Noţiunea de regim politic este definită în doctrina de specialitate ca fiind ansamblul unitar şi corent structurat al normelor juridice şi al mecanismelor constituţionale, politice, social-economice, ideologice, prin intermediul cărora se înfăptuieşte actul de guvernare, sau, altfel spus, se realizează puterea politică.[1]
Identificarea unui regim juridic se face ţinând cont de mai multe criterii, dintre care un rol predominant are modalitatea de alegere a preşedintelui[2], alături de raportul dintre puterile statului, modul de repartizare a prerogativelor între diferite autorităţi care realizează prerogativele celor trei clasice puteri. În doctrina clasică, în funcţie de raporturile existente între cele trei puteri, au fost identificate trei mari tipuri de regimuri politice:
- regimul separaţiei rigide între puteri- regimul prezidenţial;
- regimul separaţiei suple între puteri- regimul parlamentar;
- regimul confuziei între puteri- regimul directorial.[3]
Aceste regimuri prezintă şi variante de mijloc, cum ar fi regimul semiprezidenţial sau semiparlamentar.
Regimul politic instituit prin Constituţia României din 1991 a fost caracterizat ca un regim politic semi-prezidenţial parlamentarizat sau atenuat[4] sau regim semi-parlamentar, după cum se susţine în ultima ediţie a Constituţiei comentată şi adnotată.[5] În doctrina franceză, regimul semi-prezidenţial este definit ca fiind acel tip de regim politic în care instituţiile unei democraţii occidentale reunesc doua elemente: un preşedinte de republică ales prin sufragiu universal şi înzestrat cu importante puteri proprii; un prim-ministru şi un guvern responsabil în faţa deputaţilor (a parlamentarilor-V.V.), care pot determina guvernul să demisioneze.[6]
Argumentele care susţin această încadrare juridică, ar putea fi grupate în mai multe categorii, şi anume:
- a) modul de alegere a Preşedintelui României-art. 81 din Constituţie;
- b) modul de exercitare, de către Preşedinte, a dreptului de a dizolva Parlamentul;
- c) regimul juridic al răspunderii politice şi penale a Preşedintelui României;
- d) regimul exercitării atribuţiilor de către Preşedintele României, care, în cea mai mare parte, impune aprobări, prealabile sau ulterioare, informări, propuneri, consultări, din partea Parlamentului sau a Guvernului;
- e) regimul constituţional al învestiturii Guvernului;
- f) operaţiunea contrasemnării, celei mai mari părţi a decretelor Preşedintelui, de către Primul-ministru.[7]
[1] Cristianm Ionescu, Regimuri politice contemporane, op. cit., p. 65.
[2] Florin Vasilescu, în Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, op. cit., p. 183.
[3] CRISTIAN IONESCU, citat după IOAN ALEXANDRU, IVAN VASILE IVANOFF, CLAUDIA GILIA- Sisteme politico-administrative europene, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2007, p. 52.
[4] Florin Vasilescu, în Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, op. cit., p 184. Antonie Iorgovan - Tratat, op. cit., vol I, ed. 4, p. 295-298.
[5] M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită şi republicată, comentată, op. cit., p. 157-158.
[6] MAURICE DUVERGER-Les Constitutions de la France. P.U.F., Paris, 2004, p. 110.
[7] Antonie Iorgovan, Tratat, op. cit., vol I, ed. 4, p. 295-298.