Regimul constituţional al angajării răspunderii îl regăsim în articolul 114, coroborat cu articolul 112, din care rezultă următoarele dimensiuni ale acestui regim:
- a) obiectul angajării răspunderii poate consta:
- într-un program de guvernare;
- într-o declaraţie de politică generală;
- într-un proiect de lege, fără a se preciza tipul de lege, respectiv organică sau ordinară, ceea ce înseamnă că poate fi vorba despre oricare din cele două categorii de legi;
- b) angajarea răspunderii se poate face în faţa celor două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună.
- c) Parlamentul are posibilitatea să adopte o moţiune de cenzură, în termen de trei zile de la data angajării răspunderii.
Natura juridică a acestui termen este a unui termen de decădere[1], ceea ce înseamnă că împlinirea lui, fără ca să se fi iniţiat şi depus o moţiune de cenzură, are ca efect prezumţia de acceptare tacită a acestor acte[2].
- d) Angajarea răspunderii Guvernului poate determina următoarele acţiuni ale Parlamentului, de care în mod implicit este legat şi destinul juridic al problemelor care au făcut obiectul angajării răspunderii:
1) Parlamentul nu iniţiază o moţiune de cenzură în termenul de 3 zile pe care îl are la dispoziţie şi despre care am afirmat că este un termen de decădere. În această situaţie, consecinţa este naşterea prezumţiei tacite că actele cu privire la care şi-a angajat Guvernul răspunderea au fost acceptate.
2) Parlamentul iniţiază o moţiune de cenzură, care se supune dezbaterii în condiţiile articolului 113 privind iniţierea şi votarea moţiunii, ceea ce poate determina două situaţii:
- moţiunea de cenzură este acceptată, ceea ce atrage demiterea Guvernului şi implicit respingerea actelor respective;
- moţiunea de cenzură este respinsă, ceea ce înseamnă că actele prezentate de Guvern au fost acceptate, ele devin obligatorii pentru Guvern, când este vorba despre program şi declaraţia de politică generală, şi respectiv adoptate, atunci când este vorba despre un proiect de lege.
Textul revizuit al Constituţiei – art. 114 alin. (3) – îngăduie ca proiectul de lege să fie modificat sau completat de Parlament, cu amendamentele acceptate de Guvern[3].
- e) Preşedintele se va comporta faţă de proiectul de lege respectiv ca faţă de orice altă lege, adoptată prin procedura obişnuită. El are, în acest fel posibilitatea:
- să ceară reexaminarea legii de către Parlament, situaţie în care articolul 114 (4) impune ca reexaminarea să se facă în şedinţă comună a celor două Camere;
- să se adreseze Curţii Constituţionale, atunci când apreciază că legea prezintă anumite aspecte de neconstituţionalitate.
Înainte de promulgarea proiectului de lege de către Preşedintele româniei, Curtea Constituţională poate fi sesizată, în baza art. 146 lit. a din Constituţie, pe lângă preşedinte, şi de unul din preşedinţii Camerelor, Guvern, înalta curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.Ea urmează a se pronunţa printr-o decizie, care are forţă juridică obligatorie şi impune, potrivit articolului 147 din Constituţie, ca legea să fie reexaminată de Parlament pentru a o pune în acord cu prevederile constituţionale.[4]
[1] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, op. cit., p. 259.
[2] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, op. cit., p. 259.
[3] Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, op. cit., vol. I, ed. a 2–a, p. 223.
[4] ION BRAD- Inadmisibilitatea promovării prin Ordonanţă de urgenţă a unor prevederi din cuprinsul proiectelor de lege adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului, în Revista „Dreptul” nr. 7/2006, p. 98.