Articolul 102 (3) dispune că Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Constatăm că, din punctul de vedere al categoriilor de membri ai Guvernului, dispoziţia are în vedere două astfel de categorii şi anume:
- membri ai Guvernului stabiliţi de Constituţie, şi aici intră primul ministru şi miniştrii;
- membri ai Guvernului stabiliţi prin lege organică, fiind vorba despre legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului.
Astfel, articolul 3 din Legea nr. 90/2001 adaugă la categoriile de membri ai Guvernului pe care îi recunoaşte şi Constituţia şi categoria miniştrilor delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă primul ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere. Din formularea acestui articol nu rezultă care sunt însărcinările speciale pe care le au miniştrii delegaţi pe lângă primul ministru. Apreciem, în consens cu o opinie exprimată în literatura de specialitate că definirea acestor însărcinări revine exclusiv primului-ministru, nici o altă autoritate publică nefiind competentă pentru a contesta conţinutul însărcinărilor speciale.[1]
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a pus problema constituţionalităţii unor funcţii de membru al Guvernului. Prin Deciziile nr. 88/03 03 2004[2] şi nr. 89 din 03 03 2004[3] în temeiul art. 146 lit.a) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 1 pct. 2 din Legea de modificare a Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor[4] referitoare la posibilitatea ca din Guvern să facă parte şi miniştri de stat, miniştri delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, alături de miniştri. Autorii acestei sesizări au considerat că prevederile legale respective sunt contrare art. 102 din Constituţie care reglementează structura Guvernului şi care nu recunosc funcţia de ministru de stat. Practic, prin prevederea din lege care o consacră se completează componenţa Guvernului cu această funcţie şi se creează o ierarhie în rândul membrilor Guvernului, ceea ce excede literei şi spiritului legiuitorului constituant. Prin decizia pronunţată, Curtea a constatat constituţionale prevederile legale criticate, invocând, printre altele, faptul că legiuitorul constituant a reglementat modul de alcătuire a Guvernului într-o manieră suplă, care să permită acestei autorităţi publice să propună o structură în raport de programul de guvernare. S-a adus, de către Guvern, în punctul de vedere exprimat, şi argumentul că potrivit art. 117 alin. (1) din Constituţie, ministerele se înfiinţează, organizează şi funcţionează potrivit legii, ceea ce s-a şi întâmplat.
[1] Radu Carp, Limitele Constituţiei. Noi evoluţii normative şi mecanisme politice privind locul Guvernului în cadrul autorităţilor publice, articol apărut în lucrarea Reformele administrative şi judiciare în perspectiva integrării europene, Secţiunea pentru ştiinţe juridice şi administrative, Caietul Ştiinţific nr. 6/2004, Institutul de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, p..67-68.
[2] M. Of.al României, Partea I nr. 226 din 15/03/2004.
[3] M. Of. al României, Partea I nr. 226 din 15/03/2004.
[4] M. Of. al României, partea I nr. 164 din 2 aprilie 2001.