Ne propunem, în cele ce urmează, să analizăm conceptele fundamentale în această materie şi să creăm astfel limbajul juridic necesar abordării acestei problematici a dreptului administrativ. Noţiunea de administraţie publică evocă o activitate prin care se aduc la îndeplinire legile şi se prestează servicii publice, în limitele legii, îndeplinită de autorităţi publice speciale, denumite generic autorităţi ale administraţiei publice. Ea reprezintă o dimensiune a executivului, alături de activitatea de guvernare, iar în condiţiile actualului sistem, vorbim despre două categorii de organe, care au misiunea de a înfăptui administraţie publică:
1) organe ale administraţiei de stat, care realizează o “administraţie de natură statală”;
2) organe ale administraţiei publice locale, care desfăşoară administraţie publică în unităţile administrativ-teritoriale, în baza principiilor constituţionale ale autonomiei, descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice, şi care este reprezentată de organe alese prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Nu putem pune semnul egalităţii între conceptele de administraţie publică şi administraţie de stat. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, pot fi identificate următoarele autorităţi ale administraţiei publice:
- La nivel central
1) cei doi şefi ai executivului, Preşedintele şi Guvernul;
2) ministerele şi alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului (administraţia ministerială în sens larg);
3) autorităţi centrale nesubordonate Guvernului (autonome);
4) instituţii centrale subordonate ministerelor sau autorităţilor centrale autonome.
- La nivel judeţean
Organe de natură statală, la nivelul judeţului, sunt:
- Prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu;
- servicii publice deconcentrate ale ministerelor, ale altor organe centrale de specialitate în teritoriu.
Organe de natură autonomă:
Consiliul judeţean.
III. La nivel local (în accepţiune de comună, oraş, municipiu):
- Consiliul local, ca autoritate deliberativă;
- Primarul, ca autoritate executivă.
Conceptul de autoritate publică[1] îl regăsim consacrat în Titlul III al Constituţiei care poartă chiar această denumire, care semnifică totalitatea formelor structurale chemate să exercite prerogative de putere publică atât la nivelul statului cât şi al comunităţilor locale. Cât priveşte sintagma autoritate a administraţiei publice, ea semnifică acea structură organizaţională întrituită cu personalitate de drept public, ce se înfiinţează şi funcţionează, potrivit Constituţiei şi legii, pentru organizarea executării şi executarea în concret a legii.[2]
[1] Termenul derivă din limba latină, fiind formată din latinescul autoritas, care se traduce prin drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare. (IOAN ALEXANDRU-Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 290).
[2] IOAN ALEXANDRU-Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 291.