Conceptul de funcţie publică
Noţiunea de funcţie publică, în accepţiunea modernă, este susceptibilă de mai multe înţelesuri . Literatura juridică franceză, de exemplu, reţine urmatoarea formulare: "Funcţia publică poate fi definită ca ansamblul de persoane fizice care îşi desfăsoară activitatea într-o instituţie publică".
In concepţia juriştilor români, noţiunea de funcţiune desemnează "totalitatea activităţilor şi sarcinilor publice care trebuie sa fie fndeplinite de cei care lucreaza intr-o institutie publica".
Conform dispozitiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici "Functia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale". Diferenţele ce apar între definiţiile date funcţiei publice de către diverse sisteme de drept se explică prin modul cum sunt tratate problemele administrării publice. Aceste poziţii, în literatura juridică internaţională, se referă pe de o parte la sistemul carierei în care activitatea funcţionarului este tratată ca o profesie de sine stătătoare (realizată de profesionişti pregătiţi special pentru aceasta), iar pe de altă parte sistemul pur şi simplu de "slujbă" în care nu se cer condiţii speciale de pregatire din partea celui care urmeaza a îndeplini activitatea respectiva.
Din aceasta perspectivă funcţia publică poate fi privită din mai multe puncte de vedere:
a.) în sens organic - funcţia publică este ansamblul personalului;
- ) în sens formal - funcţia publică desemneaza regimul juridic aplicabil ansamblului personalului;
- ) în sens material - funcţia publică este o activitate care constă în a participa în mod constant şi cu titlu profesional la activităţile instituţiei publice.
Funcția publică polițienească
Poate fi definită ca fiind "funcţia ce asigura buna organizare internă a societaăţii şi respectul regulilor care acţionează în sânul acesteia prin măsuri coercitive sau dacă situaţia impune, prin apelul la folosirea forţei".
Reţinând necesitatea relativităţii definiţiei funcţiei publice politieneşti care este în mod determinant influenţată de sistemul juridic existent în fiecare ţara, putem defini funcţia publică poliţienească ca "ansamblul de sarcini legale, de interes general, înfăptuite de poliţiştii - funcţionari publici, în beneficiul comunităţii şi al statului".
De la o ţară la alta poliţia poate depinde fie direct de şeful statului, fie de Ministerul Justiţiei , de Ministerul de Interne ori de cel al Apărării . Indiferent de subordonare, poliţia îndeplineşte în cadrul societăţii misiuni specifice cum ar fi;
a.) lupta împotriva criminalităţii , care presupune atribuţii de prevenire, cercetare ,urmărire şi reprimare a infracţiunilor;
b.) desfăşurarea unor activităţi administrative (evidenţa populaţiei, cazier judiciar, circulaţie rutieră , paşapoarte, autorizaţii );
c.) informarea autorităţilor legal, constituite (legislativul, Guveraul );
d.) aplicarea legii, la nevoie chiar prin folosirea faptei.
Poliţia este însărcinată să asigure ordinea, liniştea şi securitatea unei colectivităţi sociale, siguranţa cetăţenilor, a avutului public şi privat, impunându-le la nevoie, prin constrângere, obligaţia respectării legilor.
Exercitarea funcţiei publice poliţieneşti trebuie concepută în cadrul unui serviciu care acţionează in beneficiul comunităţii.
Categorii de poliţişti
Poliţiştii ca funcţionari publici pot fi grupaţi în mai multe categorii, criteriile de departajare decurgând, în primul rând din actele normative care desemnează, în mod expres, elementele componente ale forţei poliţieneşti, astfel;
Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne stabileşte în cuprinsul său, în funcţie de atribuţiile ce le revin, că există poliţiştii propriu-zişi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratele Judeţene, poliţişti de frontieră , lucrători la paşapoarte, pompieri , jandarmi.
Legea nr. 389/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale care delimitează atribuţiile şi obiectul activităţii acestuia ca fiind "asigurarea independentei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, precum şi a ordinii constituţionale" stabilind o altă categorie de functionari publici cu atribuţii poliţieneşti în stat.
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, ai cărui funcţionari îndeplinesc atribuţii ce implică exerciţiul autorităţii publice în domeniul culegerii, verificării şi valorificării informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării actiunilor ce constituie amenintari la adresa siguranţei naţionale a României.
Legea nr. 56/1992 privind frontiera de slat a României care în art. 5 prevede că respectarea regimului juridic al frontierei face obiectul de activitate al unităţilor de paşapoarte şi poliţiei de frontieră din componenţa Ministerului de Interne.
Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea jandarmeriei, ai căror cadre îndeplinesc atribuţii de mentinere a ordinii şi paza unor obiective importante.
Această delimitate făcută de legiuitor, cunoscută în practică si sub denumirea de compartimentare pe arme, stabileşte categoriile de poliţişti - funcţionari publici ce îndeplinesc atribuţii poliţieneşti în diferite domenii de activitate.