Înfiinţarea serviciilor publice, indiferent de natura şi modul lor de gestiune, se face cu condiţia respectări unor principii de organizare şi funcţionare fundamentale: principiul eficienţei, principiul echităţii şi principiul descentralizării.
- Principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că toate cheltuielile necesare se suportă de la buget, adică din taxele şi impozitele plătite de contribuabili. În aceste condiţii, administraţia este obligată să găsească cel mai bun raport între eforturile (costurile) făcute şi efectele obţinute, respectiv cantitatea şi calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. Acest principiu trebuie avut în vedere în toate fazele şi etapele de elaborare a capitolelor de cheltuieli bugetare necesare funcţionării serviciilor publice. Pe de altă parte, eficienţa presupune satisfacerea tot mai completă a nevoilor cetăţeanului, ceea ce face ca, de cele mai multe ori, cheltuielile prevăzute în buget să fie depăşite. Este însă preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă administraţia va face datorii, întrucât scopul de a fi al acesteia este tocmai satisfacerea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea normală a vieţii publice. Cu cât serviciul public este mai bine structurat, organizat şi condus, cu atât banul public este mai bine folosit, cu alte cuvinte, funcţionează mai eficient.
- Principiul echităţii (egalităţii) prestărilor de servicii, este un corolar al principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi, ca atare, toţi cetăţenii trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice. El se aplică deopotrivă agenţilor serviciilor publice şi utilizatorilor serviciilor publice. Agenţii serviciilor publice sunt supuşi aceloraşi reguli în ceea ce priveşte derularea carierei lor sau accesul la posturi. Acest principiu explică, astfel, regula fundamentală a funcţiei publice, aceea a accesului legal la posturile publice. Ea interzice orice discriminare bazată pe motive de ordin religios, rasial, filozofic sau politic. Utilizatorii serviciilor sunt, de asemenea, supuşi, în general, aceloraşi reguli.( De ex. este de neconceput o administraţie publică prin care unele categorii de cetăţeni să primească mai multă apă, mai multă căldură sau apă, în detrimentul altora). Desigur că în practică apar asemenea discrepanţe, dar acestea provin din reţelele tehnice şi organizatorice, nu din principiile administraţiei. Jurisprudenţa admite, cu toate acestea, unele inegalităţi de tratament în anumite situaţii, atunci când utilizatorii se găsesc în situaţii de fapt sau de drept care permit ca ei să fie grupaţi pe categorii, pentru motive care ţin de interesul general, în temeiul legii ( de exemplu, este logic şi se practică tarife diferenţiate pentru transportul fluvial al localnicilor din Delta Dunării şi respectiv turişti din această zonă) . Pentru aplicarea deplină a principiului echităţii, administraţia trebuie să recurgă sistematic la concurenţă si să asigure transparenţa pentru furnizorii de servicii publice.
- Principiul descentralizării serviciilor publice este prevăzut atât de Constituţia României cât şi de Legea Administraţiei Publice Locale (art. 1) şi se concretizează prin deplasarea centrului de greutate al serviciilor publice de la “centru” către comunităţile teritoriale. După cum se ştie, scopul organizării serviciilor publice îl constituie satisfacerea unor interese generale ale comunităţii. De aici rezultă că descentralizarea va trebui să tină cont, în primul rând, de acest scop şi, în ultimul rând, de organizarea (împărţirea) administrativ-teritorială. Ideea contrară este falimentară, pentru că sacrifică interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice este o acţiune extrem de delicată. Ea trebuie să tină cont de gradul de specializare al acestora şi de necesitatea continuităţii lor. Astfel, oricât de mult s-ar dori descentralizarea unui serviciu public, administraţia locală nu va putea realiza acest deziderat în lipsa specialiştilor necesari acestui serviciu ( de ex. este de neconceput ca o comună să-şi înfiinţeze un post de radio fără electronişti sau redactori, o şcoală fără profesori sau un spital fără medici) .