Aşa cum am putut deja constata, la nivel central, pe lângă autorităţile centrale care se află în raporturi de subordonare faţă de Guvern sau faţă de ministere, există şi autorităţi centrale autonome. Acestea au ca şi caracteristică principală a statutului lor faptul că nu se află în subordinea Guvernului sau altei autorităţi publice, autonomia excluzând orice formă de subordonare. Aceste autorităţi sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea ca şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, cu deosebirea că ele funcţionează (independent) autonom şi nu au organe ierarhic superioare.[1] Conducerea acestor autorităţi centrale autonome, o parte din cei care le compun sau toţi cei care le compun, după caz, sunt desemnaţi de Parlament. De regulă, aceste autorităţi depun anual sau la solicitarea Parlamentului rapoarte cu privire la activitatea pe care o desfăşoară. Dependenţa acestor autorităţi faţă de Parlament are un caracter direct, spre deosebire de ministere, care răspund în faţa Parlamentului prin intermediul Guvernului.[2] Conducerea acestor autorităţi administrative autonome este colegială (exemplu în cazul Societăţilor Naţionale de Radiodifuziune şi Televiziune) sau unipersonală (exemplu în cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii). Autorităţile centrale autonome sunt organe de domeniu care pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcţie de obiectul lor de activitate şi finalitatea acestei activităţi, asfel: organe de sinteză, cum ar fi, de exemplu Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; organe de coordonare, cum este Consiliul Suprem de Apărare a Ţării; organe de control cum este, spre exemplu, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională de Integritate.[3]
&22. Autorităţile administrative autonome au un statut specific, care le deosebeşte de ministere şi de celelalte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor. O primă deosebire constă în modul de înfiinţare, care impune o lege organică, spre deosebire de organele centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, pe care Guvernul şi ministerele au libertatea de a le înfiinţa, dacă această atribuţie le este recunoscută prin lege şi dacă există avizul Curţii de Conturi. În ceea ce priveşte modul de înfiinţare a autorităţilor autonome, considerăm că este recomandabil ca fiecare autoritate autonomă să aibă propria sa lege organică, deşi textul constituţional admite şi altă posibilitate. Avem în vedere diferenţa, care nu este pur terminologică, între formula nearticulată, prin lege organică, folosită de art. 117 alin. (3) şi formula articulată prin legea organică, folosită de alte texte constituţionale.[4] O a doua deosebire vizează modul de desemnare a conducătorilor. În cazul ministerelor, miniştrii sunt numiţi de preşedinte, în baza votului de încredere al Parlamentului pe când numirea organelor de conducere ale autorităţilor administrative autonome se face de către ambele Camere ale Parlamentului sau de una din Camere, pe baza unor propuneri venite din interiorul sau din exteriorul acestuia. Exemplu, potrivit articolului 18 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate,[5] preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate sunt numiţi de Senat, pentru un mandat de 4 ani, care nu poate fi reînnoit, în urma concursului organizat potrivit acestei legi. Conducerea Băncii Naţionale a României are caracter colegial, fiind reprezentată de consiliul de administraţie, iar conducerea executivă este asigurată de guvernator, prim-viceguvernator şi doi viceguvernatori, conform articolului 32 din Legea nr. 312/ 28 06 2004.[6] Potrivit articolului 33 alin. (3) din acelaşi act normativ, consiliul de administraţie, cu nominalizarea conducerii executive, este numit de Parlament, la propunerea comisiilor de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Cele două Camere ale Parlamentului numesc, potrivit articolului 65 lit. h), la propunerea Preşedintelui, pe directorii serviciilor de informaţii. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este format din 11 membri, care sunt numiţi de Parlament, la propunerea Preşedintelui României, a primului ministru, iar restul de 9 sunt propuşi de grupurile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere (art. 8 din Legea nr. 187 din 07 12 1999, cu modificările şi completările ulterioare.[7] Numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal se face cu votul majorităţii senatorilor, conform articolului 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.[8] O a treia caracteristică a autorităţilor administrative autonome este faptul că ele nu sunt dependente de Guvern sau de vreun minister, ele cunoscând o anumită dependenţă numai faţă de Parlament. Această dependenţă faţă de Parlament se manifestă, după cum am arătat deja, prin numirea organelor unipersoanale sau colegiale de conducere. În al doilea rând, este vorba despre faptul că sunt supuse controlului parlamentar, care se concretizează prin prezentarea de rapoarte anuale sau ori de câte ori este nevoie.[9]
&23. În doctrina de specialitate[10] s-a identificat un număr de 24 de autorităţi publice centrale de specialitate autonome, din care 11 sunt înfiinţate chiar prin Constituţie. Este vorba despre Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (art. 119), Consiliul Legislativ (art. 79), Avocatul Poporului (art. 58-60), Curtea de Conturi (art. 140) ori Consiliul Economic şi Social, creat prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003 şi reglementat prin articolul 141 din Constituţie ca organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Organizarea şi funcţionarea acestora face obiectul unor legi organice. Faptul că aceste autorităţi centrale de specialitate autonome sunt opera legiuitorului constituant, înseamnă că desfiinţarea lor nu se poate face decât printr-o lege constituţională, prin care să se modifice legea fundamentală, în sensul abrogării articolelor care le consacră. În afara autorităţilor centrale autonome consacrate de Constituţie, pot fi înfiinţate şi alte astfel de autorităţi. Spre deosebire de înfiinţarea ministerelor, despre care Constituţia prevede că se face potrivit legii, autorităţile centrale autonome se înfiinţează prin lege organică, formulare care determină interpretarea că nu se pune problema unei legi organice generale pentru toate autorităţile, ci a câte unei legi pentru fiecare autoritate administrativă autonomă. Diferenţa dintre autorităţile centrale de specialitate autonome cu statut constituţional şi cele cu statut legal nu se rezumă numai la actul normativ prin care au fost create, în primul caz, legea fundamentală, în cel de-al doilea caz, o lege organică. Deosebiri esenţiale există din punct de vedere al gradului de dependenţă. Astfel, autorităţile centrale de specialitate autonome de rang constituţional se supun Guvernului numai în măsura în care acesta adoptă ordonanţe sau hotărâri normative care le sunt obligatorii şi opozabile ca oricărui alt subiect de drept (exemplu cele care privesc numărul minim de funcţionari de execuţie care trebuie să existe într-o structură-birou, serviciu, direcţie, direcţie generală- a unei autorităţi sau instituţii publice). În schimb, pentru autorităţile centrale de specialitate autonome create prin lege organică, regula instituită prin articolul 102 alin. (1) potrivit căreia Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice are un grad mai mare de extensie şi de aplicabilitate. Aceste autorităţi publice nu pot, în activitatea lor, să facă abstracţie de programul de guvernare acceptat de Parlament în baza căruia Guvernul îşi exercită rolul de conducere generală a administraţiei publice. Ele exercită o competenţă formată din atribuţii de complementaritate cu Guvernul, astfel încât nici nu se pot substitui atribuţiilor Guvernului şi nici nu pot decide ignorând ceea ce Guvernul a stabilit pentru domeniul respectiv. Fără a se afla sub tutela Guvernului, autorităţile centrale autonome cu statut legal nu pot să acţioneze în afara cadrului creat de Guvern prin ordonanţele şi hotărârile cu caracter normativ pe care acesta le adoptă.[11]
&24. Rezultă că în prezent în România sunt două categorii de autorităţi centrale autonome: unele de rang constituţional, create de legiuitorul constituant, a căror organizare şi funcţionare face obiectul unor legi organice adoptate ulterior, şi autorităţi centrale autonome create prin lege orgnică. Cele din prima categorie le-am menţioant deja. Din cea de-a doua categorie, exemplificăm: Consiliul Concurenţei, înfiinţat prin Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;[12] Consiliul Naţional al Audiovizualului, înfiinţat prin Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,[13] calificat prin articolul 10 din lege autoritate publică autonomă sub control parlamentar, garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, creat prin Legea nr. 187/1999, cu modificările şi completările ulterioare;[14] Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, înfiinţate prin Legea nr. 41/1994, cu modificările şi completările ulterioare;[15] Agenţia Română de Presă, a cărei organizare şi funcţionare e reglementată prin Legea nr. 19/2003[16] calificată prin art. 1 al acestei legi ca fiind instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului; Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, înfiinţată prin Legea nr. 102/2005,[17] autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, ca şi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat, cu personalitate juridică (art. 1 din Legea nr. 192/2005); Banca Naţională a României, reglementată prin Legea nr. 312/2004;[18] Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, înfiinţată prin Legea nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare,[19] autoritate administrativă autonomă de specialitate, autofinanaţată, cu personalitate juridică (art. 4 din lege); Agenţia Naţională de Integritate, înfiinţată prin Legea nr. 144 din 21 05 2007,[20] calificată prin articolul 12 din lege autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional ca structură unică, cu sediul în municipiul Bucureşti.
Cele mai multe autorităţi administrative autonome au organe de conducere cu caracter colegial[21], dar sunt şi autorităţi administrative unipersonale.[22]În literatura de specialitate se reţin mai multe trăsături ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate, şi anume: apartenenţa acestor autorităţi la administraţia publică centrală de specialitate; autonomia sau independenţa lor; faptul că majoritatea au organe colegiale de conducere, fiind şi unele cu caracter unipersonal; faptul că emit atât acte normative sau de reglementare (exemplu hotărârile C.S.A.T, obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţile publcie la acre se referă; hotărârile C.S.P., prin care se adoptă Codul deontologic al magistraţilor, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, etc, care sunt obligatorii pentru toţi magistraţii şi toate instanţele judecătoreşti etc.), cât şi acte individuale (avizeke Consiliului legislativ, avizele conforme ale Consiliului Concurenţei etc; o altă trăsătură este aceea că membrii autorităţilor administrative autonome sau ale organelor de conducere ale acestora sunt numiţi de Parlament; autorităţile administrative autonome sunt sub control parlamentar ; ele se înfiinţează exclusiv prin lege organică; catzegoria autorităţilor administrative autonome este într-un continuu proces de dezvolatre; majoritatea au fost înfiinţate pentru o perioadă nedeterminată de timp.[23]
[1] Valentin Prisacaru, Tratat de drept administrativ român, op.cit., p.191.
[2] Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, op.cit., vol. I, ed. a2-a, p. 245.
[3] A. Iorgovan, Tratat …, op.cit., vol. I, ed. 4, p. 447.
[4]Cu titlu de exemplu art. 5 alin. 3 - A. Iorgovan în M. Constantinescu, I. Muraru, I. Vida, I. Deleanu, A. Iorgovan, F. Vasilescu, Constituţia României comentată şi adnotată, Ed. Regia Autonomă ,,Monitorul Oficial’’, Bucureşti, 1992, p.263.
[5] M. Of. al României, partea I, nr. 359 din 25 05 2007.
[6] M. Of. al României, partea I, nr. 582 din 30 08 2004.
[7] M. Of. al României, Partea I nr. 603 din 09/12/1999.
[8] M. Of., al României, Partea I, nr. 391 din 9 mai 2005.
[9] Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, op.cit., vol. II, p. 327.
[10] EMIL-IOAN MOŢIU- Autorităţile administraţiei centrale autonome, în lumina Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare, în Revista de drept public nr. 3/2008, pp. 79-80.
[11] Ioan Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, op.cit., p. 141.
[12] M. Of. al României, Partea I-a, nr. 141 din 7 iulie 1997.
[13] M. Of. al României, Partea I nr. 534 din 22/07/2002.
[14] M. Of. al României, Partea I nr. 603 din 09/12/1999.
[15] Republicată in M. Of. al României, Partea I nr. 636 din 27/12/1999.
[16] Publicată în M. Of. al României Partea I nr. 34 din 22/01/2003).
[17] M. Of. al României, Partea I-a, nr. 391 din 9 mai 2005.
[18] Publicată în M. Of. al României, Partea I-a, nr. 582 din 30 06 2004.
[19] M. Of. Partea I nr. 148 din 10/04/2000.
[20] M. Of. al României, partea I, nr. 359 din 25 05 2007.
[21] Exempli gratia: Plenul Curţii de Conturi, format din 18 membri; CSAT, compus din 11 membrii; C.s.m., compus din 19 membri; Consiliul Economic şi Social, compus din 45 de membri; Consiliile de Administraţie ale Societăţilor Române de televiziune şi Raduiodifuziune, compuse din câtre 13 membri; Consiliul de Administraţie al BNR, compus din 9 persoane; Plenul Consiliului Concurenţei, compus din 7 persoane; Comisia naţională a valorilor Mobiliare, compusă din 7 membri; Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, compus din 11 membri; Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, format din 5 persoane; Consiliul Comiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, compus din 5 membri; Plenul Consiliului naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
[22] Cum ar fi Avocatul Poporului, Preşedintele Consiliului Legislativ, al Autorităţii Electorale Permanente, al Agenţiei Naţionale de Integritate, al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Pelucrării Datelor cu Caracter Prsonal, etc.
[23] Ăentru dezvoltări asupra acestor trăsături, a se vedea EMIL –IOAN MOŢIU- Trăsăturile caracteristice autorităţilor administrative autonome, în Revista de Drept Puzblic nr. 2/2008, pp. 51-62.