Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, dupa caz.
Indiferent de forma pe care o îmbracă răspunderea juridică, în funcţie de valoarea socială ocrotită şi de modul de ocrotire antrenarea răspunderii juridice este condiţionată de întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: fapta ilicită, rezultatul socialmente periculos, legatura cauzală între faptă şi rezultat, vinovăţia şi capacitatea de răspundere juridică a poliţistului.
Participant la relaţiile sociale, poliţistul, poate răspunde juridic atât în calitate de cetăţean, pentru încălcarea legii, cât şi ca functionar public, dacă faptele respective sunt în legătură cu serviciul său.
Încălcarea dispozitiilor legale, prin săvârşirca unei fapte ilicite, de către poliţist, în cadrul raportului juridic de serviciu poate atrage dupa caz o răspundere disciplinară, civilă sau penală, iar pentru pagubele produse unităţii o raspundere materială care are mai mult un caracter reparator.
Este absolvit de orice răspundere poliţistul care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.
- Răspunderea disciplinară a poliţistului
Acest gen de răspundere intervine atunci când poliţistul săvârşeşte cu vinovăţie o abatere de la îndatoririle de serviciu în timpul exercitării funcţiei poliţieneşti, dar si abaterile comise de el în afara atribuţiilor de serviciu dar care aduc atingere prestigiului instituţiei din care face parte şi calităţii de poliţist.
Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale să fie considerate infracţiuni urmatoarele fapte săvârşite de poliţist, comise cu vinovăţie:
a.) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei;
b.) neglijenţa manifestată în îudeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege;
c.) întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor;
d.) depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii;
e.) absenţa nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f.) producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului de Interne;
g.) încălcarea normelor privind confidentialitatea activităţii desfăşurate;
h.) nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă;
i.) imixtiunea ilegala în activitatea altui poliţist;
j.) intervenţia pentru iufluenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacere
intereselor oricărei persoane.
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului sunt:
- avertismentul;
- mustrarea scrisă;
- reducerea salariului pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioada de 1-3luni;
- amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de 1-2 ani;
- retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut ;
- suspendarea din funcţe de la 1-3 luni, perioadă în care poliţistul beneficiază
numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut; - destituirea din funcţia publică avută.
Sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină. Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.
Cercetarea prealabilă se efectuează de şeful unităţii sau de către poliţişti anume desemnaţi. Cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii ca au fost săvârşite fapte prevăzute de legea penală se vor efectua şi cu participarea unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare.
Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii. Poliţistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în apărare.
În faţa consiliilor de disciplină, poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt politist, ales de către acesta, sau desemnat de Corp. De asemenea, poliţistul cercetat poate fi asistat, la cererea sa, de avocat.
La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvărşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
Sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă despre abaterea săvârşită, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. Pentru aceeaşi abatere nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 30 de zile.
Împotriva sancţiunilor aplicate şi a deciziilor nefavorabile, poliţistul nemulţumit, se poate adresa Corpului Naţional Poliţiştilor, potrivit art. 50 lit.d din Legea nr. 360/ 2002 privind Statutul poliţistului.
Poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularca sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau a dispoziţiei de sancţionare. Poliţistul poate fi mutat în altă localitate decât cea de domiciliu în următoarele situatii :
- a) în interesul serviciului cu acordul celui mutat;
- b) la cerere;
- c) când unitatea din care face parte se reorganizează, iar postul se desfinţează şi
nu există posibilitatea numirii pe o funcţie corespunzătoare, cu acordul celui mutat; - d) pentru a înlătura un pericol care afectează viaţa sau integritatea sa ori a
membrilor de familie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu; - e) cand imaginea sa în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea este afectată.
Poliţistul poate fi delegat, detaşat ori transferat, potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului de interne, în condiţiile legii. Poliţişti se pot asocia şi pot constitui asociaţii cu caracter profesional, umanitar, tehnico-ştiinţific, cultural, religios şi sportiv-recreativ, fără a aduce atingere îndeplinrii i atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu. - Răspunderea materială a poliţiştilor
Poliţistul răspunde material pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne.
Răspunderea materială este o formă a răspunderii juridice şi constă în obligarea poliţiştilor de a repara o pagubă materială directă, certă şi actuală, cauzată unităţii în care acestia îşi desfăşoară activitatea sau unor terţe persoane şi la a cărei despăgubire a fost obligat Ministerul de Interne, ca urmare a unei fapte ilicite comisă cu vinovăţie.
Poliţiştii răspund material pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale ale unităţii unde îşi desfăşoară serviciul.
2.1. Caracterele răspunderii materiaie a poliţiştilor
- Răspunderea materială are caracterul unei obligaţii ce revine poliţistului de a repara o pagubă adusă Ministerului de Interne sau terţelor persoane, la a cărei reparare a fost obligat Ministerul de Interne.
- Caracterul unei dezdăunări. Răspunderea materială are un caracter reparator independent de alte măsuri cu caracter disciplinar sau penal, care se iau împotriva celui vinovat de producerea pagubei. Deci imputaţiile ce se fac reprezintă numai despăgubirea pe care trebuie să o plătească poliţistul din vina căruia a fost pagubit patrimoniul Ministerului de Interne.
2.2. Funcţiile răspunderii materiale
Răspunderea materială se fundamentează pe ideea reparării prejudiciului cauzat prin săvârsirea de către poliţist a unei fapte ilicite, de aici rezultând două funcţii:
- funcţia de apărare a patrimoniului ministerului şi a proprietăţii publice;
- funcţia de ocrotire a intereselor legitime ale persoanelor încadrate în minister ,prin care se asigură garantarea veniturilor cuvenite salariaţilor ministerului, împotriva consecinţelor nefavorabile ale faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii.
2.3. Trăsăturile răspunderii materiale
Spre deosebire de răspunderea civilă, cea materială are o serie de trăsături caracteristice care îi definesc conţinutul, ea derivând din raporturi juridice de muncă, distincte de raporturile patrimoniale ce formează obiectul dreptului civil, fiind o instituţie specifică dreptului muncii.
- a) Este o răspundere specială, condiţionată de existenţa raportului juridic de munca. Spre deosebire de răspunderea civilă care poate fi delictuală sau contractuală ,răspunderea materială se stabileşte întotdeauna în sarcina unei persoane fizice care are calitatea de persoană încadrată în muncă pe baza unui contract.
- b) Este o răspundere materială limitată sub 3 aspecte:
- sub aspectul întinderii despăgubirii (poliţistul răspunde doar pentru daunele efective, nu şi pentru foloasele care nu sunt realizate de unitate, spre deosebire de dreptul civil unde daunele cuprind şi beneficiul de care a fost lipsit creditorul);
- poliţistul răspunde numai pentru prejudiciile actuale, nu şi pentru cele viitoare. Răspunderea materială intervine numai dupa ce s-a constatat paguba;
- răspunderea materială este limitată sub aspectul executării silite a creanţei
unităţii ce reprezintă despăgubiri, în sensul că executarea silită vizează, de regulă , numai o cotă din salariu.
- c) La baza răspunderii materiale stă vinovăţia care trebuie dovedită de unitate. Poliţiştii răspund numai pentru pagubele produse din vina lor. Pentru pagubele inerente îndeplinirii serviciului sau datorate unor împrejurări neprevăzute, riscului normal al serviciului sau în caz de forţă majoră operează exonerarea de răspundere. De asemenea, poliţistul nu raspunde de pagubele cauzate patrimoniului unităţii, dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii.
- d) Răspunderea materială este o răspundere individuală
Atunci când paguba este provocată de mai multe persoane împreună, obligaţiile de reparare a pagubei sunt de regulă conjuncte, individuale dar niciodată solidare. Imputaţiile se stabilesc separat pentru fiecare persoană fizică, în raport cu măsura în care a contribuit la producerea pagubei.
- e) Răspunderea materială este reglementată prin norme legale imperative.
În Codul Civil marea majoritate a normelor cu caracter supletiv sau interpretativ de voinţă şi nimic nu împiedica părţile unui contract să stipuleze anumite clauze privind despăgubirile. Modificarea răspunderii materiale prin clauze ale contractului de muncă, derogatorii de la lege, este inadmisibilă.
- f) Repararea pagubei, în cadrul răspunderii materiale se face, în principal, prin echivalent bănesc.
g.) Recuperarea prejudiciului, în cadrul răspunderii materiale, se face după o procedura specială, operativă, derogatorie, de la dreptul comun, cu termene de prescripţie şi de decădere, în general mai scurte decât cele prevăzute în legislaţia civilă.
2.4. Condiţiile răspunderii materiale a poliţiştilor
- Calitatea de poliţist funcţionar civil cu statut special, încadrat într-o unitate a Ministerului de Interne, în momentul producerii pagubei.
- Caracterul ilicit al faptei prin care s-a produs paguba. Fapta ilicită să fi fost comisă în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi să fie o faptă personală.
- Existenţa unui prejudiciu
Răspunderea materială ia naştere numai ca urmare a producerii unei pagube materiale unităţii din care face parte poliţistul.
Prin prejudiciu se întelege orice diminuare a mijloacelor materiale şi bănesti aflate în patrimoniul Ministerului de Interne, fie prin micşorarea activului (degradarea unui bun, neîncasarea unei sume cuvenite unităţii, lipsă în gestiune etc.), fie prin majorarea pasivului (obligarea unităţii la plata de dobânzi, locaţii, penalizări, amenzi etc.).
Cerinţele prejudiciului:
- să fie un prejudiciu material, adică să aibă un conţinut economic exprimabil în bani sau în natură, după caz;
- să existe un prejudiciu efectiv (o diminuare a activului patrimoniului unităţii sau o creştere efectivă a pasivului);
- prejudiciul să fie real şi cert, adică să reprezinte o pagubă produsă efectiv, să aibă o întindere precis determinată în expresie valorică;
- să fie actual, răspunderea se stabileşte numai pentru pagubele deja constatate nu şi pentru cele care se vor constata în viitor;
- între fapta ilicită şi prejudiciul produs să existe un raport de cauzalitate (paguba să se fi produs ca urmare a faptei ilicite a poliţistului);
- vinovăţia cu formele ei -intenţia şi culpa. Răspunderea materială se stabileşte în sarcina poliţistului numai pentru pagubele produse din vina sa.