Actuala lege fundamentală a României consacră 2 texte exprese răspunderii şefului de stat: articolul 96, care instituie răspunderea penală a Preşedintelui, sub forma punerii sub acuzare, şi articolul 95 consacrat suspendării din funcţie a şefului de stat, calificată de unii autori ca răspundere politică sau administrativ disciplinară a Preşedintelui[1].
Analiza regimului juridic al răspunderii Preşedintelui trebuie începută de la principiul constituţional al imunităţii sale, instituit prin articolul 84, şi al imposibilităţii tragerii la răspundere juridică pentru voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, specifică şi parlamentarilor.
Prin actele şi faptele săvârşite în exerciţiul mandatului, va trebui să înţelegem formele de activitate compatibile cu funcţia, sau, altfel spus, acele modalităţi prin care se concretizează realizarea prerogativelor constituţionale ale şefului de stat.
Va trebui astfel să facem distincţie între două categorii de acte şi fapte ale Preşedintelui:
- cele prin care el îşi duce la îndeplinire mandatul, caz în care se bucură de o protecţie juridică specială;
- cele prin care se exprimă ca simplu cetăţean, situaţie în care preşedintele se bucură de acele garanţii pe care Constituţia le asigură tuturor cetăţenilor, care sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Pentru aceste fapte, el urmează a răspunde potrivit dreptului comun, ca orice cetăţean.[2]
Considerăm că din coroborarea tuturor dispoziţiilor constituţionale rezultă următoarele forme de răspundere aplicabile Preşedintelui României:
- a) Răspunderea penală, reglementată de articolul 96 din Constituţie.
- b) Răspundere politică, sau administrativ disciplinară, sub forma suspendării din funcţie, prevăzută de articolul 95 din legea fundamentală.
- c) Răspunderea administrativ patrimonială, rezultată din coroborarea art.126 alin. (6) şi 52 din Constituţie, raportate la Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
- d) Răspunderea care îi revine în regim de drept comun, ca simplu cetăţean, şi care este fundamentată pe principiile constituţionale privind egalitatea tuturor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, coroborat cu acela că nimeni nu este mai presus de lege, precum şi din îndatorirea fundamentală instituită prin articolul 1 (5), privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
[1] Antonie Iorgovan, Tratat, op. cit., vol I, ed. 4, p. 326-328.
[2] EMIL BĂLAN- Instituţii administrative, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 79.