruri la idei"20; d) „ansamblu de idei, reprezentări, mituri, elaborate de mişcări politice, într-o formă mai mult sau mai puţin sistematică, în vederea orientării comportamentului cetăţenilor în probleme fundamentale ale dezvoltării societăţii"21 (subl. n.s.).
In societatea umană coexistă, în fapt, o diversitate de ideologii, care nu sunt finite, încheiate, ci în continuă mişcare şi dezvoltare, fiind produse ale lumii moderne, pe care o explică în mod diferit şi căreia îi prevăd „viitoruri" diferite. In lumea modernă, „ritmul schimbării a devenit atât de rapid, încât avem futurişti sau futurologi care fac cariere din anticiparea schimbărilor viitoare; alţii, în schimb, se tem că nu vor fi capabili să se adapteze sau să ţină pasul cu schimbarea Din fericire sau din păcate, trăim într-o lume a inovaţiei. Şi aceasta este, totodată, din fericire sau din păcate, o lume a ideologiei", mai precis şi corect, a ideologiilor politice, desigur. Autorii care susţin teza de mai sus afirmă tranşant că ideologiile nu pot să dispară.
Au existat, în timp, în confruntare sau dialog, - şi se menţin, în mod firesc - orientări diverse privind natura şi funcţiile ideologiei. In ultimele decenii, s-au conturat teze potrivit cărora abordările pragmatice ale lumii politice constituie o alternativă la preocuparea pentru formarea şi elaborarea de noi ideologii. Nu este însă greu de constatat că, în ultimele două, trei decenii, în ciuda unor transformări care par a da câştig de cauză mai vechilor teme ale convergenţei sistemelor politice, confruntările ideologice s-au intensificat. Realitatea confirmă că nu este vorba numai de confruntarea, spre exemplu, a liberalismului cu socialismul democratic ori birocratic, ci şi de noi delimitări în interiorul aceloraşi ideologii. Analiza doctrinelor politice contemporane relevă deosebirile, până la contradicţie ideatică şi despărţire organizatorică, între diverse curente ale liberalismului sau socialismului, ca şi între diverse orientări politice de inspiraţie religioasă.
Se poate afirma că sistemul reprezentării colective a intereselor, opţiunilor şi ideilor - denumit ideologie - exprimă particularitatea poziţiei sociale şi a sensului acţiunii istorice a unui grup social sau altul. Din acest punct de vedere, ideologia politică defineşte, caracterizează grupul social ca forţă politică ce deţine puterea sau luptă pentru cucerirea ei. In termenii analizei realiste, nu existenţa diferitelor ideologii politice (liberalism, social-democraţie, naţionalism, fundamentalism islamic, democraţie creştină, catolicism social) explică deosebirile ori au drept cauză caracterul divizat al societăţilor, al umanităţii, ci divizarea reală a acesteia se exprimă, se manifestă, printre altele, în diversitatea ideologiilor politice. Aşa-numita criză a ideologiilor nu înseamnă dispariţia lor; pluralismul intereselor generează continuu pluralismul şi diversitatea ideologiilor. „Ideologiile, departe de a fi dispărut, sunt în realitate mai vii ca oricând. Ideologiile din trecut au fost înlocuite cu altele, noi, sau care doar pretind că sunt noi. Copacul ideologiilor este mereu verde şi chiar afirmaţia despre existenţa unei crize a ideologiilor este de natură idologică"23.
Cum consideră unii analişti, „ideologiile sunt prea utile şi prea importante pentru a se veşteji. Avem nevoie de ideologii care îmbină gândirea cu acţiunea, pentru a oferi câteva concepţii despre posibilităţile umane şi pentru a determina oamenii să acţioneze. Atâta vreme cât trăim într-o lume complicată şi confuză, plină de crize şi conflicte, vom avea nevoie de ideologii pentru a explica de ce sunt condiţiile sociale aşa cum sunt, pentru a evalua acele condiţii, pentru a da un sens de orientare şi pentru a face un program de acţiune... Vom avea nevoie de ideologii inclusiv pentru a da un sens idealului democratic şi a conferi substanţă conceptului de libertate".
Este menirea ştiinţei politice de a aprofunda cercetarea naturii, funcţiilor şi utilităţii ideologiilor, care, în mod evident, nu pot fi ordonate subiectiv de o scară a valorilor proclamate sau prestabilite, ci confruntate cu datele realităţii sociale, cu valorile concrete ale progresului social, ale civilizaţiei umane.