loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Statul face parte dintr-o structură mult mai stabilă a organizării politice a societăţii, constituie temelia ei în virtutea faptului că îndeplineşte un şir de funcţii care se deosebesc de activitatea altor subiecţi ai sistemului politic. Funcţiile statului înseamnă obligaţii, spectru de activitate, menire, rol într-o formă cît mai concentrată, cît mai generalizată.

Activitatea complexă a statului determină diversitatea funcţiilor sale, care se diferenţiază în funcţii interne şi externe.

Funcţiile interne exprimă politica internă a statului pentru realiza­rea diverselor sarcini privind viaţa societăţii şi a statului. Din ele fac parte funcţiile: politică, juridică, organizatorică, economică, socială, instructivă, cultural - educativă.

Funcţia politică este legată de exercitarea puterii politice: de susţinerea supremaţiei politice a clasei dominante în economie, reprimarea voinţei claselor, păturilor asuprite, asigurarea stabilităţii politice, stabilirea relaţi­ilor cu partidele politice, cu sindicatele, cu alte instituţii obşteşti privind formarea structurilor de stat, realizarea atribuţiilor puterii.

Funcţia juridică aparţine întru totul statului care exercită activitatea de drept, stabilind norme juridice şi adoptînd legi ce reglementează relaţi­ile sociale, comportarea cetăţenilor.

Funcţia executivă constă în activitatea concretă a statului în realizarea sarcinilor propuse. Activitatea executivă propusă se desfăşoară pe multiple planuri, răspunzînd diverselor scopuri sociale.

Funcţia organizatorică prevede utilizarea tuturor pîrghiilor organiza­torice pentru exercitarea atribuţiilor puterii, realizarea politicii elaborate. Ele sînt numeroase, mari şi mici, dar toate importante. De exemplu: execu­tarea hotărîrilor, exercitarea controlului asupra îndeplinirii legilor, decizi­ilor, formarea şi organizarea muncii personalului administrativ, asigurarea informaţională a politicii, coordonarea activităţii diferiţilor subiecţi ai sis­temului politic ş.a.

Funcţia economică este una dintre cele mai complicate şi, totodată, mai importantă. Ea se manifestă în elaborarea şi realizarea politicii fiscale, aplicarea sancţiunilor economice, stimularea dezvoltării ramurilor econo­miei, elaborarea programelor strategice de dezvoltare economică, înrîurirea asupra transportului, energeticii etc.

Funcţia socială se înfăptuieşte într-un volum diferit într-o societate sau alta, dar în toate cazurile este legată de cerinţele crescînde de satisfacere a necesităţilor oamenilor şi, mai ales, de asigurarea cu locuri de muncă, cu spaţiu locativ, fortificarea sănătăţii, protecţia socială a copiilor, bătrînilor, invalizilor ş.a.

Funcţia instructivă. Nu vom exagera spunînd că învăţămîntul calitativ constituie temelia viitorului, calea magistrală spre civilizaţia contempora­ni. Participarea statului aici este cea mai necesară, în primul rînd, prin indurarea democratizării învăţămîntului, caracterului continuu, oferirea posibilităţilor egale tuturor cetăţenilor pentru căpătarea studiilor şi, în al treilea rînd, prin organizarea pregătirii cadrelor pedagogice atît în ţară, cît si peste hotarele ei.

Funcţia cultural-educativă este orientată spre crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor culturale ale oamenilor, formarea unei înalte spi­ritualităţi.

Funcţiile externe. Acestea sînt funcţii de apărare a graniţelor, teritoriuli tării de amestecul din afară în treburile statului (funcţia de apărare), de menţinere şi dezvoltare a relaţiilor interstatale (funcţia diplomatică); co­merţul extern; coordonarea activităţii cu alte state în diferite domenii.

Aceste domenii sînt în esenţă: economia, sănătatea si serviciile sociale.

Economia. Statul liberal din Europa Occidentală la sfîrşitul celui de al doiea război mondial nu juca un rol activ în economie. El asigura calitatea drumurilor, calitatea liniilor feroviare, porturilor ca instrumente tehnice.

Mai tîrziu s-a instituit înregistrarea obligatorie a agenţilor economici în registrele camerelor de comerţ.

Ulterior, la funcţiile enumerate mai sus s-au adăugat asigurarea cu energie şi apă, funcţionarea sistemelor de telecomunicaţii.

Pe lîngă asigurarea funcţionării armonioase a acestor sectoare statul îşi asumă şi funcţii de planificare în anumite domenii selective.

Sănătatea. Pînă la terminarea celui de al doilea război mondial sănătaea se considera o chestiune privată. Ulterior ea se deplasează tot mai mult în domeniul public.

Populaţia, înţelegînd, de exemplu, că pierde anual milioane de ore de lucru din cauza unor epidemii de gripă, optează pentru imunizarea împotri­va bolii. Sănătatea începe să fie considerată un bun comun.

în legătură cu aceasta se schimbă considerabil şi conceptul de spital.

Dacă anterior în spitale se tratau doar pacienţi din păturile defavorizate care sufereau de boli cauzate de mediul de viaţă nefavorabil, în prezent, bolile devin din ce în ce mai complexe şi diverse, cînd avansează verti­ginos tehnologiile complicate de tratament a afecţiunilor anterior incurabile, spitalul devine un mod de viaţă, care, în mare măsură, reflectă nivelul general de viaţă.

Deoarece în societatea bazată pe relaţiile economiei de piaţă tratamen­tul bolilor devine o procedură foarte costisitoare (deşi statul oferă anumi­te înlesniri unor categorii de populaţie), se observă o nouă tendinţă: se schimbă atitudinea oamenilor faţă de sănătatea lor, ei începînd să prevină afecţiunile.

Serviciile sociale. Evoluţia structurii familiei. în Europa anilor '70- '80 ai sec. XX, mai exista structura de familie extinsă, care întrunea părinţii, copiii, buneii şi diferite alte persoane avansate în vîrstă sau handicapate.

La începutul mileniului III, structura a evoluat spre „familia nucleară", compusă numai din părinţi şi copii, care nu poate asigura material persoane handicapate. Aici e necesară intervenţia structurilor publice.

Loading...