Sistemul ştiinţelor administrative este în expansiune, încorporând metode şi experienţe noi, abordări noi, chiar concepte şi practici noi. Vectorii acestei expansiuni se referă la noul management public, la capacitatea administrativă şi de guvernare, precum şi la noile strategii de informare şi comunicare publică. Sistemul ştiinţei administraţiei încorporează efectele globalizării care, prin emergenţa sistemică, devin cauză sau efect al unor procese şi fenomene din spaţiul public[1].
Scopul final al oricărui studiu ce priveşte administraţia este de a construi un model al sistemului administrativ, pe baza căruia administraţia, ca sistem, să fie înţeleasă ca un proces evolutiv, pornind de la obiecte, atribute şi relaţii ce se combină şi permit funcţionarea optimă.
O abordare de ansamblu asupra sferei şi conţinutului administraţiei publice nu poate fi realizată decât cu ajutorul unei abordării sistemice.
Ocupându-ne succint de termenul de sistem trebuie să amintim că studiul sistemelor poate lua una din următoarele forme[2]:
- analiza procesului - în care sistemul este studiat ca ansamblu de subsisteme strâns legate între ele (studiul microscopic al lumii fizice). Se definesc rezultatele intermediare furnizate de sistem, procesul fiind studiat ca o înlănţuire de procese secvenţionale. Soluţia intermediară nu poate fi unică. Acest tip de analiză este asociat cu sistemele materiale şi cu problemele concrete;
- analiza rezultatului final - dă o perspectivă macroscopică, sistemul fiind tratat ca ansamblu. Rezultatele intermediare nu sunt cunoscute cu certitudine (modelul cutiei negre). Poate fi imposibil de stabilit modul în care sunt unite pentru a forma sistemul total.
Nici un proces de cunoaştere a unui fenomen nu se poate realiza dacă nu se încearcă o definiţie a acestui fenomen. În acest sens, conceptul de sistem a fost identificat în doctrina de specialitate[3] ca fiind: „un ansamblu de elemente oarecare existente în diverse stări. Dacă schimbările de stare sunt măsurabile, putem considera aceste elemente ca variabile, iar starea sistemului, la un moment dat va fi lista valorilor acestor variabile elementare". O definiţie pe care o considerăm a cuprinde toate elementele necesare studiului nostru este cea potrivit căreia: „un sistem poate fi considerat ca un ansamblu de interacţiuni privilegiate între ele, actori sau grupuri de actori şi produsele lor: efecte, acţiuni, procese.[4]".
Utilizarea analizei sistemice în administraţie şi în cercetarea administrativă nu este nouă. Din punct de vedere sistemic administraţia este văzută ca o entitate socială specifică unei perioade de dezvoltare caracterizată printr-un mod de acţiune, o structură şi o logică, care-i sunt proprii. Evidenţiind o diferenţă specifică, sistemul administrativ va fi un ansamblu de fapte administrative aflate în interacţiune, desfăşurate într-o anumită perioadă de timp şi care iau aspectul unei realităţi obiective încorporate în viaţa socială cotidiană.[5]
Precizarea rolului administraţie publice, în condiţiile statului de drept, atrage după sine o analiză sistemică mai amplă, care - depăşind analiza structurală şi funcţională (ce se referă la comportamentul intern al administraţiei) - urmăreşte studierea relaţiilor dintre elementele sistemului, precum şi între acestea şi întregul său şi celelalte elemente ale sistemului social. În acest fel, este posibil să se facă distincţia între relaţiile interne ale sistemului (care sunt considerate relativ stabile, fiind consacrate, mai ales, în norme juridice) şi relaţiile sistemului cu mediul social înconjurător.[6]
Abordarea sistemică a administraţiei pubice oferă fundamentul unui demers consistent şi riguros pentru un model ideal al administraţiei publice care să însumeze toate avantajele -deziderate pentru orice administraţie, adică: naţionalitate, eficacitate, servire optimă a cetăţenilor etc.[7] Putem afirma că acestă abordare presupune cuprinderea cvasintegrală a tuturor verigilor administraţiei publice în cadrul unei structuri relativ unitare, amenajată în funcţie decolectivitatea umană pe care o serveşte. Această ultimă formă de cuprindere a administraţiei publice în sistem stă la baza realizării cercetării noastre ştiinţifice.
Ani Matei, Analiza sistemelor administraţiei publice, Editura Economică, 2003, p. 8.
Talcott Parsons, The Political Aspect of Social Structure, Prentice Hall, 1966 citat de I. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur, op.cit., p. 14.
[3] J.C. Lugan, La systemique sociale, PUF, Paris, 1993, p. 34.
[4] A. Matei, op.cit., p. 13.
[6] I. Alexandru, Curente de gândire privind administraţia publică, Editura Economică, 2000, p. 21.
[7] I. Alexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, vol. II, Editura Sylvi, Bucureşti, 1996, p. 140.