Perioada de după 1990 pentru Republica Moldova poate fi definită ca timpul implementării democraţiei şi independenţei, a stabilirii suveranităţii noului stat, recunoscut de multe ţări din lume. În societate au loc multe schimbări rapide şi radicale, care au făcut să dispară sistemul totalitar centralizat.
Conform Constituţiei Republicii Moldova “Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.[1] Alături de celelalte state ex-sovietice, Republica Moldova îşi croieşte o viaţă nouă. De rând cu întreaga societate din ţară se schimbă şi administraţia publică. Ea trebuie să servească relaţiilor sociale pornind de la dinamica lor concretă. Fiecare popor trebuie să-şi făurească o administraţie publică proprie, iar limitele şi caracterul acestei administraţii vor depinde de regimul politic al statului respectiv, de relaţiile ce există între organele administraţiei publice de diferite niveluri, de istoria şi tradiţia poporului, de principiile de organizare şi funcţiile exercitate de administraţia publică. Autorităţile administraţiei publice în procesul realizării funcţiilor sale, stabilite de lege, sunt implicate în diferite relaţii în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice cât şi cu elementele exterioare acestui sistem.
Aceasta reiese din faptul că autorităţile publice activează şi sunt influenţate de mediul social, politic şi juridic.
Mediul social al administraţiei este ansamblul factorilor externi care îi influenţează structura, formele şi conţinutul acţiunii ei. Activitatea şi structura administraţiei publice evoluează în concordanţă cu dinamica exigenţilor mediului social.
O mare influenţă asupra administraţiei publice o are mediul politic. Aceasta se întâmplă din cauza că autorităţile administraţiei publice sunt cele mai importante instrumente de care dispune puterea politică pentru satisfacerea necesităţilor societăţii. Administraţia trebuie să se sprijine pe o putere politică, a cărei autoritate faţă de cetăţeni este un factor principal al eficienţei sale. Activitatea administraţiei publice este influenţată şi diferă în dependenţă de mediul juridic în care se exercită. Îndeplinind sarcinile primite de la puterea politică, autorităţile administraţiei politice asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Pe de altă parte, însăşi structura administraţiei, funcţiile ei, sunt stabilite şi reglementate prin lege, influenţa mediului juridic asupra administraţiei fiind destul de evidentă.
În activitatea organelor administrative accentul se deplasează tot mai frecvent şi mai pronunţat de la administrarea directă spre dirijarea indirectă, de la soluţionarea problemelor curent spre exercitarea managementului strategic.
Modificarea funcţiilor are influenţă directă şi asupra mecanismului practic de lucru al organelor administraţiei publice. Tendinţa predominată în prezent este descentralizarea funcţiilor administraţiei publice. Exercitându-şi funcţiile, autorităţile administraţiei publice se află în anumite raporturi atât cu elementele interne ale sistemului administraţiei publice care activează sub influenţa mediului social, politic şi juridic, cât şi cu instituţiile ce reprezintă aceste medii.
Sistemul administraţiei publice cuprinde, pe de o parte, autorităţile administraţiei centrale şi locale, iar pe de altă parte autorităţile administraţiei publice cu competenţe generale şi speciale. Între aceste autorităţi ale administraţiei publice se cunosc mai multe tipuri de raporturi.
Cunoaşterea şi aprofundarea relaţiilor structurale interne ale administraţiei publice şi instituţiile administrative, autorităţile administrative cu colectivităţile locale, regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale şi umane nu se pot realiza în bune condiţii dacă nu stabilim mai întâi care sunt relaţiile, de pe o parte, între administraţia publică centrală sau administraţia publică locală, ca subsisteme ale sistemului social global, şi celelalte elemente ce formează sistemele distincte şi care, împreună, compun mediul sau cadrul social înconjurător al administraţiei publice.
Ţinînd cont de practica europeană a reformei administrative, reforma administrativă din Republica Moldova în direcţia creării unui serviciu public independent necesită câteva condiţii indispensabile. Dezbaterea publică a problemei delimitării politico-administrative în cadrul serviciului public este prima condiţie strict necesară. Aceasta presupune legitimarea şi câştigarea încrederii şi susţinerii cetăţenilor prin demonstrarea necesităţii acestei reforme este un element care asigură suportul societăţii din perspectiva resurselor şi consecinţelor reformei. Un alt aspect, deloc neglijabil, al discuţiilor publice este elaborarea în comun de către forţele politice şi sociale a unui model politico-administrativ optimal al serviciului public. Pentru realizarea reuşită a reformei serviciului public este necesar, în mod identic cu reforma administrativă în totalitatea sa, un consens al forţelor politice privind necesitatea existenţei în stat a unui serviciu public independent şi conştientizarea acestui lucru de către liderii politici.
O condiţie fundamentală a administraţiei publice este, înainte de toate, o bază juridică solidă, care ar stipula clar delimitarea celor două componente ale guvernării şi mecanismele de interacţiune dintre acestea. Obligatorie este şi creare unei instituţii independente în domeniul serviciului public (comisii sau consiliu) care ar fi separat de guvern şi ar garanta neutralitatea serviciului public. De competenţa acestei instituţii trebuie să fie supravegherea numirii funcţionarilor publici şi, ar fi bine, ca ea să reprezinte şi o curte de apel pentru serviciul public în cazul intervenţiei politice.[2]
La etapa actuală, când Republica Moldova tinde să fie un stat bazat pe drept, administraţia publică e preocupată de executarea nemijlocită a prevederilor Constituţiei, a tuturor actelor normative şi celorlalte acte juridice emise de autorităţile statului de drept.
Să precizăm, însă, care sunt relaţiile dintre autorităţile publice şi perspectivele realizării acestor relaţii, cunoaşterea şi aprofundarea relaţiilor structurale, interne, ale administraţiei publice şi instituţiile administrative. Autorităţile administrative, regulile juridice sau nejuridice, mijloacele materiale şi umane ale administraţiei publice nu pot fi realizate în bune condiţii fără stabilirea relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi cea locală ca elemente ale unui sistem.
Ţara noastră se confruntă cu mai multe dificultăţi în rezolvarea acestei probleme legate de moştenirea sa istorică. În Republica Moldova procesul de reformare a administraţiei publice a început mai târziu decât reforma economică. Au fost cauze atât obiective cât şi subiective, ca de exemplu, situaţia social-politică, lipsa bazei juridice etc.
Deşi au existat destule măsuri de reformare în Republica Moldova politizarea birocraţiei existentă în perioada sovietică mai persistă, cu o diferită intensitate în dependenţă de perioadă, şi în serviciul public actual. Din punct de vedere politico-administrativ această situaţie era neevidentă, în mare parte, până în 2001. Aceasta a fost cauzat de continuitatea (relativă) a guvernării în perioada 1990-1998 când puterea a aparţinut PDAM. Guvernarea PDAM se baza pe aceeaşi birocraţie veche care-şi păstra statusul. Conflictul dintre Preşedenţie şi Parlament în perioada 1995-1996 nu a periclitat mult caracterul relaţiilor politico-administrative. Aceeaşi situaţie a fost şi în perioada 1996-1998 când centrul de putere trece de la Parlament la Preşedinte. Guvernarea coaliţionistă şi instabilitatea guvernamentală din 1998-2001 a revigorat şi perturbat puţin serviciul public, dar fără a crea probleme politice serioase. În acele contexte, inexistenţa unui centru de putere unic provoca o lupă, tacită sau manifestă, în domeniul funcţiilor publice.
În Republica Moldova în pofida faptului că Constituţia Republicii Moldova prevede că „oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică”,[3] Legea serviciului public nu stipulează nediscriminarea candidaţilor la funcţiile publice în baza preferinţelor politice. În Republica Moldova Legea serviciului public prevede doar 4 categorii de funcţionari publici care au o semnificaţie politică şi care pot fi demişi în cazul schimbării puterii. În această categorie intră consilierii, ajutorii, funcţionari ai serviciului de presă şi secretarii.[4]
În Republica Moldova a existat şi situaţii când relaţiile politico-administrative ar putut fi create. În cadrul Proiectului de asistenţă al Uniunii Europene „Perfecţionarea cadrelor şi modernizarea funcţionării administraţiei publice în Republica Moldova” se propunea crearea funcţiei de Secretar de Stat care ar fi separat funcţiile politice de cele administrative şi ar fi asigurat, alături de alte mecanisme, imparţialitatea angajaţilor.[5]
Un anumit rol în demararea reformei serviciului public îl poate juca Uniunea Europeană. Aceasta operează cu cerinţe destul de clare în domeniul serviciului public. Intenţia de integrare europeană sau de apropiere de Uniunea Europeană poate fi factorul de iniţiere a delimitării politico-administrative în administraţia publică. Existenţa unor servicii publice profesionale este o cerinţă a UE. Serviciul public profesional, deci performant, capabil să interiorizeze normele UE, să aplice principiile şi să realizeze „capacitatea administrativă”.
[1] Constituţia RM, art.1, p.1, Chişinău, 1994, pag.4.
[2] Moşneaga V. Reforma serviciului public în contextul relaţiilor politico-administrative. // Moldoscopie (Probleme de analiză politică). – Chişinău, USM, 2007, p. 21.
[3] Constituţia Republicii Moldova, art.39, alin.(2).
[4] Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.1995, art.14, alin.(8).
[5] Sîmboteanu A. Reforma administraţiei publice în Republica Moldova. – Chişinău: Museum, 2001, p.163-165.