Administrație publică

În demersul de a contura o tipologie pe baza informaţii-lor din literatura de specialitate vom menţine în continuare cele două accepţiuni ale serviciului public în sens organizaţional şi în sens de prestări de beneficii, utilităţi de interes general.

Caracteristicile serviciilor publice aflate în administra-rea statului (potrivit sursei bibliografice mai sus menţionate) sunt:

• în societatea care practică diviziunea muncii, nevoile individului sunt satisfăcute socialmente, deoarece nimeni nu produce tot ceea ce îi este necesar pentru consum;
• satisfacerea socială a nevoilor indivizilor se prezintă atât sub formă publică (instituirea de servicii publice de către autorităţile publice) cât şi sub formă privată (prin procesul vieţii economice private);
• autorităţile publice pot face uz de forţa coercitivă pentru a asigura derularea satisfăcătoare a vieţii economice (reglementarea preţului, salubritate);
• organizarea unui serviciu public nu exclude o activitate privată cu acelaşi scop (existenţa şcolilor publice nu exclude existenţa şcolilor private).

Referindu-ne la serviciile prestate în organizaţii ale administraţiei publice, în instituţii publice şi în regii autonome de interes public, ele au însă şi o serie de trăsături particulare determinate de natura activităţii şi modalitatea de finanţare (tabelul nr. 1.1.).

Deosebiri ale serviciilor prestate de diferite organisme

Activităţile prestatoare de servicii publice nu beneficia-ză de o abordare tipologică unitară, existând chiar controverse între diferitele modele prezentate în literatura de specialitate. Marea diversitate a definiţiilor, în ciuda mai multor criterii de clasificare nu pune în evidenţă cu claritate locul şi rolul ser-viciilor publice în cadrul general al activităţilor prestatoare de servicii şi nici un nomenclator net delimitat al acestor acti-vităţi. Ne referim la clasificări formulate de Judd (1964), Rathmell (1974), Gronroos (1979), Thomas Dan (1978), Cha-se (1978), Schmenner (1986), Vandermerwe şi Chad Wick (1989), Kotler (1986).[1]

O menţionare ceva mai pertinentă a poziţiei serviciilor publice este regăsită în Clasificarea tip. Industrii a activităţilor economice (CITI)[2] unde sunt enumerate următoarele grupe de activităţi:

G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, reparaţii de autovehicule, motociclete şi bunuri personale casnice;

H – hoteluri şi restaurante;

I – Transporturi, depozitare şi comunicaţii;

J – Activităţi imobiliare, de închiriere şi de servicii pentru întreprinderi;

L – Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale obligatorii;

M – Învăţământ;

N – Sănătate şi asistenţă socială;

O – Alte activităţi colective, sociale şi personale;

P – Gospodării care folosesc personal casnic;

Q – Organizaţii extrateritoriale.

Regăsim o poziţionare a serviciilor publice în cadrul sistemului general al serviciilor analizat din punct de vedere al implementării sistemului calităţii în standardul internaţional SR ISO 9004-2: 1994 – „Managementul calităţii şi elemente ale sistemului calităţii. Partea a 2-a. ghid pentru servicii” după cum urmează:

1. Servicii cultural-turistice:

• cazare (în hoteluri, moteluri, cabane etc.)
• alimentaţie publică (în restaurante, bufete, cofetării, hanuri etc.)
• servicii turistice (excursii, sejururi etc.)
• spectacole (de teatru, cinema, muzică etc.)
• radiodifuziune
• televiziune

1. Servicii de comunicaţii

• transporturi aeriene (inclusiv serviciile prestate în aeroporturi şi de companiile aeriene)
• transporturi rutiere
• transporturi feroviare
• transporturi maritime şi fluviale
• transporturi pe cablu
• telecomunicaţii
• servicii poştale
• servicii de informare (inclusiv TV pe cablu).

III. Servicii medicale.

• asistenţa medicală (în spitale, ambulanţe, laboratoare medicale etc. – cu medici, opticieni, asistenţi medicali)

1. Servicii de întreţinere şi reparaţii pentru:

• instalaţii electrice
• echipamente mecanice
• sisteme de încălzire/climatizare
• autovehicule
• construcţii
• calculatoare electronice.

1. Servicii de utilitate publică:

• salubrizare şi gestionarea deşeurilor
• alimentare cu apă, gaze sau energie termică
• distribuire de electricitate
• întreţinerea spaţiilor verzi
• pompieri
• poliţie
• servicii publice (de ex.: administraţia financiară).

1. Servicii comerciale:

• vânzări („en gros” sau „en detail”) de produse
• depozitarea mărfurilor
• marketing
• ambalarea – condiţionarea produsului.

VII. Servicii financiare:

• servicii prestate de bănci
• servicii prestate de societăţile de asigurare
• servicii prestate de casele de pariuri
• administrarea proprietăţilor
• vânzarea/cumpărarea imobilelor (agenţi imobiliari)

VIII. Servicii profesionale:

• elaborarea planurilor şi proiectelor de arhitectură
• expertizarea produselor/evenimentelor
• asistenţa juridică
• paza şi asigurarea securităţii
• educaţie şi instruire (învăţământ)
• managementul calităţii
• proiectare constructivă şi tehnologică
• consultanţă.

1. Servicii administrative:

• managementul resurselor umane
• servicii informatice
• serviciile prestate de administraţia publică (centrală şi locală).

1. Servicii tehnice:

• înregistrări foto-cine-video-audio
• înregistrări mecano-climatice, electrice etc.
• analize fizico-chimice.

1. Servicii ştiinţifice:

• cercetare ştiinţifică (fundamentală şi aplicativă)
• dezvoltarea produselor
• studii tehnico-economice
• asistarea elaborării deciziilor.

XII. Servicii de aprovizionare:

• contractarea şi urmărirea contractelor
• gestionarea şi distribuirea materialelor aprovizionate.

François Lévêque a conceput o clasificare economică a serviciilor publice având la bază patru variabile (tabelul nr. 1.2.):

• categoria bunurilor (colectiv pur sau de club);
• tipul consumului (impus sau facultativ);
• modul de acces (gratuit sau plătibil);
• finanţare (prin impozit, prin taxe percepute de la utili-zatori sau prin formula mixtă a accesului plătibil dar subvenţionat).

Clasificarea economică a serviciilor publice

Această clasificare separă bunurile pentru care preferin-ţele consumatorilor sunt puse în evidenţă de către piaţă, de acelea a căror cerere trebuie evaluată de către puterea publică.

[1] Prezentate în Olteanu V., Cetină Iuliana – „Marketingul serviciilor”, Ed. Marketer, Bucureşti, 1994 şi Olteanu V. – Marketingul serviciilor”, ediţia a II-a, Ed. Uranus, Bucureşti, 2000, p. 87-95

[2] Grigorescu C., Mihai Şt. – „Dezvoltarea şi specializarea serviciilor”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1992, citaţi în Olteanu V. – „Marketingul serviciilor”, 2000, p. 87