Doctrina, luată în ansamblul său, este o concepţie închegată, coerentă care, pe baza anumitor principii, interpretează realitatea înconjurătoare, reflectă interesele si poziţia unor grupuri si categorii sociale sau comunităţi umane, pe care le exprimă prin prisma unor principii călăuzitoare.
Doctrinele se împart în : filosofice (materialiste, exprimate prin principiul materialităţii lumii, idealiste, exprimate prin principiul spiritualităţii lumii), religioase (creştine, musulmane, daoiste, budiste etc.), economice (economia de piaţă libera, economia centralizată etc.), militare (de apărare naţionala, de expansiune, de hegemonie etc.) şi doctrine politice, care privesc organizarea si conducerea societăţii.
Doctrinele politice
Doctrina politica se poate defini ca un sistem coerent de idei, ca o concepţie politică închegată privind organizarea si conducerea societăţii pe baza unui sau a mai multor principii călăuzitoare.
Doctrinele politice reprezintă sisteme de idei, teze, principii, concepţii, mai mult sau mai puţin elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse, cu privire la organizarea si funcţionarea societăţii, la esenţa puterii politice, la conţinutul, formele si mecanismele de exercitare a acesteia, la rolul instituţiilor si al clasei politice, la raporturile dintre guvernanţi si guvernaţi.
Doctrinele politice reflectă interesele si aspiraţiile unor grupuri sociale şi promovează, în funcţie de acestea, anumite valori si norme social-politice si umane. Ele au rolul de a explica, justifica si argumenta poziţiile si atitudinile grupurilor sociale si ale conducătorilor lor, de a prospecta direcţiile dezvoltării statelor în care acestea acţionează.
Pornind de la principiile care stau la baza doctrinelor politice, ele se pot împărţi în două mari categorii:
1.doctrine politice privind organizarea si conducerea democratica a societăţii .
2.doctrine politice privind organizarea si conducerea în mod dictatorial a societăţii.
- Doctrinele care privesc organizarea şi conducerea democratică a societăţii, iau în considerare îndeosebi voinţa cetăţenilor şi au la bază principiile statului de drept.
- A doua categorie, ignoră voinţa si interesele cetăţenilor, si au la baza principiul statului totalitar.
La rândul lor, cele două mari categorii cuprind diferite doctrine politice, deosebite prin anumite principii cu nuanţe .
Doctrinele care se referă la organizarea şi conducerea societăţilor prin respectarea intereselor si voinţei cetăţenilor şi au la baza principiile statului de drept, includ:
-doctrine politice liberale şi neoliberale,
care pleacă de la respectarea voinţei cetăţenilor în organizarea si conducerea societăţii si a statului de drept. Aceste doctrine au la bază principiile unor schimbări în viaţa social-politică în raport cu situaţiile noi ce pot apărea. Cetăţenii se bucură de largi drepturi si libertăţi faţă de stat, iar statul nu trebuie sa intervină prea mult în viata sociala;
-doctrinele politice conservatoare si neconservatoare care merg pe linia păstrării unor structuri existente sau efectuarea unor schimbări cu multa prudenţă de către cei care deţin puterea politica. Statul trebuie sa aibă un caracter autoritar, cu rol de intervenţie în viata sociala
-doctrina politică democrat-creştină, care, în organizarea si conducerea societăţii, îmbină valorile si normele religiei creştine, cu principiile si valorile democratice;
-doctrinele politice social-democratice, care , la rândul lor, concep organizarea si conducerea societăţii ca o expresie a voinţei cetăţenilor, pe baza pluralismului politic şi a statului de drept, având însă la bază principiul promovării intereselor oamenilor muncii în raport cu cei bogaţi. Social democraţii susţin ca statul sa duca o largă politică de protecţie socială, recurgându-se chiar la limitarea puterii celor bogaţi.
În categoria doctrinelor care concep organizarea si conducerea societăţii în mod dictatorial,nesocotind voinţa cetăţenilor , se includ:
-doctrina politica fascista, doctrina politica comunista de tip-marxist-leninist, precum si doctrinele politice rasiste, social-darwiniste, elitiste, militariste etc. trăsătura comună a acestor doctrine, îndeosebi pentru cele fasciste si comuniste, este ignorarea pluralismului politic, a drepturilor şi libertăţilor democratice, promovarea făţişă a dictaturii, opresiunii şi discriminării sociale si rasiale, nesocotirea totala a principiilor statului de drept.
Un loc aparte îl ocupă doctrinele politice tehnocratice, care pot fi apreciate ca doctrine de graniţă între cele două mari categorii, deoarece acestea se bazează pe principiul ca în organele puterii sa fie promovaţi cu precădere specialişti, tehnocraţi. Aceştia trebuie să ia decizii ţinând cont numai de elementele ştiinţifice şi făcând abstracţie de poziţiile politice ale diferitelor grupări.
O asemenea doctrină poate să ducă la o organizare si conducere democratică a societăţii în situaţia în care specialiştii din cadrul puterii sunt expresia voinţei cetăţenilor, deci atunci când se îmbină ştiinţa cu politica.
În situaţia când se face abstracţie de factorul politic, în speţă, de voinţa cetăţenilor, aceste doctrine deschid calea unor regimuri politice dictatoriale.
Un fapt important care trebuie menţionat este acela că orice doctrină politică este dublată de o doctrină economică.
Doctrinele politice privind organizarea si conducerea democratică a societăţii se bazează pe doctrine economice privind economia de piaţa liberă, pe câta vreme doctrinele politice privind organizarea si conducerea dictatorială a societăţii au la bază doctrine economice bazate pe economia centralizată, pe amestecul fătiş al statului în economie etc.
Apariţia doctrinelor politice este legată nemijlocit de problemele privind organizarea si conducerea societăţii. În consecinţă, în forme incipiente, doctrinele au apărut din cele mai vechi timpuri, o data cu sistemul politic.
Apariţia unei diversităţi de doctrine politice bine definite se leagă de procesul de trecere de la feudalism la capitalism, de perioada revoluţiilor burgheze, de apariţia partidelor politice moderne, care încep sa aibă la bază activităţi politice proprii, pe care îşi fundamentează programele si acţiunile politice de guvernare.
De reţinut că fiecare partid politic pleacă de la premisa că proiectul său de organizare si conducere politică a societăţii, bazat pe o anumita doctrină politică, reprezintă cea mai bună cale de urmat în activitatea social-politică a ţării respective.