Construcţia statală, precedată de formarea Statului în Moldova şi a organelor centrale de administrare, este reprezentată de procesul constituirii sistemului integru central-local de conducere a ţării. Schimbările radicale produse în toate structurile au condus la stabilizarea organelor centrale şi locale. Conform surselor documentare şi în baza suporturilor juridice, organizarea statului şi sistemului politic în Moldova rezultă dintr-o istorie lungă de mai multe secole.
Instituţia centrală a Statului Moldovenesc era Domnia, exercitată de către un Mare Voievod (şi domn), considerat stăpân al întregii ţări.[1] Nominal Domnul avea întreaga putere. Considerat stăpân al ţării, având atribuţii legislative, executive, judecătoreşti şi militare, domnul mânuia ţara ca un autocrat. În realitate el de fapt nu lua aproape nici o hotărâre fără a se sfătui cu marea boierime - Sfatul boieresc sau sfetnicii domneşti, care erau aleşi din rândurile familiilor stăpânitoare ce formau nobilimea.
De rând cu administraţia centrală a ţării, sistemul integru de dirijare a societăţii medievale includea sistemul de administrare locală a ţinuturilor, târgurilor şi comunelor. În special, nivelul doi, cel al administraţiei locale, se forma şi evoluau în strânsă dependenţă de divizarea teritorială a ţării.
Principiul esenţial de interacţiune dintre autorităţile administraţiei ţării în acea perioadă era centralismul autoritar. Voinţa Domnitorului şi a Divanului domnesc era lege pentru toţi.
La nivel local, ţinuturile erau conduse de 2 pârcălabi, care aveau şi conducerea militară a garnizoanelor din cetăţi. Organizaţia municipală era condusă dintr-un reprezentant al Domnitorului care se numea Vornic de Târg sau Ureadnic şi din consiliul celor 12 pârgari, prezidat de un Şoltuz. Între Vornic ţi pârgari erau relaţii de supuşenie, deoarece Vornicul reprezenta Domnitorul în teritoriu.
Începând cu sec. XVIII, în organizarea administraţiei statului are loc un oarecare progres, se înfiinţează unele servicii noi, printre care şi aşa-numitul vornic al obştilor, comparabil cu un minister din ziua de azi, condus de un vornic al obştilor, ajutat de consiliu de boieri şi de negustori. Toţi aceşti reprezentanţi care cârmuiau ţara nu primeau o plată specială. Ei trăiau pe contul populaţiei, strângând în folosul lor anumite impozite şi însuşindu-şi o parte din amenzi.
[1] Roman A. Istoria Administraţiei Publice din Republica Moldova. – Ch.: AAP, 1999, - p. 77.