Îmi exprim opinia că, în această perioadă de puternice şi rapide modificări, pe care societatea noastră le cunoaşte în procesul de continuă transformare, administraţia publică, alături de celelalte componente ale statului, îndeplineşte funcţia de dezvoltare şi consolidare a statului de drept şi de apărare a înfăptuirilor în planul dezvoltării democraţiei în ţara noastră.
În determinarea funcţiilor administraţiei publice, unii autori pornesc de la criteriul sarcinilor pe care le îndeplinesc - de execuţie şi de elaborare - iar pe de altă parte de la caracteristica sa esenţială de corp intermediar între autorităţile publice şi cetăţeni, între planul conducerii politice şi planul unde se realizează valorile politice[1].
Din aceste puncte de vedere, după autorii respectivi, administraţia publică exercită următoarele funcţii:
- de executare, constând în rolul de executare a deciziei politice, reflectată în legi şi de a asigura aducerea lor la îndeplinire folosind convingerea, iar în caz de nevoie, forţa publică;
- de informare, constând în rolul administraţiei publice de a informa sistematic, ritmic şi complet puterea politică asupra stării sistemului în ansamblul său.
Această funcţie are în vedere culegerea, prelucrarea şi difuzarea informaţiilor de la nivelul societăţii.
- de pregătire (de elaborare) a deciziilor politice a proiectelor de acte normative şi a proiectelor de acte administrative, precum şi colaborarea autorităţilor administrative la adoptarea sau emiterea Pregătirea deciziilor este un proces complex, mergând până la a cere să se ţină seama de nevoile administraţiei şi a colectivităţilor pe care le gestionează;
- de prevedere sau de prognoză a opţiunilor pe termen scurt, mediu şi lung, la nivelul întregii societăţi şi la nivelul colectivităţilor locale. Unii autori susţin chiar că noţiunea de administrare este inseparabilă de cea de prevedere. În cadrul acestei funcţii administraţia publică are obligaţia să prezinte Parlamentului şi respectiv autorităţilor deliberative ale colectivităţilor locale, variantele posibile ale evoluţiei societăţii.
În încheierea consideraţiilor de ordin general, cu privire la administraţia publică, consider necesar să fac unele referiri şi la scopul administraţiei publice, deşi pe parcursul lucrării multe din elementele acestui subiect vor fi prezentate.
Spre deosebire de dreptul privat, în care voinţa este autonomă, fiecare persoană particulară în exerciţiul drepturilor sale subiective putând să-şi determine voinţa în deplină libertate de apreciere, în Dreptul administrativ elementele de voinţă volitive au o neîndoielnică valoare juridică.
Administraţia publică, în activitatea pe care o desfăşoară, nu are libertatea de a urmări realizarea oricărui scop, ci numai pe acelea care sunt în concordanţă cu interesul public specific în vederea satisfacerii interesului general. Fiecare manifestare de voinţă a administraţiei publice este legată de un scop special care trebuie să coincidă cu interesul public.[2]
În cazul în care legea determină precis conţinutul actului administrativ, cât şi pe toate celelalte elemente ale sale, administraţia nu intervine decât ca un simplu executant. Ori nu aceasta constituie funcţia esenţială a administraţiei publice, nu aceasta îi conferă nota de originalitate faţă de celelalte funcţii ale statului, ci activitatea de dispoziţie, sau aşa cum o denumeşte autorul mai sus citat activitatea discreţionară a administraţiei publice.
Discreţionarea nu înseamnă arbitrar, ci facultatea acordată de lege administraţiei publice ca în cadrul unei prevederi legale să ia măsuri ce sunt lăsate la aprecierea sa, în vederea satisfacerii interesului public.
Deci, raţiunea de a fi a administraţiei publice, scopul în care aceasta a fost creată este interesul public şi specific. Oricâtă libertate de acţiune ar avea administraţia publică în a alege căile şi mijloacele prin care execută în concret sau organizează executarea în concret a legii, ea trebuie să ţină cont de interesul public, dar şi de cel privat astfel încât scopul urmărit de lege să fie realizat.
Aşadar, administraţia publică are ca principal scop satisfacerea intereselor publice şi private, în strictă conformitate cu legea, orice abatere de la acest scop fiind drastic sancţionată de lege.
[1] Corneliu Manda şi Cezar Corneliu Manda - Op. cit, p.31-32
[2] Neculai Pepelea, Activitatea discreţionară a administraţiei publice, în Revista de Economie şi Administraţie locală nr. 2/februarie 1999 p. 3-5