Sediul materiei îl reprezintă articolul 85 (1) coroborat cu articolul 103 şi articolul 104 din Constituţie.
Din coroborarea acestor dispoziţii constituţionale desprindem următoarele faze în ceea ce priveşte realizarea învestiturii Guvernului[1]:
- a) Desemnarea, de către Preşedinte, a candidatului pentru funcţia de prim ministru.
Pentru a desemna un asemenea candidat, Constituţia îi impune Preşedintelui o consultare politică, aceasta putând viza:
- fie partidul care are majoritatea absolută în Parlament, în cazul în care există un partid care deţine o astfel de majoritate;
- fie toate partidele reprezentate în Parlament, în cazul în care o asemenea majoritate nu există.
- b) Alcătuirea echipei guvernamentale şi a programului de guvernare
Candidatul desemnat are la îndemână un interval de zece zile, în interiorul căruia să realizeze cele două elemente care vor fi prezentate în faţa Parlamentului şi pentru care se va solicita votul de încredere, respectiv echipa şi programul de guvernare.
Acest termen de zece zile nu este unul de decădere, el are o anumită semnificaţie în ceea ce priveşte necesitatea de a se alcătui, într-un timp optim, un Guvern legal şi legitim care să conducă treburile ţării, dar asta nu poate însemna că depăşirea lui ar atrage imposibilitatea de a fi solicitat şi respectiv, acordat, votul de încredere[2].
El reprezintă “limita de la care Preşedintele României poate retrage candidatului mandatul acordat, spre a începe noi negocieri”[3].
- c) Solicitarea votului de încredere din partea Parlamentului de către candidatul la funcţia de prim ministru.
Candidatul la funcţia de prim ministru are la îndemână, cum spuneam, un termen de 10 zile, în interiorul căruia trebuie să realizeze două lucruri:
- să alcătuiască programul şi lista viitorului Guvern;
- să se adreseze Parlamentului, după ce primul obiectiv al acestei perioade a fost atins, pentru a-i solicita votul de învestitură.
După cum prevede expres articolul 103 (3), votul de încredere al Parlamentului se acordă asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Considerăm şi noi, în acord cu o opinie exprimată în doctrina de specialitate, că Parlamentul nu are posibilitatea, cu ocazia acordării votului de încredere, să conteste lista Guvernului propusă de candidatul la funcţia de prim-ministru, deoarece , potrivit articolului 103(2) din Constituţie, acesta cere, în termen de 10 zile, votul de încredere asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.[4]
Acordarea votului de încredere din partea Parlamentului reunit în şedinţă comună impune realizarea majorităţii absolute de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor din cele două Camere.
Acordarea votului de încredere atrage după sine următoarele consecinţe:
- programul se transformă în program politic oficial de guvernare;
- lista de propuneri privind viitoarea echipă guvernamentală, nominalizată în hotărârea Parlamentului de acordare a votului de învestitură devine obligatorie pentru Preşedinte, căruia îi revine sarcina ca, printr-un decret, să numească Guvernul.
Parlamentul are la îndemână un termen de 60 de zile, în interiorul căruia el poate să acorde votul de încredere viitorului Guvern. El nu este astfel obligat să acorde votul de încredere primei variante propuse de candidatul la funcţia de prim ministru. Parlamentul poate, în aceste 60 de zile, să refuze două solicitări de învestitură. Dacă face acest lucru şi dacă au trecut 60 de zile de la prima solicitare, Preşedintele este în drept, potrivit articolului 89 din Constituţie, să dizolve Parlamentul.
- d) Numirea Guvernului de către Preşedintele României şi depunerea jurământului de credinţă
Ultima etapă în derularea procedurii constituţionale de învestire a Guvernului este numirea Guvernului de către Preşedintele României. Aceasta se face pe baza votului de încredere acordat de Parlament, ceea ce este apreciat în literatura de specialitate a reprezenta manifestarea unei competenţe legate.[5]Aceasta înseamnă că Preşedintele nu ar putea refuza numirea, el este obligat să o facă, deoarece nu implică posibilitatea unei aprecieri de oportunitate sau de altă natură.[6]
Emiterea decretului prezidenţial de numire atrage după sine următoarele consecinţe:
- depunerea jurământului, în faţa Preşedintelui, de către membrii Guvernului.
În ceea ce priveşte conţinutul jurământului, este vorba de jurământul prevăzut de articolul 82 din Constituţie, pe care îl depune în faţa Parlamentului Preşedintele ales, a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituţională.
- de la data depunerii jurământului, Guvernul, în întregul său, şi fiecare membru în parte, îşi exercită mandatul, potrivit articolului 104 (2) din Constituţie.
[1] Cu privire la modul de votare a procedurii constituţionale de învestire a Guvernului, a se vedea şi Antonie Iorgovan, Odiseea Elaborării Constituţiei, op. cit., p. 233-239, capitolul IV, secţiunea „Cum s-a accentuat regimul parlamentar în ceea ce priveşte investitura Guvernului” şi capitolul III, p. 508-509.
[2] Antonie Iorgovan, Tratat, op. cit., vol I, ed. 4, p. 381; Ioan Santai, op. cit., p. 154
[3] Mihai Constantinescu şi Antonie Iorgovan, în Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, op. cit., p. 229; Antonie Iorgovan, în Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, op. cit., p. 165.
[4] Radu Carp, Limitele Constituţiei. Noi evoluţii normative şi mecanisme politice privind locul Guvernului în cadrul autorităţilor publice, în Revista de drept public nr. 3/2004, p. 25.
[5] IOAN MURARU, MIHAI CONSTANTINESCU- Drept parlamentar, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p. 283.
[6] EMIL BÎLAN- Instituţii administrative, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2008, p. 81.